Globalworth și Global Vision închiriază către PepsiCo o parte din prima unitate logistică livrată în cadrul Constanța Business Park - cel mai nou proiect cu funcțiuni multiple din regiune, dezvoltat pe un teren de 100 Ha. Este vorba despre un spațiu de depozitare de aproximativ 6.000 metri pătrați și o zonă de birouri de 550 metri pătrați, unde angajații companiei își vor desfășura activitățile zilnice.
“Când am început dezvoltarea proiectului Constanța Business Park în 2019, am mizat pe numeroasele avantaje pe care le va oferi viitorilor chiriași datorită poziționării strategice. Constanța beneficiază de cea mai bună conectivitate din România din punct de vedere al infrastructurii, cu acces rutier şi feroviar facil, precum şi acces la rute maritime și fluviale. Toate acestea, precum și ușoara dezvoltare a operațiunii lanțului de aprovizionare aduc alături de noi parteneri puternici precum PepsiCo”, a declarat Mihai Zaharia, Director Investiții și Piețe de Capital în cadrul Globalworth.
Constanța Business Park este un proiect care propune clienților săi și comunității locale, pe lângă spații industriale și de depozitare, și componente destinate activităților de office, retail, strip mall, hospitality și un terminal intermodal.
„Vom preda în luna noiembrie spațiul complet echipat și funcțional, chiriașul nostru urmând să își desfășoare în Constanța Business Park pe termen lung operațiunile de distribuție din zona de sud a țării. Cu această nouă predare din Constanța, ne apropiem tot mai mult de suprafața totală de aproape 60.000 mp pe care ne-am propus să o inaugurăm în acest an”, a precizat Sorin Preda, CEO Global Vision.
În luna iulie, Globalworth și Global Vision au finalizat construcția primei unități de depozitare de 20.800 mp. Potențialul extinderii unității actuale este de până la 100.000 mp, iar a funcțiunii de logistică și industrial fiind de până la 400.000 mp.
Constanța Business Park este poziționat în proximitatea Portului Constanța, pe coridorul de transport Pan-European IV, cu acces facil la Autostrada A4 și conectat la drumul național DN 39 care leagă Constanța de Mangalia.
REAL ESTATE
PepsiCo a inchiriat un depozit in cadrul Constanța Business Park
01 octombrie 2020, ora 15:08
Comentariile acestui material
[+] Adauga comentariul tau (niciun comentariu publicat)
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: [email protected]
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
Trimite Comentariul
Materialele zilei din REAL ESTATE
30 mai 2022, ora 11:33 in Real Estate |
76 vizualizari |
0 comentarii
18 mai 2022, ora 11:55 in |
133 vizualizari |
0 comentarii
07 aprilie 2022, ora 12:17 in |
100 vizualizari |
0 comentarii
22 martie 2022, ora 13:46 in |
110 vizualizari |
0 comentarii
Articole similare
- A fost finalizat cel mai extins parc de birouri din Romania, cu suprafata inchiriabila de 92.000 mp
- Adrian Lacatus se alatura PepsiCo in calitate de Commercial Senior Director
- Globalworth Campus 2, singura cladire de birouri finalizata in primul trimestru in Bucuresti
- Colliers a fost implicată într-o tranzacție cu obligațiuni ipotecare, în valoare de 180 mil. euro
- PepsiCo a numit un nou general manager pe regiune