- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Media & Advertising

Ziarele tiparite dispar unul dupa altul. Editorii sustin ca „printul nu va muri”

08 Apr, 13:33 • marian.rujoiu
Inca un ziar va aparea exclusiv online de saptamana viitoare: Gandul paseste astfel pe drumul deschis de nume ca Ziua si Cotidianul. Cifrele BRAT arata ca printul continua sa piarda cititori, dar editorii cotidienelor sustin ca informatia tiparita nu va muri.
Ziarele tiparite dispar unul dupa altul. Editorii sustin ca printul nu va muri

Spre deosebire de reviste, ziarele tiparite au cedat mult mai mult in fata editiilor online. Dupa disparitia printului in cazul unor nume cu traditie in presa romaneasca, precum Cotidianul sau Ziua, astazi, 8 aprilie 2011, ziarul Gandul a aparut pentru ultima oara pe hartie.

Trei din cele 16 pagini au tratat trecerea cotidianului pe online.

In prezent, ziarele nationale quality precum Adevarul, Jurnalul National, Romania libera sau Evenimentul Zilei reusesc sa atraga cititori folosindu-se de inserturi precum carti sau cd-uri, tarabele de ziare transformandu-se astfel in mici librarii.

Cu toate acestea, in ceea ce priveste viitorul presei tiparite, parerile raman impartite. Exista voci care sustin cu tarie ca printul nu va disparea. Acestea apartin, in special reprezentantilor ziarelor care apar inca in format printat.

Cifrele Biroului Roman de Audit al Tirajelor (BRAT) par insa sa ii contrazica pe sustinatoriii printului.

Ultimele date ale BRAT arata ca jumatate din cele mai importante 12 cotidiene romanesti au inregistrat scaderi in ultimele trei luni ale anului trecut, comparativ cu trimestrul al treilea din acelasi an, cele mai abrupte fiind inregistrate de Pro Sport (20%), Adevarul (17%) si Cancan (13%).

Petre Danoiu, online project manager al cotidianului Jurnalul National, a declarat pentru DailyBusiness.ro ca motivele pentru care printul nu va disparea tin de obisnuinta oamenilor de a citi, precum si de increderea pe care o acorda acestia informatiei tiparite.

„Cu siguranta, printul se va transforma. Relatia print-net va fi din ce in ce mai atent tratata de organizatiile de media, interesate sa obtina audienta si influenta. Cu cat produsul online este mai puternic, cu atat influenta printului este mai mare, iar puterea brandului creste. Pe de alta parte, ziarele (titluri) puternice conduc la site-uri populare, cu audienta”, sustine Danoiu.

Incredere mai scazuta in online decat in print

Potrivit lui Danoiu, cel mai important dintre dezavantajele trecerii unui ziar printat pe online este „neincrederea oamenilor intr-un mediu usor deformabil, chiar volatil”.

Pe de alta parte, reprezentantul Jurnalului National sustine ca acest handicap va disparea „odata ce valorile jurnalismului de calitate se vor exprima din ce in ce mai puternic si aici, in mediul digital”.

El aminteste de faptul ca partea multimedia, privita in prezent ca un avantaj, ar putea deveni o „povara daca informatia nu este supusa unui proces de filtrare”.

Spre deosebire de editia printata, traficul ziarelor online este conditionat de conexiunea la Internet.

Datele Eurostat arata insa ca doar 42% din locuintele din tara noastra au acces la Internet, fata de media UE, de 70%. Doar Bulgaria sta mai prost in Uniunea Europeana decat noi, cu o rata de 33%.

La randul sau, Aurelian Amuraritei, Online & Integration Director Adevarul Holding, a declarat pentru DailyBusiness.ro ca nu exista planuri in interiorul companiei sa se renunte la varianta printata, dupa modelul Gandul.

Referitor la decizia Gandul, Amuraritei spune ca strategia de a aparea numai online este una de repliere si reducere de costuri pentru salvarea brandului, in contextul in care canalul de print nu mai putea fi eficientizat si sustinut.

„Nu stim inca daca aceasta decizie este una viabila economica, dar cu siguranta este o incercare”, a subliniat reprezentantul Amuraritei.

Mai mult, acesta se arata optimist in ceea ce priveste viitorul ziarului tiparit.

„E putin probabil ca intrun viitor mediu sa dispara ziarele ‘pe hartie. Intr-adevar,ele se afla intrun proces de evolutie, mai rapida, determinata de schimbarea obisnuintei de consum a informatiei de catre audienta. Cu siguranta ziarele se vor nisa si specializa, nu vor mai fi atat de mass market, se vor adresa unui public mai elevat, cu nevoi de informare/documentare mai ridicate (la fel ca atunci cand au aparut in secolele XVIII-XIX”, a declarat reprezentantul Adevarului.

Dezavantajele editiilor aparute doar pe Internet

In ceea ce priveste dezavantajele aparitiei numai pe Internet al unui brand consacrat mai intai pe hartie, Amuraritei spune ca acestea sunt legate de:

-consistenta, influenta, traditie si perceptie: peste tot in lume jurnalismul „de net” este considerat mai putin serios si influent

-lipsa canalului de print din mix-ul de comunicare al brandului cu audienta

-financiar: reducerea veniturilor din difuzare si publicitatea de pe print, aici sunt si saving-uri legate de costurile de print ale ziarului.

In cazul Gandul, care in format de print se adresa si unui segment bine determinat (influenceri) este putin probabil ca va reusi sa mentina acel segment numai cu vehicolul online, a mai spus directorul Adevarul.

Printul „nu va muri, asa cum nu a murit nici creionul HB”

La randul sau, Sorin Blaga, director de marketing al Adevarul Holding, a declarat ca declarat ca in perioada 2009-2010, 13% dintre consumatorii de print au renuntat sa mai cumpere ziarul, indreptandu-se catre online.

In ceea ce priveste viitorul ziarului tiparit, Blaga considera ca acesta „nu va muri, asa cum nu a murit nici creionul HB”.

In aceste conditii, sustine Blaga, holdingul va continua dezvoltarea in zona online „migrand acolo unde se duce consumatorul”.

Compania a lansat in luna ianuarie a acestui an, varianta disponibila a ziarului in format pentru iPad, aplicatia avand un cost de 79 de eurocenti.

Blaga a adaugat ca Adevarul nu se va opri la aplicatiile pentru iPad, iPhone si Android, ci va continua sa creeze altele noi, precizand ca in prezent, numarul celor care au accesat cotidianul de pe un smartphone a ajuns la peste 1.000 de utilizatori.

Totodata, potrivit acestuia, in 2010, in tara noastra, numarul utilizatorilor de smartphone a crescut cu peste 49%, asteptandu-se ca in 2011 cifra sa se dubleze.

Viitor in print, doar daca ziarul se reinventeaza

Mihnea Vasiliu, general manager al Ringier Romania, declara la inceputul anului, ca presa scrisa are viitor doar daca se reinventeaz.

„Vorbim despre un nou model de business in care brand equity-ul unei publicatii „print” trebuie monetizat si in lumea digitala (on-line, TV). Este putin probabil ca printul ca atare si de sine statator sa mai experimenteze cresteri. Pana si revistele up market de gen „Vogue”, unde imaginea fotografica si designul conteaza enorm, au variante digitale pe iPad si, deci, hartia dispare treptat”, sustinea Vasiliu.

Reprezentantul Ringier in Romania a mai spus ca singurul mediu avantajos pentru un cotidian print este mijlocul de transport in comun.

‘Cele 20 de minute pe care le petrec oamenii in transportul in comun pot fi dedicate citirii presei scrise”, a mai spus Vasiliu.

La randul sau, Claudiu Serban, directorul general al Editurii Evenimentul si Capital, a afirmat ca nu stie nimeni in ce masura presa scrisa mai are viitor sau nu, dar, in mod evident, va mai rezista.

„Exista o anumita infrastructura care se va agata de orice sansa ca sa ramana in picioare: reteaua de distributie, chioscuri stradale, care contin ziare, reviste si carti”, a declarat Serban.

„Aceasta infrastructura va rezista si va sustine si presa scrisa. Mai sunt oameni care prefera sa citeasca de pe hartie. Demonstratia asta s-a facut dupa aparitia iPad-ului in SUA, care a avut un succes imens. Toate revistele mari s-au grabit sa faca editii pentru iPad, au avut vanzari incurajatoare, apoi au inceput sa scada chiar si cu 80%”, a mai spus reprezentantul Ringier.

Din ce in ce mai putine ziare tiparite

Ultimele date BRAT arata ca cel mai bine vandute 12 cotidiene din Romania au totalizat tiraje medii de 665.584 exemplare per editie, in scadere cu aproape 3% fata de trimestrul precedent.

Tabloidul Click, editat de Adevarul Holding, a fost cel mai bine vandut ziar din Romania, cu un tiraj mediu de 208.884 cititori pe editie la nivelul trimestrului patru, in crestere cu 8% fata de trimestrul precedent.

Topul este urmat de tabloidul Libertatea, editat de grupul Ringier, al carui tiraj a stagnat la 126.906 de exemplare. Tabloidul Cancan a inregistrat in ultimul trimestru o scadere de aproximativ 13% comparativ cu cel de-al treilea trimestru al anului, ajungand la un tiraj mediu de 55.519 exemplare per editie.

Cea mai slaba luna a intervalului a fost decembrie, cand tiraj mediu a ajuns la 42.755 exemplare.

Vanzarile Adevarul, lider pe segmentul quality, au scazut cu peste 17%, ajungand in ultimul trimestru la 75.340 exemplare pe editie. Comparativ cu primul trimestru al anului, cand Adevarul vindea in medie 125.122 de exemplare pe editie, scaderea este de aproape 40%.

Urmatorul jucator de pe piata quality, Jurnalul National, a inregistrat o crestere de 4% a tirajului, pana la 48.117 exemplare pe editie.

Tirajul Romania Libera a crescut cu doar 1,5% la nivelul ultimului trimestru, pana la 40.909 exemplare pe edtie. Evenimentul Zilei a pierdut 9% din tiraj in trimestrul al patrulea, editand in medie 18.197 exemplare pe editie.

La coada clasamentului se situeaza cotidianul Gandul, al carui tiraj mediu a scazut cu 5% pana la 11.626 exemplare.

Cotidienele sportive au inregistrat o scadere pronuntata, peste cea a pietei, de 3%.

Astfel, liderul Gazeta Sporturilor a pierdut 10% din tiraj, acesta scazand la 39.930 de exemplare in ultimul trimestru din 2010. Tirajul mediu al competitorului Pro Sport a scazut cu aproape 19,5%, pana la 31.423.

Pe piata cotidienelor cu profil economic nu s-au petrecut schimbari semnificative. Tirajul Ziarul Financiar s-a mentinut la 12.154 exemplare, iar cel al concurentului Financiarul a crescut cu 2% pana la 3.884.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Camere de supraveghere pentru depistarea celor care aruncă deșeuri în locuri nepermise. Cei prinși vor plăti amenzi de până la 30.000 de lei!
Camere de supraveghere pentru depistarea celor care aruncă deșeuri în locuri nepermise. Cei prinși ...
Se desființează Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale! Unde se întâmplă și care sunt consecințele
Se desființează Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale! Unde se întâmplă și care sunt ...
Bradul perfect pentru Crăciun 2025. Cât costă un brad natural versus unul artificial și unde găsim cele mai bune oferte
Bradul perfect pentru Crăciun 2025. Cât costă un brad natural versus unul artificial și unde găsim ...
București, Cluj și Craiova devin cele mai instagramabile destinații ale iernii
București, Cluj și Craiova devin cele mai instagramabile destinații ale iernii
Taxa pentru câini crește drastic la Viena. Proprietarii vor plăti până la 160 de euro din 2026
Taxa pentru câini crește drastic la Viena. Proprietarii vor plăti până la 160 de euro din 2026
Cât costă un loc de veci în România în 2025. Prețuri uriașe, taxe ascunse și proceduri obligatorii
Cât costă un loc de veci în România în 2025. Prețuri uriașe, taxe ascunse și proceduri obligatorii
Cât costă o vacanță la Târgul de Crăciun din Viena. Prețuri reale pentru transport, cazare și mâncare în 2025
Cât costă o vacanță la Târgul de Crăciun din Viena. Prețuri reale pentru transport, cazare și ...
UE renunță la interzicerea totală a mașinilor pe benzină și diesel după 2035. Doar combustibilii regenerabili vor fi acceptați
UE renunță la interzicerea totală a mașinilor pe benzină și diesel după 2035. Doar combustibilii ...
Impozit majorat cu 500% pentru clădirile neîngrijite din Sector 4.  Cine va fi vizat
Impozit majorat cu 500% pentru clădirile neîngrijite din Sector 4.  Cine va fi vizat
Biletele de tren se scumpesc de mâine. Intră în vigoare noul Mers al Trenurilor 2025–2026
Biletele de tren se scumpesc de mâine. Intră în vigoare noul Mers al Trenurilor 2025–2026
RCA obligatoriu pentru biciclete și trotinete electrice. Amenzi de până la 2.000 de lei de la 13 decembrie
RCA obligatoriu pentru biciclete și trotinete electrice. Amenzi de până la 2.000 de lei de la 13 decembrie
Alarmă în Mureș. Patru gospodării afectate de incendii în Mureș, pagube materiale, nicio victimă
Alarmă în Mureș. Patru gospodării afectate de incendii în Mureș, pagube materiale, nicio victimă
Emisarul SUA se întâlnește cu Zelenski și lideri europeni pentru un posibil acord de pace
Emisarul SUA se întâlnește cu Zelenski și lideri europeni pentru un posibil acord de pace
ANM avertizează cod galben de ceață în 10 județe. Vizibilitate extrem de redusă și trafic îngreunat
ANM avertizează cod galben de ceață în 10 județe. Vizibilitate extrem de redusă și trafic îngreunat
Criză sanitară la Spitalul de Copii din Iași. Apă contaminată, internări suspendate și măsuri de urgență, anunță Rogobete
Criză sanitară la Spitalul de Copii din Iași. Apă contaminată, internări suspendate și măsuri ...
Franța pregătește interzicerea TikTok, Instagram și Facebook pentru minori. Modelul australian se extinde în Europa
Franța pregătește interzicerea TikTok, Instagram și Facebook pentru minori. Modelul australian se ...
Kaufland dublează valoarea tichetelor SGR în decembrie pentru a încuraja reciclarea
Kaufland dublează valoarea tichetelor SGR în decembrie pentru a încuraja reciclarea
Justiția rusă îi condamnă în lipsă pe procurorul-șef și alți judecători ai Curții Penale Internaționale (CPI)
Justiția rusă îi condamnă în lipsă pe procurorul-șef și alți judecători ai Curții Penale Internaționale ...