Atlas Construct Invest S.A., una dintre subsidiarele românești ale Soravia Group, dezvoltator imobiliar și manager de proprietăți imobiliare austriac, a vândut recent aproximativ 9 ha din cele 26 ha deținute în localitatea Ștefăneștii de Jos, Ilfov, către societatea cu care se învecinează, Opus Land Development S.A. – dezvoltatorul complexului rezidențial Cosmopolis.
Opus a achiziționat lotul de pământ aflat în proximitatea proiectului său rezidențial, în vederea extinderii viitoare a Cosmopolis pe malul lacului amplasat în partea de nord a complexului.
În urma tranzacției, Atlas și-a păstrat o parte semnificativă din proprietățile deținute în Ștefăneștii de Jos, sporind posibilitățile de dezvoltare a proiectului său în zonă.
Asistența juridică a companiei Atlas a fost asigurată de către Anca Albulescu, partener, bpv Grigorescu Ştefănică și Nicolae Ursu, avocat senior coordonator, bpv Grigorescu Ştefănică, pe parcursul întregii tranzacții, prin suportul juridic oferit atât în faza de structurarea a tranzacției, cât și pe parcursul negocierii documentelor tranzacției.
Provocarea din punct de vedere al asistenței juridice acordate în această tranzacție elaborată a fost constituită de sprijinirea părților, și a finanțatorilor acestora deopotrivă, în scopul convergenței intereselor lor.
REAL ESTATE
Dezvoltatorul Cosmopolis a mai cumparat 9 ha pentru extinderea complexului catre lac
10 septembrie 2018, ora 11:50
Comentariile acestui material
[+] Adauga comentariul tau (niciun comentariu publicat)
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: [email protected]
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
Trimite Comentariul
Materialele zilei din REAL ESTATE
18 mai 2022, ora 11:55 in Real Estate |
106 vizualizari |
0 comentarii
07 aprilie 2022, ora 12:17 in |
93 vizualizari |
0 comentarii
22 martie 2022, ora 13:46 in |
102 vizualizari |
0 comentarii
17 martie 2022, ora 12:05 in |
64 vizualizari |
0 comentarii
Articole similare
- Cosmopolis: CEO nou si buget de investitii record pentru cel mai mare ansamblu rezidential din Romania
- Complexul rezidențial Cosmopolis va avea propriul strip mall
- Dezvoltatorul Cosmopolis investeste inca 20 mil. euro in cel mai mare proiect rezidential din Nordul Bucurestiului
- 32 de locuinte din Cosmopolis, vandute unui singur investitor cu 1 milion de euro
- Opus Land va dezvolta anul viitor 400 de locuinte si o biserica in Cosmopolis
Ultima ora