- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Euro 2008 a aruncat in aer vanzarile Adidas in Romania

13 Jun, 00:01 • razvan.codorean
Cererea de tricouri si echipamente sportive inscriptionate cu insemnele "nationalei" de fotbal a depasit de cateva ori oferta Adidas, singurul producator autorizat sa comercializeze aceste produse. Adidas a vandut, in ultimele doua luni, cu peste 200% mai multe tricouri ale echipei nationale decat a vandut in ultimii doi ani, au declarat, pentru DailyBusiness, oficialii companiei.
Euro 2008 a aruncat in aer vanzarile Adidas in Romania

Frenezia suporterilor romani si interesul tot mai mare creat in jurul echipei nationale a declansat o adevarata „vanatoare” de echipamente sportive cu insemnele echipei Romaniei, de la tricouri la treninguri, sepci si alte articole.

Cererea a fost atat de mare incat Adidas s-a trezit intr-o adevarata criza, in multe dintre magazinele oficiale si partenere tricourile nationalei disparand practic de pe rafturi.

„Nu ne asteptam la un asemenea interes din partea clientilor. Am vandut, in ultimele doua luni, cateva zeci de mii de tricouri, cu peste 200% mai mult decat in anii 2006 si 2007 la un loc”, a declarat Robert Coman, sales specialist Adidas Romania, fara a preciza cifra exacta a vanzarilor.

„Am avut probleme de aprovizionare din cauza numarului mare de solicitari si a trebuit sa facem comenzi suplimentare”, a spus Coman, pentru DailyBusiness.

„Daca intr-o zi normala vindeam maxim 4-5 tricouri, acum, odata cu meciurile de fotbal, vindem dublu sau chiar triplu. In afara de tricourile cu jucatorii romani s-a vandut si echipamentul sportiv al celorlalte echipe prezente la Campionatul European. Cred ca putem spune ca vanzarile vor creste in aceasta perioada cu 30-35% si chiar mai mult, tinand cont ca este si sezonul estival, iar lumea cumpara tot mai mult echipament sportiv”, a spus Oana Danet, comerciant intr-un magazin de echipamente sportive din centrul comercial Mall Vitan din Bucuresti, citata de NewsIn.

Adidas este sponsorul oficial de echipament sportiv al echipei nationale de fotbal, in baza unui contract ce dureaza pana in 2014.

Adidas a scos pe piata romaneasca tricouri replica la pretul de 107 lei si tricouri oficiale, indentice cu cele purtate de jucatori, la 144 de lei. In magazinele Adidas si la distribuitorii autorizati s-au scos la vanzare treninguri si sepci cu insemnele Romaniei si Federatiei Romane de Fotbal.

„Oferta este destul de mica, atat ca valoare cat si ca volum, dovada faptul ca tricourile au disparut din magazine”, spune Alexandru Simina, brand manager al portalului de vanzarii de echipament sportiv Netsport. „Criza a aparut si pentru ca sponsorii si partenerii FRF au solicitat un numar foarte mare de tricouri pentru campaniile promotionale lansate in aceasta perioada”.

„Din pacate, nu exista o paleta mai larga de echipamente, ceea ce afecteaza vanzarile. Cred ca era interesant daca Adidas venea in magazine cu tricouri tip Polo (cu guler – n.r.), cu tricouri pentru femei etc. In alte tari, prezenta echipei nationale la un eveniment de talia Euro 2008 genereaza o industrie cu venituri spectaculoase”, a mai spus Simina.

Adidas imbraca echipa nationala a Romaniei de 25 de ani.

Piata neagra prospera de pe urma business-ului Euro 2008

Daca Adidas a avut probleme in a acoperi cererea de echipamente sportive cu insemnele Romaniei, piata neagra a fost practic „inundata” de tricouri, treninguri, fulare, fanioane si alte articole cu insemnele FRF.

In targurile din intreaga tara, tricourile „nationalei” s-au vandut foarte bine, pretul (ce variaza intre 30 si 60 de lei) si varietatea de produse (tricouri de joc, polo, maieuri etc.) facand diferenta pe o piata considerata de specialistii in marketing ca avand un potential foarte mare.

„Piata neagra ne-a afectat, bineinteles, vanzarile, dar intr-o proportie nesemnificativa”, a declarat oficialul Adidas, pentru DailyBusiness. „Din pacate, actiunile autoritatilor in domeniul contrafacerii si drepturilor de proprietate intelectuala nu sunt tocmai eficiente”, a mai spus Robert Coman, sales specialist Adidas Romania.

Oficialul Adidas considera ca piata isi va reduce, treptat, ponderea, mai cu seama ca preturile produselor oficiale sunt modice, iar calitatea este incomparabila.

„Noi am vandut tricouri cu 44 de lei, in conditiile in care gaseai produse contrafacute in piata la 30 de lei. Clientii au preferat sa cumpere un produs original, trend care, in conditiile cresterii puterii de cumparare, va fi tot mai pronuntat pe viitor”, a mai spus reprezentantul Adidas Romania.

Romania, inxistenta la Euro 2008 la nivel de marketing

Daca in Romania, tricourile oficiale ale echipei nationale de fotbal sunt greu de gasit in magazine, nici in magazinele din Austria si Elvetia, locul unde se desfasoara Euro 2008, situatia nu e mai buna.

Conform mass-media, articolele sportive cu insemnele Romaniei lipsesc din majoritatea magazinelor specializate, suporterii romani fiind nevoiti sa caute cu consecventa sau sa improvizeze tricouri galbene cu insemnele nationalei.

„La Euro, majoritatea suporterilor au apelat la firmele de inscriptionari unde au mers cu tricouri galbene pe care au imprimat cu cauciuc numele jucatorilor, al tarii sau culorile drapelului national”, spune analistul economic Cristian Dinulescu. „Din pacate, la nivelul FRF, marketingul inseamna in principal obtinerea de venituri exclusiv de la sponsori, vanzarea de produse promotionale fiind inca un concept mult prea abstract”, a mai spus analistul.

Alexandru Simina, brand manager al portalului de vanzarii de echipament sportiv Netsport, spera ca, in al 12 ceas, furnizorul exclusiv de echipament sportiv al Nationalei si posesorul licentei pentru produsele cu insemnele FRF sa constientizeze potentialul urias al afacerii si sa creasca volumul si mai ales varietatea produselor comercializate.

„Intr-adevar, pana acum 1-2 ani, din cauza performantelor destul de slabe ale Nationalei in materie de echipamente sportive, vanzarile erau destul de mici, chiar insignifiante. Se vindeau in principal tricourile Stelei, echipei Dinamo, ale Rapidului”, explica Simina. „Euro 2008 marcheaza insa un nou inceput in relatia suporter-Nationala, iar FRF ar trebui sa tina cont de asta si sa vina cu o oferta reala si consistenta pentru adevaratii fani”, a mai spus Simina.