- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Managerul Fondului Proprietatea avertizeaza: Nu va grabiti sa spuneti ca Romania iese din recesiune in 2011. Nici Europa n-a iesit inca!

05 Jan, 11:17 • razvan.codorean
Grzegorz Konieczny, managerul Fondului Proprietatea, avertizeaza ca iesirea Romaniei din recesiune in 2011, prognozata de autoritati, este incerta. Intr-un interviu acordat DailyBusiness.ro, Grzegorz Konieczny spera ca anul 2011 va fi mai stabil si, in consecinta, mai "prietenos" cu mediul de afaceri si sugereaza guvernului Boc "ceva mai multa planificare pe termen lung".
Managerul Fondului Proprietatea avertizeaza: Nu va grabiti sa spuneti ca Romania iese din recesiune in 2011. Nici Europa n-a iesit inca!

Grzegorz Konieczny este, in prezent, unul dintre cei mai importanti manageri din Romania. Administreaza din pozitia de vicepresedinte al Franklin Templeton portofoliul Fondului Proprietatea, cu o valoare de peste 3 miliarde de euro, adica una dintre cele mai mari averi din Romania.

Lansat in decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despagubirea cetatenilor romani ale caror proprietati au fost confiscate de fostul regim comunist. Mandatul de administrare a activelor Fondului Proprietatea a fost cistigat in decembrie 2008 de catre Franklin Templeton. Guvernul detine 44% din actiunile Fondului Proprietatea, iar persoanele fizice private controleaza un pachet de circa 40%.

Franklin Templeton si-a stabilit recent un birou in Bucuresti, cu o echipa de 23 de angajati, incluzand 6 specialisti locali in investitii sprijiniti de peste 40 de manageri de portofolii si analisti din cadrul echipei largite a Templeton Emerging Markets.

Intrebat de catre DailyBusiness.ro, cum vede evolutia economica a Romaniei in 2011, Konieczny afirma ca nimic nu este sigur. „Unele prognoze recente afirma ca Romania are asteptari de crestere in a doua jumatate a anului viitor. Alti analisti nu vad, insa, un viitor asa de luminos. Inca este multa incertitudine referitoare la aspectul economiei in 2011, si nu numai, in Romania„, afirma Konieczny.

Managerul de fond de la FP spune ca previziunile optimiste privind iesirea din recesiune trebuie privite cu mai multa atentie, in conditiile in care evolutia economica depinde, in mare masura, de situatia internationala.

„Europa isi revine incet din recesiune, climatul de afaceri ramane volatil, motiv pentru care consider ca aceste previziuni trebuie privite cu multa atentie”, spune polonezul.

In opinia lui Konieczny, „un pas spre revenirea economica, cel putin din punct de vedere al bugetului, ar putea veni chiar de la bursa. Privatizarea activelor de stat prin bursa, daca este realizata corect, poate ajuta guvernul sa obtina un pret bun si sa isi consolideze bugetul”, considera expertul de la Franklin Templeton.

Predictibilitatea, marea problema

In opinia managerului FP, mediul de afaceri romanesc are nevoie de mai multa predictibilitate. Asta in conditiile in care Codul Fiscal a fost modificat de peste 10 ori in 2010, iar de la 1 ianuarie 2011 au intrat in vigoare noi modificari.

„Sunt cu siguranta vremuri grele si nu numai in Romania, ci in intreaga Europa, mai ales in cea de Est. Criza genereaza acest gen de instabilitate, guvernele fiind nevoite sa faca ajustari pentru a raspunde scaderilor de venituri. Au avut loc schimbari in legislatia fiscala si in alte tari, dar este adevarat ca Romania pare sa fi avut un climat de afaceri cu adevarat instabil in 2010. Intr-adevar, ceva mai multa planificare pe termen lung nu ar strica, dar guvernul impreuna cu FMI au reusit sa raspunda unei crize cu adevarat severe. Speram ca anul 2011 va fi mai stabil si, in consecinta, mai „prietenos” cu mediul de afaceri„, a mai spus Konieczny.

Omul de afaceri spera ca in 2011 statul sa evite masurile in genul donatiei de 400 milioane de lei facuta de Romgaz catre bugetul de stat. Franklin Templeton a atacat in justitie decizia AGA.

„Donatia” a fost nefericita si dezamagitoare. Statul s-a aflat intr-o clara situatie de conflict de interese cand a votat in AGA Romgaz in favoarea unei donatii catre propriul buget de stat”, a declarat Grzegorz Konieczny.

„Faptul ca Romgaz si actionarii nostri sunt afectati implicit de aceasta decizie este evident pentru toata lumea, dar ceea ce ar trebui de asemenea inteles foarte bine este ca statul isi face singur rau pe termen lung prin aceasta masura„.

„Guvernul va avea nevoie de bani si in 2011, dar datorita incertitudinii pe care o creeaza cu astfel de decizii arbitrare obtinerea finantarii va deveni si mai dificila. Privatizarea unor active de stat prin bursa sau chiar obtinerea de imprumuturi vor fi afectate, intrucat investitorii isi vor pierde increderea in piata romaneasca daca astfel de decizii continua. Pe scurt, Guvernul va obtine un beneficiu pe termen scurt, dar pe termen mediu si lung, toata lumea va pierde, mai ales Guvernul”, a mai explicat managerul de la FP.

Fondul Proprietatea – „gaina cu ouale de aur”

Chiar daca climatul economic se anunta in continuare instabil, Grzegorz Konieczny vede destule oportunitati in Romania.

„In ceea ce priveste riscurile, este dificil de anticipat cum va arata economia romaneasca in viitorul apropiat. Vedem semne de imbunatatire in mediul economic incepand cu anul urmator si credem ca eforturile noastre pentru FP vor da rezultate in viitor”, afirma managerul FP.

Polonezul spune ca, dincolo de listarea la bursa a Fondului Proprietatea, programata pe 25 ianuarie, unul dintre principalele obiective al managementului va fi gasirea unor oportunitati investitionale care sa creasca valoarea portofoliului FP.

„Stim ca exista mult potential aici si de aceea muncim sa crestem valoarea acestor detineri. Prin managementul activ al fondului si prin cooperarea cu conducerile companiilor, credem ca putem sa imbunatatim valoarea portofoliului pentru actionarii nostri – acesta este scopul nostru”, afirma el.

„Criteriul nostru de investitii va fi mereu valoarea. Aceasta este filozofia Templeton; cautam companii cu evaluari atractive care arata potential de crestere pe termen lung. In momentul in care vor aparea astfel de oportunitati, indiferent de sector, cu siguranta vom profita de ele. Scopul nostru este sa obtinem o valoare cat mai mare pentru portofoliul nostru, pentru actionarii nostri, si toata expertiza analistilor nostri va fi folosita in acest sens”, a mai declarat Grzegorz Konieczny.

Managerul de fond al FP spune ca toate castigurile fondului vor fi impartite actionarilor si in urmatorii ani. „In conditii normale – daca nu apar circumstante de piata neasteptate – intentionam sa recomandam plata integrala bazata pe profitul distribuit pentru fiecare an. Acesta va fi calculat ca venitul brut din investitii si dobanzi obtinute din depozite, din care se scad cheltuielile si taxele. Credem ca este corecta distribuirea unei parti din profit catre actionarii nostri”, a mai spus acesta.

Cine este Konieczny

Polonezul Grzegorz Konieczny a ajuns sa conduca Fondul Proprietatea dupa ce, anterior, a coordonat activitatea biroului Franklin Templeton din Varsovia.

Polonezul lucreaza de 15 ani pentru compania americana care administreaza, la nivel global, active in valoare de 450 de miliarde de dolari si are peste 7.000 de angajati.

Inainte sa fie racolat de americani, Grzegorz Konieczny a fost broker, consultant de investitii si apoi director al Capital Market Transactions in cadrul Bank Gdanski SA, una dintre cele mai mari institutii financiare din Polonia.

Konieczny detine un master in economie si este specializat in cercetare si analiza pentru companii din Centrul si Sud-Estul Europei.

Intrebat de DailyBusiness.ro cum a ajuns sa fie numit responsabil pentru Romania, Konieczny a spus ca motivul este legat, in principal, de expertiza pe care o are in pietele emergente.

„Am condus biroul Franklin Templeton din Varsovia, unul dintre cele mai active din Europa de Est. in acest sens, pot spune ca expertiza mea in regiune si in managementul de active este motivul principal pentru care detin aceasta functie in Romania. De cand am obtinut mandatul FP, am petrecut mult timp in Romania si cred ca am progresat in cunostintele mele despre cultura locala, despre afaceri si despre oamenii de aici”.

Grzegorz Konieczny considera ca Bucurestiul are mari sanse sa devina un centru financiar important in Europa de Sud-Est. Pentru a atinge acest statut, capitala trebuie sa rezolve problema infrastructurii.

„Fiind un oras mare, de 2 milioane de locuitori, Bucurestiul poate deveni un centru financiar important in Europa de Sud-Est. Orasul s-a dezvoltat rapid, chiar si in timpul crizei si, din cat am apucat sa il cunosc, pare un oras placut. Desigur, mai sunt multe lucruri de facut in ceea ce priveste infrastructura sau reabilitarea cladirilor mai vechi, trafic sau transport public, dar va spun cu sinceritate ca ma simt bine aici. Orasul este foarte divers din punct de vedere arhitectural, oamenii sunt prietenosti si vremea este mult mai buna (in majoritatea timpului) decat in alte orase din Europa”, a mai spus managerul polonez.

Franklin Templeton Investments furnizeaza solutii globale si locale de management al investitiilor administrate de echipele de investitii Franklin, Templeton, Mutual Series, Fiduciary Trust, Darby si Bissett. Compania situata in San Mateo, California are mai mult de 60 de ani de experienta in investitii si administreaza active in valoare de peste 642 miliarde dolari, conform datelor disponibile la data de 30 noiembrie 2010.