EFdeN
anunță lansarea EFdeN
Signature, un
nou prototip de casă solară, eficientă energetic, proiect cu care echipa
multidisciplinară de studenți va reprezenta România, pentru a treia oară, în
competiția de case solare și tehnologii integrate Solar Decathlon, ediția Dubai
2018.
După
succesele înregistrate la edițiile din 2012 (Madrid, casa Prispa) și 2014
(Versailles, casa EFdeN) ale competiției Solar Decathlon, EFdeN aduce, din nou,
România în prima linie a frontului dezvoltării sustenabile.
Joi, 2
noiembrie, noul prototip care se află în proces de proiectare a fost prezentat
pentru prima dată publicului specializat, care l-a putut previzualiza cu
ajutorul aplicațiilor de realitate virtuală și augmentată, descoperind astfel
inovațiile și tehnologiile de ultimă oră integrate în cadrul acestuia. Prezentarea a avut
loc la actuala casă EFdeN, de pe bulevardul Pache Protopopescu nr.66.
Cadre
didactice, reprezentanți ai marilor companii, dar și ai societății civile și
media s-au reunit pentru a discuta despre cum putem crea o Românie mai
sustenabilă. Acest lucru se poate realiza începând cu un proiect ce dorește ca,
prin participarea în cadrul unei competiții de-o asemenea amploare, să ghideze
interesele românilor în direcția dezvoltării sustenabile, a energiei
regenerabile și sistemelor verzi. Evenimentul s-a încheiat cu un tur ghidat al
actualei case EFdeN, transformată în Centru de Cercetare a Condițiilor de
Confort.
În
calitate de participant la Solar Decathlon, ediția Dubai 2018, EFdeN Signature
trebuie să răspundă nu numai condițiilor climatice din România, ci și celor
extreme din Dubai, ce presupun temperaturi ridicate, umiditate mare si furtuni
de nisip. În cadrul competiției, casa prototip va fi ie construită în România,
transportată peste 5.000 de kilometri pe uscat și pe mare până în Dubai, iar
apoi va fi reasamblată la fața locului în numai 10 zile la temperaturi de 30-45
°C, în luna noiembrie 2018.
“EFdeN Signature își propune să
îmbunătățească semnătura noastră asupra planetei (de aici și numele său),
amprenta pe care o punem asupra mediului, să fie o casă care se adaptează
utilizatorului, sporindu-i nivelul de confort, dar și eficiența în consumul de
resurse și utilizarea inteligentă a acestora. Competiția este acerbă, iar la
linia de start sunt 22 echipe de studenți și cercetători ce își propun
să aducă soluții noi și sustenabile într-un loc în care inovația e la ea acasă.
Avem nevoie de parteneri pe măsură, care să vadă impactul pe care îl poate avea
o astfel de inițiativă, atât pentru tinerii care au parte de această
experiență, cât și pentru mediu și un viitor mai verde. De aceea invităm
companiile să ni se alăture în acest proiect”, a declarat Nicoleta
Cruceanu, Management Team, EFdeN.
‘’ La UTCB încurăm studenţii să aibă
activităţi extracuriculare şi credem foarte mult în spiritul de echipă şi în
oportunitățile de dezvoltare care apar în astfel de competiţii. Suntem foarte
bucuroşi să participăm din nou în competiție
şi îi asigurăm de tot sprijinul pe tinerii studenți.’’, a declarat Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Văcăreanu,
Rector Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti.
‘’Aspectele care asigură sustenabilitatea
unui proiect nu pot lipsi din preocupările arhitecților şi inginerilor. Mă
bucur că ceea ce se întâmplă într-un proiect de genul acesta pune împreună
specialişti din toate domeniile, acesta fiind o experiență benefică, deopotrivă
pentru studenţii arhitecţi şi ingineri. Ceea ce se întămplă în EFdeN, abordarea
interdisciplinară și partea practică, experimentarea, colaborarea strânsă între
studenți și profesori sunt lucruri care ar trebuie replicate la o scară cât mai
largă.’’ a declarat Prof.dr.arh.
Marian Moiceanu, Rector Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu“
Proiectul EFdeN este rezultatul
colaborării a peste 350 studenți, 148 companii și 5 universităţi. În urmă cu
trei ani, în cadrul competiției Solar Decathlon de la Versailles, echipa a
proiectat, construit, transportat 2500 km, asamblat în doar 12 zile casa EFdeN
- o locuință solară, confortabilă și sigură, inteligentă și sustenabilă,
eficientă energetic, care își produce singură energia. După competiție, casa a
fost readusă în țară și reconstruită în București, în incinta Facultății de
Inginerie a Instalațiilor, unde este deschisă pentru vizitare publicului larg
și celui specializat.
Video prezentare EFdeN
Signature video
În competiţia Solar
Decathlon participă echipe din toată lumea, care trebuie să proiecteze și
să construiască locuințe solare 100% electrice. Competiția are scopul de a
ridica nivelul de conştientizare al studenţilor şi universităţilor participante
asupra importanţei folosirii tehnologiilor bazate pe energii provenite din
surse regenerabile.
În acelaşi timp, Solar Decathlon se adresează companiilor,
încurajându-le să îşi promoveze şi să pună în aplicare materialele şi sistemele
verzi, care reduc impactul construcţiei asupra mediului, educând în acelaşi
timp şi publicul larg asupra consumului responsabil de resurse.
REAL ESTATE
Casa solara construita in Romania, transportata peste 5.000 km pe uscat si pe mare pana in Dubai
06 noiembrie 2017, ora 02:03
Comentariile acestui material
[+] Adauga comentariul tau (niciun comentariu publicat)
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: [email protected]
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
Trimite Comentariul
Materialele zilei din REAL ESTATE
03 august 2022, ora 11:49 in Real Estate |
68 vizualizari |
0 comentarii
26 iulie 2022, ora 11:23 in |
100 vizualizari |
0 comentarii
26 iulie 2022, ora 10:37 in |
73 vizualizari |
0 comentarii
18 iulie 2022, ora 10:55 in |
76 vizualizari |
0 comentarii
Articole similare
- Popeyes Romania deschide cel de-al treilea restaurant in Bucuresti, in AFI Cotroceni
- Lucian Margineanu este noul director al centrului de productie Continental Automotive din Timisoara
- Danezii de la Universal Robots au raportat venituri cu 30% mai mari în primul semestru
- Revolut: 6 din 10 mileniali romani folosesc aplicatii financiare pentru a-si gestiona banii
- TEILOR deschide un nou magazin in Budapesta
Ultima ora
- Incep lucrarile la Nordis Brasov, proiect imobiliar de 26,4 milioane euro (luni, 11:33)
- Vilă de 1500 mp în Snagov, la vânzare pentru 4,2 milioane de euro (miercuri, 11:55)
- SkyTower, cea mai înaltă clădire din România, anunță doi noi chiriași (joi, 12:17)
- NEPI Rockcastle: Promenada Mall Craiova va fi finalizat in trimestrul 4 din 2023 (marti, 13:46)
- Cosmopolis: CEO nou si buget de investitii record pentru cel mai mare ansamblu rezidential din Romania (joi, 12:05)