- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

BNR a aprobat normele de creditare ale Credit Europe Bank

29 Aug, 10:01 • Redactia DailyBusiness
Banca Nationala a Romaniei a validat normele interne de creditare ale Credit Europe Bank Romania, care permit un grad maxim de indatorare de 65% din veniturile clientilor persoane fizice, a anuntat banca, marti, intr-un comunicat.
BNR a aprobat normele de creditare ale Credit Europe Bank

Gradul de indatorare maxim acceptat de Credit Europe Bank se va stabili pe baza venitului solicitantului si a „scoringului” calculat de banca. Aceasta va aplica noile norme la toate produsele de creditare oferite, respectiv la creditele ipotecare, creditele de nevoi personale precum si cardurile de credit.

„In timp ce vom continua abordarea prudentiala bancara de creditare, aplicarea noilor norme va favoriza o noua segmentare a clientilor si implementarea unei politici a preturilor bazata pe risc, pentru fiecare produs”, a declarat Tamer Ozatakul, presedintele Credit Europe Bank Romania, .

Noile norme de creditare vor intra in vigoare pe 5 septembrie.

Credit Europe Bank (Romania) SA – fosta Finansbank (Romania) SA – este o banca universala, ce ofera produse si servicii pentru populatie, micii intreprinzatori, intreprinderile mici si mijlocii (IMM) si companiile mari, prin cele peste 90 de sucursale si agentii, precum si prin canale de distributie alternative cum sunt bancomatele (ATM), aparatele de plata cu cardul la comercianti (POS) si serviciile de internet banking.

Actionarul majoritar al Credit Europe Bank este Fiba International Holding NV, parte a grupului financiar turc Fiba, care detine 89,80% din actiunile bancii.La sfarsitul lunii martie 2007, portofoliul de credite al bancii a ajuns la 530 milioane euro, in conditiile in care activele erau de 815 milioane euro, potrivit oficialilor bancii. La finalul anului trecut, imprumuturile acordate de banca insumau 447 milioane euro.

9 banci au primit pana acum avizul BNR

Credit Europe Bank este a noua banca de pe piata romaneasca care are normele „stampilate” de banca centrala, dupa Alpha Bank Romania (pe 8 mai), BRD – Groupe Societe Generale (pe 25 mai), Volksbank Romania (pe 5 iunie), Banca Comerciala Romana (pe 12 iunie), ATEbank Romania (pe 10 iulie), Banca Transilvania (pe 24 iulie), Casa de Economii si Consemnatiuni (pe 7 august) si Bank Leumi Romanie (pe 14 august).

Dintre normele validate de BNR pana in prezent, doar cele ale BRD, Bancii Transilvania si Bank Leumi Romania prevad un grad de indatorare maxim de 70%, celelate banci stabilind un nivel de cel mult 65% si chiar 60%, in cazul ATEbank Romania.

Urmărește Daily Business pe Google News