- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

Planorama: 80% din clienti au acceptat noile termene de livrare si au renuntat la penalitati

05 Feb, 12:43 • Redactia DailyBusiness
80% dintre clientii complexului rezidential Planorama au acceptat noile termene de livrare a locuintelor si au renuntat la penalitatile aferente intarzierii predarii locuintelor, a anuntat dezvoltatorului proiectului, EuroHabitat.
Planorama: 80% din clienti au acceptat noile termene de livrare si au renuntat la penalitati

Totodata, dezvoltatorul a facut demersurile necesare pentru a plati taxele restante catre stat spre a realiza astfel transferul de proprietate catre cumparatorii din primul bloc. Predarea apartamentelor este stipulata in noile acte aditionale pentru mai-iulie anul acesta.

La sfarsitul anului 2009, BSR a fost ales si acceptat drept noul manager de proiect pentru Planorama, cu scopul precis de a identifica modalitatea in care dezvoltatorul poate finaliza proiectul inceput.

Solutia propusa a inclus o cooperare intre investitor si clienti prin renuntarea din partea acestora la penalitati si acceptarea noilor termene de livrare.

?Desi procesul de strangere a semnaturilor trebuie sa continue pentru a asigura un cash flow echilibrat, dezvoltatorul este increzator ca si alti clienti se vor alatura planului de salvare, plan care este in interesul comun al tuturor partilor implicate. Demersurile de acordare a creditului bancar agreat initial, de 2,5 mil. euro, sunt in stadiu avansat, urmand ca formalitatile sa fie finalizate in viitorul apropiat?, au spus reprezentantii Euro Habitat.

De asemenea, dezvoltatorul a contactat deja mai multi antreprenori pentru finalizarea utilitatilor si restul lucrarilor la primul bloc si, in curind vor contracta antreprenor pentru inceperea lor la cel de-al doilea bloc.

BSR priveste spre viitor si unul dintre obiectivele planului de relansare a Planorama este crearea unei imagini de complex atractiv pentru potentialii cumparatori prin actiuni concrete de constructie demarate in perioada imediat urmatoare.