- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Schwarzenegger va merge la Moscova pentru promovarea cooperarii in domeniul high-tech

09 Aug, 09:09 • Redactia DailyBusiness
Guvernatorul Californiei, Arnold Schwarzenegger, va face in septembrie o vizita la Moscova, pentru a discuta cooperarea in domeniul inaltei tehnologii intre statul american pe care il conduce si Rusia, relateaza Itar-Tass, potrivit Mediafax.
Schwarzenegger va merge la Moscova pentru promovarea cooperarii in domeniul high-tech

Schwarzenegger a declarat la Santa Clara ca statul California trebuie sa isi foloseasca potentialul in domeniul intelectual si tehnologic pentru dezvoltarea parteneriatului cu Rusia in domeniul inaltei tehnologii.

Guvernatorul intentioneaza totodata sa viziteze apoi China, Japonia si Coreea de Sud, in perioada 9-15 septembrie. Nu se cunoaste inca data exacta a vizitei in Rusia.

Schwarzenegger a abordat prima oara aceasta problema in timpul unei vizite recente in Statele Unite a presedintelui rus Dmitri Medvedev, care a mers si la San Francisco si Silicon Valley, in luna iunie.

Medvedev si-a exprimat atunci speranta ca vizita in Silicon Valley va trimite un semnal companiilor pentru dezvoltarea tehnologiilor inovatoare in Rusia.

Rusia va infiinta la Skolkovo, in apropierea Moscovei, un centru IT dupa modelul Silicon Valley.