- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

Coldwell Banker pune ochii si pe piata de retail: Fostul COO al Anchor Grup vine ca managing partner

17 Jan, 13:51 • Redactia DailyBusiness
Radu Tanasescu, fostul COO al Anchor Grup, dezvoltatorul si proprietarul primelor malluri din Capitala, Bucuresti Mall si Plaza Romania, va ocupa pozitia de managing partner in cadrul Coldwell Banker Affiliates of Romania si va coordona divizia de retail - centre comerciale.
Coldwell Banker pune ochii si pe piata de retail: Fostul COO al Anchor Grup vine ca managing partner

Noua divizie Coldwell Banker Affiliates of Romania va oferi servicii de inchiriere a spatiilor din centre comerciale precum si de consultanta si property management pentru malluri si centre comerciale.

„Exista numeroase centre comerciale care pot fi imbunatatite din punct de vedere al mixului de retaileri dar si din punct de vedere al managementului. In plus, cred ca se va dezvolta semnificativ segmentul de distressed assets, segment pe care este nevoie de expertiza”, declara Radu Tanasescu, managing partner al diviziei de retail din cadrul Coldwell Banker Affiliates of Romania.

Proiecte imobiliare cu o valoare de aproximativ 500 de milioane de euro vor intra in acest an in procedurile de insolventa sau faliment, potrivit unui studiu recent al Coldwell Banker Affiliates of Romania. Majoritatea acestor proiecte vor fi pe segmentele rezidential si de terenuri, segmentul spatiilor comerciale urmand sa ramana in continuare la fel de expus, in special in ceea ce priveste centrele comerciale fara ancore puternice sau amplasate in zone secundare, orase de dimensiuni mici sau unde concurenta este foarte ridicata.

Coldwell Banker Affiliates of Romania administreaza deja proprietati executate de catre institutiile finantatoare. Activitatea este desfasurata prin intermediul Coldwell Banker REO Experts, divizie specializata in administrarea, managementul interimar si vanzarea activelor imobiliare neperformante intrate in posesia bancilor sau aflate in cadrul procedurilor de insolventa.

Radu Tanasescu (33 de ani) este unul dintre cei mai experimentati manageri de centre comerciale din piata locala, avand o experienta de peste 11 ani in cadrul Anchor Grup, dezvoltatorul si proprietarul primelor doua malluri din Capitala, Bucuresti Mall si Plaza Romania.

Managerul s-a alaturat echipei Anchor Grup in 1999, cand compania deschidea primul centru comercial din Romania, Bucuresti Mall. A fost promovat in 2003 pe pozitia de leasing manager iar in 2004 a preluat conducerea Bucuresti Mall. Incepand cu 2006 a ocupat pozitia de Chief Operations Officer al companiei, fiind responsabil de administrarea si inchirierea spatiilor din Bucuresti Mall si Plaza Romania, de extinderea acestora dar si de activitatile de investitii ale Anchor Grup, supervizand astfel dezvoltarea si inchirierea MallDova din Chisinau, Republica Moldova.

Radu Tanasescu a parasit echipa Anchor Grup in luna noiembrie a anului trecut, implicandu-se intr-o serie de proiecte. Aditional activitatii pe care o va desfasura in cadrul Coldwell Banker Affiliates of Romania, din pozitia de managing partner al diviziei de retail, Radu Tanasescu va coordona si proiectele in care s-a implicat deja din postura de consultant independent.