- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Plata TVA-ului la incasarea facturii: Reduce blocajul financiar sau baga statul in faliment?

01 Apr, 00:01 • razvan.codorean
Parlamentul este pe cale sa adopte prima masura cu adevarat anti-criza: sa permita firmelor sa isi plateasca TVA-ul dupa ce incaseaza banii pe facturi, si nu la emitere, spun oamenii de afaceri, citati de DailyBusiness.ro. Initiativa, vazuta ca o gura de oxigen pentru business, starneste fiori reci in birourile Finantelor, TVA-ul fiind considerata cea mai sigura sursa de venit la buget.
Plata TVA-ului la incasarea facturii: Reduce blocajul financiar sau baga statul in faliment?

TVA-ul reprezinta, in prezent, circa 30% din incasarile statului. E un venit constant, platit de obicei la timp.

Pentru a realiza orice tranzactie, statul cere TVA de 19%. Astfel, daca o firma X emite o factura unui client, trebuie sa plateasca la stat pana pe data de 25 a lunii urmatoare TVA-ul aferent acelei facturi, chiar daca clientul nu a achitat inca factura. Practic, firma X trebuie ca, in termen de 45 de zile, sa vireze in contul statului TVA pe acea factura din banii proprii. Bineinteles, daca ii are. Daca nu, plateste penalitati pentru fiecare zi de intarziere.

Parlamentarii, stimulati de un lobby fara precedent facut de mediul de afaceri, vor sa schimbe aceste reguli. Prin intermediul a doua initiative legislative, ambele aprobate de Senat, firma X va fi obligata sa plateasca TVA-ul abia dupa ce va incasa banii de la client, intr-un termen de 30 de zile.

Cele doua initiative au fost trimise la Camera Deputatilor. Initiatorii lor au declarat ca mai mult ca sigur, proiectele vor fi unite intr-unul singur, care va fi supus dezbaterii. Daca legea va primi si votul deputatilor, iar presedintele Traian Basescu o va promulga, initiativa va deveni lege, iar Codul Fiscal va fi modificat, urmand ca masura sa fie aplicata, conform legii, la 6 luni de la adoptare.

Suporterii initiativei spun ca legea va insemna o adevarata gura de oxigen pentru mediul de afaceri.

”Principalul efect este ca banii vor reincepe sa circule in economie”, a declarat Cezar Coraci, presedintele Uniunii Generale a Industriasilor din Romania UGIR 1903.

”In prezent, firmele asteapta si pana la 6 luni pentru a-si incasa o factura. Intre timp, trebuie sa plateasca din propriul buzunar TVA-ul. Iar daca clientul nu plateste, Dumnezeu cu mila. Cine are bani sa reziste, bine, cine nu, intra in faliment. Mai ales daca e IMM”, a adaugat Coraci.
[quote=Marius Ionescu, partner NNDKP Consultanta Fiscala]Din perspectiva cashflow-ului, cu siguranta masura ar fi benefica pentru contribuabili. Ar putea duce insa la cresterea cheltuielilor cu mentinerea evidentelor financiar contabile[/quote]
Senatorul UDMR Gyorgy Frunda, unul dintre initiatorii platii TVA la incasare, spune ca masura va ajuta sute de mii de firme, pentru ca multe sunt in stare de faliment tocmai din cauza facturilor neincasate.

”Daca schimbam mecanismul si facem statul sa fie interesat sa ajute societatea sa-si incaseze suma facturata si TVA se plateste in momentul incasarii sumei, s-ar asigura un echilibru, o egalitate intre stat si persoana juridica platitoare de TVA, ceea ce este in favoarea statului”, a declarat Frunda.

Si nu este singurul de aceasta parere. „80.000 de societati comerciale care au calitatea de debitor se afla in prezent in procedura de insolventa. Daca nu am adopta legea, in curand nu vom mai avea cui sa cerem sa plateasca TVA inainte de incasarea facturii”, a aratat Orest Onofrei, senator PDL.

Statul se finanteaza pe banii firmelor

Oamenii de afaceri acuza de multa vreme ca statul, prin nereturnarea la timp a diferentelor de TVA-ului catre firme, se imprumuta practic fara dobanda din mediul privat. Daniel Anghel, seful departamentului Impozite si Taxe Indirecte la PricewaterhouseCoopers, a declarat ca intarzierile in rambursarea TVA au ajuns sa varieze intre 6 luni si 1 an, iar in ultimele luni, situatia s-a inrautatit.

Controalele fiscale prevazute de lege au ajuns sa dureze peste jumatate de an, timp in care, bineinteles, statul nu mai plateste niciun ban. Expertul Gabriel Biris, de la compania de consultanta fiscala Biris Goran, afirma ca exista zeci, daca nu sute de firme, care au blocate milioane de euro in conturile statului. DailyBusiness.ro a scris pe larg despre acest fenomen. De exemplu, iata cum face Guvernul rost de bani ieftini.

”Plata la incasarea facturii va rezolva aceste probleme si va stimula statul sa se concentreze pe reducerea evaziunii fiscale”, a declarat Varujan Vosganian, fost ministru de Finante, in prezent senator PNL.

Totusi, Ministerul Finantelor Publice se opune initiativelor legislative. Gratiela Iordache, secretar de stat in MFP, a calculat ca pentru stat, ar insemna o gaura financiara de jumatate de miliard de euro.
[quote=Gratiela Iordache, secretar de stat in MFP]Propunerea are un impact bugetar negativ de minus 2,2 mld. lei pentru a doua jumatate a anului 2010, iar pentru 2011 de aproximativ minus 2,5 mld. lei[/quote]
Reprezentantii Guvernului spun ca aprobarea unei asemenea legi ar incalca legislatia europeana.

Gratiela Iordache a afirmat ca masura nu poate fi implementata, deoarece Directiva 112 nu permite o astfel de prevedere si ca ar crea o serie de dezavantaje, printre care diminuarea veniturilor bugetare provenind din TVA, „in contextul in care indisciplina financiara intre agentii economici ar trebui suportata de stat”. Alte efecte ar fi cresterea sarcinilor administrative si aparitia unor fenomele evazioniste.

Viorel Stefan, presedintele Comisiei de buget finante din Camera Deputatilor, a declarat ca la nivelul UE exista un sistem unitar, prevazut de Directiva 112, iar o modificare a modului de plata al TVA ar avea efecte in privinta liberei circulatii a produselor.

Deputatul a declarat ca, nici daca va fi adoptata de Parlament, legea nu ar putea intra in practica, pentru ca ar insemna ca Bruxelles-ul sa dea o derogare de la legislatia europeana, fapt improbabil. In prezent, in UE exista o singura exceptie de taxare inversa in zonele de operatiuni cu risc mare de evaziune, in comertul cu fier vechi.

”In conditiile in care totusi legiuitorul va decide adoptarea unei astfel de masuri, propunem ca aceasta sa se aplice doar pentru livrarile de bunuri sau prestarile de servicii care au ca beneficiar institutii publice finantate din bugetul de stat”, a precizat Ministerul de Finante.

Marius Ionescu, partner NNDKP Consultanta Fiscala, spune ca daca initiativa legislativa privind plata TVA la incasarea facturii va fi totusi pusa in practica, programele informatice va trebui sa fie modificate.

Un alt specialist lanseaza, de asemenea, un avertisment. ”Masura aceasta ar complica lucrurile pentru contabili. Va trebui sa urmareasca fiecare factura, sa vada pe ce luna o inregistreaza, va fi o nebunie totala, un haos generalizat”, a declarat Gabriel Sincu, partener la firma de consultanta si audit Mazars. El se teme ca aprobarea legii fara un control strict ar putea genera abuzuri, si da un exemplu concret: ”Firma care a emis factura nu plateste TVA la stat, in schimb firma client ar putea sa-si deduca cheltuiala cu plata TVA-ului”.

Potrivit datelor Ministerului Finantelor, incasarile din TVA au scazut in primele doua luni din acest an cu 19% fata de perioada similara din 2009, de la 6,6 mld. lei la 5,4 mld. lei.

Senatorul Varujan Vosganian estimeaza ca impactul imediat al aplicarii unei asemenea legi ar fi o scadere a sumelor incasate din TVA, insa pe termen lung va aduce mai multi bani la buget.

”Daca lasi firmele sa respire, sa isi foloseasca banii, va insemna ca 6 luni va trebui sa rezisti din ce aduni din taxe si impozite, dar apoi, odata repornite motoarele economice, veti vedea ca TVA-ul va aduce mai multi bani la buget”, a spus Vosganian.
Cezar Coraci, presedintele UGIR, o explica si mai simplu. ”In conditiile in care firmele si asa se zbat sa incaseze banii din facturi, daca le lasi la dispozitie banii din TVA, ii vor folosi tot pentru business, ca doar nu o sa ii ia acasa. Asta inseamna ca vor investi in afaceri si vor avea cu ce sa isi plateasca angajatii”, a declarat Coraci.

Vedeti aici initiativa legislativa aprobata de Senat si expunerea de motive