Știri interne

PNL nu susţine Guvernul Tomac

11 Jun, 10:00 • Daniela Oancea
PNL nu va susţine învestirea Guvernului condus de Eugen Tomac, a anunţat joi liderul formaţiunii, Ilie Bolojan, după şedinţa conducerii partidului. Decizia survine în contextul consultărilor parlamentare privind formarea noului executiv, informeaz[ news.ro.
PNL nu susţine Guvernul Tomac

PNL prin vocea liderului formațiunii Ilie Bolojan a precizat că parlamentarii liberali fie nu vor participa la dezbateri, fie vor fi prezenţi fără a vota, subliniind că partidul nu va acorda sprijin politic pentru noua formulă guvernamentală.

Liderul PNL a argumentat că un guvern fără susţinere parlamentară stabilă nu poate funcţiona decât într-o logică de supravieţuire instituţională. În acest context, el a afirmat că actuala propunere ar reprezenta „o formulă de paravan” menită să evite asumarea responsabilităţii politice de către PSD pentru situaţia în care se află executivul.

ȘTIREA INIȚIALĂ: PNL s-a reunit joi, de la ora 10:00, într-o şedinţă a Biroului Politic Naţional pentru a decide dacă partidul va susţine în Parlament guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, într-un moment în care perspectivele formării unei majorităţi parlamentare rămân incerte, informează News.ro.

Potrivit anunţului formaţiunii, la reuniune vor participa, pe lângă membrii Biroului Politic Naţional, deputaţii şi senatorii PNL, primarii de municipii reşedinţă de judeţ şi preşedinţii de Consilii Judeţene care nu fac parte din conducerea partidului.

Decizia liberalilor este considerată importantă pentru şansele cabinetului Tomac de a obţine votul de încredere al Parlamentului. Premierul desemnat s-a întâlnit luni cu reprezentanţii PNL, aceasta fiind prima rundă de consultări politice în vederea construirii unei susţineri parlamentare.

La finalul discuţiilor, preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a transmis că liberalii şi-au exprimat rezervele faţă de formula unui executiv care nu beneficiază de o susţinere politică explicită.

„Am prezentat perspectiva noastră şi anume faptul că un astfel de guvern, care nu se bazează pe o susţinere politică explicită, nu este o soluţie pentru România”, a declarat liderul liberal, argumentând că un astfel de executiv ar avea dificultăţi în promovarea reformelor şi a măsurilor necesare în actualul context economic şi politic.

Bolojan a adăugat că un guvern fără o majoritate parlamentară clară nu poate duce la capăt reformele de care România are nevoie.

De cealaltă parte, Eugen Tomac s-a declarat optimist în privinţa unui posibil sprijin din partea liberalilor.

„Am o mare speranţă într-o judecată corectă, cinstită, în acord cu aşteptările cetăţenilor români, în colegii din Partidul Naţional Liberal pentru a-mi da un vot de încredere”, a afirmat premierul desemnat după întâlnirea cu conducerea PNL.

În ultimele zile, mai mulţi lideri liberali au susţinut public că PSD ar trebui să îşi asume responsabilitatea guvernării, invocând faptul că social-democraţii dispun, împreună cu AUR, de o majoritate parlamentară.

Printre cele mai critice poziţii s-a numărat cea a prim-vicepreşedintelui PNL, Ciprian Ciucu, care a pus sub semnul întrebării independenţa procesului de desemnare a unor viitori miniştri şi a sugerat că unele propuneri ar reflecta preferinţele PSD.

Acesta a acuzat, într-o postare publică, existenţa unor discuţii anterioare între Eugen Tomac şi reprezentanţi ai PSD şi a susţinut că anumite portofolii importante ar fi fost rezervate unor persoane apropiate social-democraţilor.

La rândul său, secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a cerut conducerii PSD să îşi asume direct guvernarea şi să implementeze propriile soluţii politice. El a acuzat social-democraţii că ar încerca să controleze ministerele cu bugete importante, precum Dezvoltarea, Agricultura şi Transporturile, fără a-şi asuma responsabilitatea conducerii executivului.

Decizia pe care o va lua joi conducerea PNL ar putea influenţa semnificativ şansele cabinetului Tomac de a obţine sprijinul necesar pentru învestire, în condiţiile în care premierul desemnat continuă negocierile cu partidele parlamentare pentru formarea unei majorităţi.

Citește și: Eugen Tomac: „Guvernul propus va fi format din profesioniști și va urmări stabilitatea economică și menținerea direcției prooccidentale”

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Alte articole
Cine este Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. De la jurnalism și diplomație la cea mai dificilă misiune politică
Cine este Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. De la jurnalism și diplomație la cea ...
Nicușor Dan îl desemnează premier pe Luca Niculescu: „Are cele mai mari șanse să întrunească o majoritate!”
Nicușor Dan îl desemnează premier pe Luca Niculescu: „Are cele mai mari șanse să întrunească ...
Bucureștiul ar putea avea un oraș-frate în India. Ciprian Ciucu discută cu ambasadorul despre o posibilă înfrățire cu Agra, orașul Taj Mahalului
Bucureștiul ar putea avea un oraș-frate în India. Ciprian Ciucu discută cu ambasadorul despre o posibilă ...
Nicușor Dan, la un pas de a decide premierul României. Declarații la ora 21:00 după consultările de la Cotroceni
Nicușor Dan, la un pas de a decide premierul României. Declarații la ora 21:00 după consultările ...
Alexandru Nazare, avertisment după menținerea ratingului României: „Următorul test este bugetul pentru 2027”
Alexandru Nazare, avertisment după menținerea ratingului României: „Următorul test este bugetul ...
Navă comercială atacată în Marea Neagră, în apropierea României. Doi membri ai echipajului au murit, vasul s-a scufundat. Reacția lui Volodimir Zelenski
Navă comercială atacată în Marea Neagră, în apropierea României. Doi membri ai echipajului au ...
Dominic Fritz cere alegeri anticipate pentru a încheia criza politică: „Este soluția cea mai sinceră față de români”
Dominic Fritz cere alegeri anticipate pentru a încheia criza politică: „Este soluția cea mai sinceră ...
Kelemen Hunor, după consultările de la Cotroceni: UDMR poate susține un guvern PSD, dar este nevoie de PNL
Kelemen Hunor, după consultările de la Cotroceni: UDMR poate susține un guvern PSD, dar este nevoie ...
Ilie Bolojan: „Dacă PSD va fi la guvernare, PNL va intra în opoziţie”
Ilie Bolojan: „Dacă PSD va fi la guvernare, PNL va intra în opoziţie”
CCIR: Cele mai performante companii din România se apropie de 300 de miliarde de euro cifră de afaceri
CCIR: Cele mai performante companii din România se apropie de 300 de miliarde de euro cifră de afaceri
Premiul Nobel pentru Medicină 2026, acordat pentru descoperiri care au revoluționat studiul creierului. Cum poate lumina controla neuronii
Premiul Nobel pentru Medicină 2026, acordat pentru descoperiri care au revoluționat studiul creierului. ...
Sorin Grindeanu: PSD i-a solicitat președintelui mandatul de premier. Nominalizarea partidului sunt eu
Sorin Grindeanu: PSD i-a solicitat președintelui mandatul de premier. Nominalizarea partidului sunt ...
CFA România: Economia ar putea crește cu cel mult 0,5% în 2027. Inflație de 4–5% și euro la 5,5 lei
CFA România: Economia ar putea crește cu cel mult 0,5% în 2027. Inflație de 4–5% și euro la 5,5 lei
UE riscă să devină „omul bolnav al lumii” dacă nu se reformează rapid (analiză Reuters)
UE riscă să devină „omul bolnav al lumii” dacă nu se reformează rapid (analiză Reuters)
Statul român blochează prelungirea concesiunii Lukoil pentru perimetrul Trident din Marea Neagră. Ce se întâmplă cu proiectul
Statul român blochează prelungirea concesiunii Lukoil pentru perimetrul Trident din Marea Neagră. ...
Vreme caldă în România, în următoarele două săptămâni. Când vine răcirea și unde sunt așteptate ploi
Vreme caldă în România, în următoarele două săptămâni. Când vine răcirea și unde sunt așteptate ploi
ANR: Operațiune de căutare și salvare pe Marea Neagră după un incendiu la bordul unei nave. 13 marinari sunt dispăruți
ANR: Operațiune de căutare și salvare pe Marea Neagră după un incendiu la bordul unei nave. 13 marinari ...
Pedro Sánchez a decis să convoace alegerile cu câteva luni mai devreme decât era prevăzut. Spaniolii se vor întoarce la urne pe 29 noiembrie
Pedro Sánchez a decis să convoace alegerile cu câteva luni mai devreme decât era prevăzut. Spaniolii ...