- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
New Media

Vezi ce aplicatii pentru mobile, Facebook si web s-au lansat in Romania in ultimele saptamani

02 Oct, 00:01 • emanuel.ceciu
Air France si KLM au lansat doua aplicatii pentru telefoane mobile ce ajuta clientii sa isi modifice singuri rezervarea sau sa aleaga locul in cabina, ZiTec introduce intr-o aplicatie pe Facebook o functionalitate ce indruma utilizatorii catre cele mai bune optiuni de cazare, iar ShopMania a lansat o platforma proprie pentru crearea de magazine online. Citeste in articol o sinteza a lansarilor de business ce au avut loc in ultimele doua saptamani.
Vezi ce aplicatii pentru mobile, Facebook si web s-au lansat in Romania in ultimele saptamani

Portalul romanesc de comparatii de preturi ShopMania.ro, detinut de o divizie a Asesoft, a lansat o platforma pentru crearea de magazine online, ShopMania Biz.

Compania a incheia de de asemenea un parteneriat cu Google in urma caruia cei ce folosesc platforma pentru a crea site-uri primesc un voucher pentru Google AdWords in valoare de 35 euro.

Incepand din octombrie, SATI va include in rapoartele de trafic si continutul multimedia (streaming video si audio), oferind informatii despre ascultarea /vizualizarea continutului audio/video de catre vizitatorii siteurilor. „Informatiile oferite astfel vor permite o evaluare corecta, superioara din punct de vedere tehnic si al relevantei continutului multimedia de pe siteurile web, creand premisele cresterii investitiilor in acest domeniu”, conform SATI.

Daca in prezent, prin intermediul SATI, piata de publicitate detine informatii cu privire la accesarea paginilor site-urilor web in care se regaseste continut audio/video, prin lansarea masurarii continutului multimedia institutia va pune la dispozitia beneficiarilor studiului date specifice, detaliate, despre accesarea continutului multimedia, exprimat prin numarul de vizualizari/ascultari ale unui streaming sau durata vizualizarii/ascultarii.

Principalii indicatori furnizati in cadrul noii masuratori vor fi numarul de afisari si clienti unici, numarul de redari complete a unui streaming, numarul de redari a unei proportii de streaming, durata medie de redare, durata totala de redare. Cititi mai multe aici.

Air France si KLM au lansat mobile.airfrance.com si klm.com pentru telefoanele mobile. Aplicatiile gratuite pentru iPhone sunt disponibile prin intermediul iPhone App Store si in curand si pentru BlackBerry prin intermediul BlackBerry App World.

Prin intermediul aplicatiilor clientii pot sa-si modifice singuri rezervarea, fara plata unui supliment. De asemenea, clientii isi pot alege locul dupa planul de cabina, pot cumpara excedent de bagaj la pret redus sau primi prin SMS ori e-mail tichetul de imbarcare cu care se pot prezenta direct la poarta de imbarcare, sau pe care il pot imprima la aeroport.

Pana la sfarsitul anului, alte noi servicii vor fi disponibile – cumpararea de bilete, modificarea rezervarii pentru majoritatea tipurilor de bilete, consultarea sectiunii interactive.

Compania Zitec, unul din principalii producatori locali de aplicatii on-line, anunta lansarea unei noi functionalitati in cadrul aplicatiei Facebook HotelPeeps care va ajuta utilizatorii sa identifice cand pot beneficia de tarife scazute la cazare in diverse orase ale lumii.

Noua functie a HotelPeeps.com, Price Trends, indruma utilizatorii catre cele mai bune optiuni de cazare, acoperind in acest moment o durata de 4 luni, urmand sa fie extinsa la 6 luni peste cateva saptamani. Turistii trebuie sa selecteze orasul pe care isi doresc sa il viziteze pentru a vedea un grafic cu preturile medii de cazare. In acest fel isi pot planifica
o calatorie la preturi scazute cu pana la 50%.

Anton Voicu a lansat in forma finala, dupa o investitie de aproximativ 200.000 euro, site-ul infobancare.ro, primul portal din Romania care reuneste produsele din trei domenii diferite – bancar, leasing si asigurari – si contine functii de comparare, analiza si aplicare gratuita la produse.

„Fiecare membru al echipei infoBancare stie din experienta proprie cat de greu este si cat timp ocupa luarea unei decizii pentru achizitia unui serviciu din cele trei domenii pe care le acoperim”, a declarat Anton Voicu, project manager infobancare.ro. Vezi amanunte aici.

Sanoma Hearst Romania a lansat o noua aplicatie pentru utilizatorii iPhone: „Bucataria de Azi – Retete delicioase„. Disponibila in magazinul de aplicatii Apple pentru suma de 0,79 euro, aplicatia ofera utilizatorilor de terminale iPhone retete din bucataria internationala.

Aplicatia culinara isi structureaza retetele in cinci categorii: aperitive si salate, gustari si garnituri, supe si ciorbe, feluri principale, deserturi. Preparatele preferate pot fi adaugate in lista de favorite,

Aceasta este a treia aplicatie pentru iPhone lansata de trustul media Sanoma Hearst Romania intr-un interval de 3 luni.

Eco Gradina Magic SRL, firma lansata in 2010 si detinuta de doua persoane fizice, a lansat site-ul MicroGiardini.ro, un magazin de vanzare de flori ce vin in cutii sau in brelocuri. Oficialii firmei au declarat pentru DailyBusiness.ro ca doresc sa atraga venituri de 20.000 euro in primul an si sa isi mareasca in urmatoarele luni gama oferita de la circa 30 in prezent la peste 60. Florile sunt importate din Italia.

Firma romaneasca Virtual Big Bang, la care este director general Sorin Rosca Stanescu, a lansat libraria virtuala CorectBooks.com, care vinde carti digitale in format PDF. In prezent, site-ul are spre vanzare aproximativ 120 de titluri, de la edituri precum Ideea Europeana sau Nemira. Preturile produselor variaza intre 5 si 90 de lei. Pana la finalul anului, reprezentantii companiei au spus ca vor sa vanda circa 500 de carti digitale.