Cariere

Bacalaureat 2026: Rata de promovare urcă la 74,8%. Peste 94.300 de candidați au promovat examenul, 45 au obținut media 10

07 Jul, 10:31 • Daniela Oancea
Rata de promovare la prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2026 este de 74,8%, în creștere cu 0,5 puncte procentuale față de anul trecut, când procentul de promovare a fost de 74,3%, potrivit rezultatelor publicate marți de Ministerul Educației și Cercetării.
Bacalaureat 2026: Rata de promovare urcă la 74,8%. Peste 94.300 de candidați au promovat examenul, 45 au obținut media 10

La Bacalaureatul 2026 au promovat în total 94.345 de candidați din cei 126.169 prezenți la probele scrise. Dintre aceștia, 90.263 provin din promoția curentă, iar 4.082 din promoțiile anterioare. Rata de promovare în rândul absolvenților din promoția 2026 este de 79,7%, în timp ce pentru candidații din promoțiile anterioare se situează la 31,7%.

Rezultatele Bacalaureatului 2026 arată că 45 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10. Totodată, cei mai mulți candidați, respectiv 16.217 din toate promoțiile, au obținut medii cuprinse între 9,00 și 9,49.

La nivelul probelor scrise, Ministerul Educației și Cercetării a înregistrat 454 de note de 10 la Limba și literatura română și 34 la Limba și literatura maternă. La proba obligatorie a profilului au fost acordate 3.548 de note maxime, dintre care 2.289 la Matematică și 1.259 la Istorie. Alte 3.158 de note de 10 au fost obținute la proba la alegere a profilului și specializării, cele mai multe fiind la disciplina Logică și argumentare.

La această sesiune au absentat 4.685 de candidați, iar alți 67 au fost eliminați din examen.
Contestațiile pot fi depuse sau transmise marți, între orele 14:00 și 18:00, precum și în zilele de 8 și 9 iulie. Candidații pot solicita și vizualizarea lucrărilor în același interval, însă depunerea unei contestații nu este condiționată de această etapă, iar vizualizarea lucrării nu obligă la formularea unei contestații.

Potrivit ministerului, candidații care contestă rezultatele trebuie să depună și o declarație prin care confirmă că au luat la cunoștință faptul că nota obținută în urma recorectării poate fi modificată atât prin creștere, cât și prin scădere.

Rezultatele au fost publicate în format anonimizat, pe baza codurilor individuale atribuite candidaților, iar rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate în 13 iulie.

Pentru promovarea examenului de Bacalaureat, absolvenții trebuie să susțină toate probele de evaluare a competențelor și toate probele scrise, să obțină minimum nota 5 la fiecare probă scrisă și o medie de cel puțin 6 la acestea.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Niculescu menține trei variante pentru formarea Guvernului și spune că este optimist în privința învestirii
Niculescu menține trei variante pentru formarea Guvernului și spune că este optimist în privința ...
De ce nu a negociat Luca Niculescu cu AUR pentru formarea Guvernului. Explicația premierului desemnat
De ce nu a negociat Luca Niculescu cu AUR pentru formarea Guvernului. Explicația premierului desemnat
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, în pericol
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, ...
PNL spune că renunță la guvernare pentru deblocarea crizei și acuză PSD că prelungește impasul politic
PNL spune că renunță la guvernare pentru deblocarea crizei și acuză PSD că prelungește impasul ...
Percheziții DNA la Permise Ilfov: Polițiști și angajați ai școlilor de șoferi, suspectați că luau mită pentru examene și înmatriculări
Percheziții DNA la Permise Ilfov: Polițiști și angajați ai școlilor de șoferi, suspectați că ...
PSD, chemat să decidă dacă guvernează singur. Sorin Grindeanu se teme de costurile electorale, după refuzul PNL și UDMR
PSD, chemat să decidă dacă guvernează singur. Sorin Grindeanu se teme de costurile electorale, după ...
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și ...
Două nave comerciale, lovite în Marea Neagră, în apropierea Bulgariei. Sofia cere o anchetă internațională și explicații din partea Rusiei
Două nave comerciale, lovite în Marea Neagră, în apropierea Bulgariei. Sofia cere o anchetă internațională ...
Ucraina se pregătește pentru cea mai grea iarnă de la începutul războiului. Dmitro Kuleba avertizează că Rusia încearcă să paralizeze țara
Ucraina se pregătește pentru cea mai grea iarnă de la începutul războiului. Dmitro Kuleba avertizează ...
China își îndreaptă atenția spre insulele Batanes, un punct strategic crucial în eventualitatea unui conflict pentru Taiwan
China își îndreaptă atenția spre insulele Batanes, un punct strategic crucial în eventualitatea ...
Marea Britanie și UE au convenit să organizeze pe 20 noiembrie un summit pentru „resetarea” relațiilor post-Brexit
Marea Britanie și UE au convenit să organizeze pe 20 noiembrie un summit pentru „resetarea” relațiilor ...
Roman Abramovici, acuzat că s-a folosit de compania Deloitte ca să ascundă active de 672 de milioane de dolari și să evite plata impozitelor
Roman Abramovici, acuzat că s-a folosit de compania Deloitte ca să ascundă active de 672 de milioane ...
Daniel Fenechiu și-a retras semnătura de pe proiectul pentru dezincriminarea posesiei de droguri
Daniel Fenechiu și-a retras semnătura de pe proiectul pentru dezincriminarea posesiei de droguri
Alexus Grynkewich, comandantul suprem al NATO, avertizează că Alianța va distruge toate țintele implicate, într-un eventual atac al Rusiei
Alexus Grynkewich, comandantul suprem al NATO, avertizează că Alianța va distruge toate țintele implicate, ...
Luca Niculescu vrea perioadă de grație de 6 luni. Două liste de miniştri: politicieni şi tehnocraţi
Luca Niculescu vrea perioadă de grație de 6 luni. Două liste de miniştri: politicieni şi tehnocraţi
Peskov: Putin este pregătit să nu ordone atacuri asupra Ucrainei în ziua alegerilor
Peskov: Putin este pregătit să nu ordone atacuri asupra Ucrainei în ziua alegerilor
UE adoptă cel mai amplu pachet de sancțiuni împotriva Rusiei de la începutul războiului. Industria de armament, în vizorul Bruxellesului
UE adoptă cel mai amplu pachet de sancțiuni împotriva Rusiei de la începutul războiului. Industria ...
Matthew Whitaker, trimisul lui Trump la NATO, cere mutarea forțelor militare spre est
Matthew Whitaker, trimisul lui Trump la NATO, cere mutarea forțelor militare spre est