- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Doar o cincime dintre români și-au asigurat locuințele împotriva cutremurelor

28 Sep, 00:07 • Redactia DailyBusiness
Chiar dacă în România beneficiem de un sistem național de asigurare obligatorie a imobilelor, cu tarife modice, mai puțin de 20% dintre cele 8,9 milioane de locuințe sunt asigurate prin polița obligatorie PAD.
Doar o cincime dintre români și-au asigurat locuințele împotriva cutremurelor


Pool-ul
de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) avertizează în privința
ratei reduse a asigurărilor obligatorii împotriva dezastrelor naturale
încheiate de proprietarii români, în contextul recentelor cutremure care au avut
loc în Italia (Amatrice) și România.

„În comparație cu alte țări, precum Italia, unde proprietarii de locuințe nu sunt protejați printr-un sistem național, în România avem polița PAD, care pentru un tarif anual de 10 sau 20 euro, acoperă despăgubiri în limita sumei de 10.000, respectiv 20.000 de euro. Din păcate, conștientizarea pericolului unui seism sau a altui tip de dezastru natural este mică, iar proprietarii aleg să nu încheie o poliță de asigurare”, a declarat Nicoleta Radu-Neacșu, Director General, PAID România.

Conform Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul produs sâmbătă, 24 septembrie, la ora 2:11, cu epicentrul în zona Vrancea, a avut magnitudine de 5,3 grade pe scara Richter, iar în urma sa nu au fost raportate pagube în fondul locativ la nivel național.

Seismul cu o intensitate de 6,2 grade pe scara Richter, din 24 august, produs în Italia, s-a soldat însă cu pierderi de vieți și a nivelat, practic, localitatea Amatrice.
La nivel european, catastrofele naturale au generat anul trecut, conform studiului sigma realizat de către Swiss RE, pierderi de 13 miliarde de dolari, dintre care doar 6 miliarde de dolari au fost asigurate.

În România, numărul polițelorde tip PAD este în creștere, dar este încă la un nivel redus. Conform statisticilor PAID, publicate la finalul lunii august 2016, numărul polițelor în vigoare a crescut cu 14,49% la 1.730.262, de la 1.511.219, cu un an înainte.

Printr-o poliță PAD, în cazul unui dezastru natural (cutremur, inundație, alunecare de teren), proprietarul unui imobil de tip A este despăgubit cu suma de 20.000 de euro în timp de proprietarul unei locuințe de tip B are o sumă asigurată de 10.000 de euro.

Din păcate, chiar locuitorii din zonele cu risc seismic ridicat sunt cei care nu își asigură casele. Prin urmare, în regiunea geografică Moldova, arie de impact pentru seismele cu epicentru în Vrancea, doar 15,89% din locuințe sunt asigurate, în timp ce în Banat sau Dobrogea gradul ajunge la 26,81% și respectiv 21,93%.

În Capitală, gradul de cuprindere este de 38,51%, în mare parte stimulat și de fondul imobiliar contractat în ultimii ani prin credite bancare.

Numai în luna august 2016, Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) a plătit despăgubiri în valoare de 228.477 de lei, 194.213 de lei pentru polițe de tip A, iar 34.264 de lei pentru polițe de tip B.

Citeste si Citeste si Cutremurul din 22 noiembrie: Cati romani au solicitat constatari ale daunelor

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Trump va propune la summitul G7 un plan pentru deminarea Strâmtorii Ormuz, pe fondul negocierilor cu Iranul
Trump va propune la summitul G7 un plan pentru deminarea Strâmtorii Ormuz, pe fondul negocierilor cu ...
Maria Leptin, președinta Consiliului European pentru Cercetare, întâlnire la Cotroceni cu Nicușor Dan și lideri ai mediului academic
Maria Leptin, președinta Consiliului European pentru Cercetare, întâlnire la Cotroceni cu Nicușor ...
Ilie Bolojan merge la Chișinău într-un moment-cheie pentru Republica Moldova
Ilie Bolojan merge la Chișinău într-un moment-cheie pentru Republica Moldova
Ucraina cere încă 20 de miliarde de dolari de la aliați pentru a intensifica atacurile asupra Rusiei
Ucraina cere încă 20 de miliarde de dolari de la aliați pentru a intensifica atacurile asupra Rusiei
Generația Z, tot mai deconectată de ideea de pensie. Mulți tineri cred că nu se vor putea pensiona niciodată
Generația Z, tot mai deconectată de ideea de pensie. Mulți tineri cred că nu se vor putea pensiona ...
Asigurările veterinare câștigă teren în România. Soluția care poate salva vieți și bugete
Asigurările veterinare câștigă teren în România. Soluția care poate salva vieți și bugete
Discrepanțe uriașe în colectarea taxelor locale. Unele primării încasează aproape tot, altele doar 2%
Discrepanțe uriașe în colectarea taxelor locale. Unele primării încasează aproape tot, altele doar ...
Criză de personal în construcții. Companiile recrutează direct din facultate și oferă salarii de la 1.000 de euro
Criză de personal în construcții. Companiile recrutează direct din facultate și oferă salarii de ...
Asigurările de călătorie, tot mai folosite. Peste 81 milioane lei plătiți despăgubiri într-un an
Asigurările de călătorie, tot mai folosite. Peste 81 milioane lei plătiți despăgubiri într-un an
Facturi greșite la energie și gaze. Cum le poți contesta și ce drepturi ai ca utilizator
Facturi greșite la energie și gaze. Cum le poți contesta și ce drepturi ai ca utilizator
ANCOM: Furnizorii pot modifica unilateral contractele, dar utilizatorii au dreptul să renunțe fără penalități
ANCOM: Furnizorii pot modifica unilateral contractele, dar utilizatorii au dreptul să renunțe fără ...
Biarritz, orășelul francez cu deschidere directă către aproape 4 km de golfuri și plaje cu nisip fin, își așteaptă vizitatorii
Biarritz, orășelul francez cu deschidere directă către aproape 4 km de golfuri și plaje cu nisip ...
Producția OPEC s-a prăbușit la minimul ultimilor 20 de ani, pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
Producția OPEC s-a prăbușit la minimul ultimilor 20 de ani, pe fondul crizei din Orientul Mijlociu