- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri politică

Marcel Ciolacu are numele candidatului PSD la alegerile prezidențiale? Pe cine vrea să propună ca președinte?

17 Jan, 15:40 • Polojan Tudor
Scena politică este măcinată de o intrebare: Pe cine va propune PSD la alegerile prezidențiale de anul viitor? Într-un interviu acordat la RomâniaTV, Marcel Ciolacu a dezvăluit cine ar putea fi posibilul candidat.
Marcel Ciolacu are numele candidatului PSD la alegerile prezidențiale? Pe cine vrea să propună ca președinte?

Chiar dacă alegerile prezidențiale vor avea loc abia în toamna anului viitor, partidele au început să se pregătească pentru cursă. Numele căror politicieni vor apărea pe buletinele de vot?

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că nu este neapărat necesar ca aspirantul la funcția de președinte să fie om politic sau membru al unui partid. Totodată, acesta a spus la RomaniaTV că social-democrații vor avea, de această dată, o strategie cu totul aparte și mai bine pusă la punct.

„Știți foarte bine că am anunțat în interiorul partidului și în spațiul public foarte clar că desemnarea candidatului pentru funcția de președinte al României din partea PSD se va face cu totul altfel. Nu o să mai fie o decizie a unui număr mic de oameni. Întâi să mă hotărăsc dacă eu voi intra în această competiție.
Cu certitudine cred că România are nevoie de un președinte de stânga. Un om care împărtășește principiile de stânga. E nevoie de o schimbare după 20 de ani pentru cel care va ocupa funcția de președinte al României. Sunt oameni de stânga în România care pot ocupa cea mai înaltă funcție din statul român. Când avem discuția de candidaturi tot timpul ne gândim numai la oameni politici. Poate că PSD de această dată nu va veni neapărat cu un om politic, ci cu un intelectual. De aceea am dat exemplul domnului Cristoiu”
, a declarat Ciolacu pentru România Tv.

Citește și: Bătălia ministerelor începe! Cum își vor împărți PNL și PSD portofoliile peste 4 luni?

PSD acord cu PNL/ sursa foto: bzi.ro
PSD în acord cu PNL/ sursa foto: bzi.ro

 

Și totuși, pe cine va susține PSD?

Întrebat de jurnalistul Victor Ciutacu dacă PSD ar fi de acord cu un candidat care nu face parte din formațiunea politică, liderul partidului a explicat că decizia nu va fi la el ci pesediștii vor fi cei care vor alege prin vot.

„Partidul alege. Va exista o competiție internă în care se va înscrie cine dorește. Eu doresc să poată candida și alte personalități care nu sunt neapărat în partid. Lumea s-a schimbat. După aceste crize, după războiul din Ucraina, lumea s-a schimbat. Partidul s-a maturizat mult în ultima perioadă și a învățat foarte mult din propriile greșeli și din greșelile celorlalți lideri. Partidul are maturitatea să-și aleagă cel mai bun candidat”, a declarat Marcel Ciolacu.

În ultimele luni, pe fondul discuțiilor legate de alegerile din 2024, s-au vehiculat informații cum că Mircea Geoană s-ar reîntoarce în PSD pentru a candida la alegerile prezidențiale. Aici, liderul social democrat a susținut că nu și-a făcut un țel din a-l aduce pe Geoană în PSD, dar fiecare om poate să facă pașii aceștia, poate să aibă propria viziune și propria părere.Tot în acest context, Ciolacu susține că a avut o construcție politică, USR, care au avut un anumit traseu comun și la alegerile locale și la generale. În același timp, social-democratul vorbește despre dușmanii comuni pe care PNL și PSD îi are.

„Nu s-a discutat acest lucru. Dacă avem candidaturi separate la europarlamentare, la locale, e foarte greu să avem un candidat comun la prezidențiale. Am avut o construcție politică, USR, care au avut un anumit traseu comun și locale și generale. A fost în jurul unui dușman comun, care în acel moment se numea Traian Băsescu.
Cred că nici eu, nici Ciucă nu avem un dușman comun. Eu și Nicolae Ciucă suntem niște oameni de bună credință, nu poate să conteste cineva acest lucru, și cred că implicarea noastră în actul de guvernare a fost pentru a depăși această perioadă complicată. Dacă există un program de țară pe care să și-l asume ambele partide, de fapt să fie o construcție politică nu pentru că există un dușman comun, ci pentru că există o viziune comună în ceea ce privește viitorul României.
Nu a existat până acum o astfel de variantă în interiorul coaliției, nimeni nu a făcut o astfel de propunere. Îmi doresc mult ca România să depășească această perioadă complicată, întreaga Europă. Mi-aș dori în continuare o coaliție formată din cele două mari partide”
a spus Ciolacu.

Te-ar putea interesa: ANRE verifică facturile emise de un furnizor de energie pentru doar jumătate de lună. Peste 3 milioane de români afectaţi

Pasionat de tot ce înseamnă viață, de la scris până la bucătăria internațională, de la fotografie la istorie, de la muzică la abstract. Cu o dorință arzătoare de a spune lucrurilor pe nume, ... citește mai mult