Știri interne

Bolojan: În condițiile în care PSD va fi într-o guvernare, PNL va fi în opoziție

15 May, 16:24 • Daniela Oancea
Ilie Bolojan, președinte al PNL și premierul interimar, a declarat că, în situația în care PSD va intra la guvernare, Partidul Național Liberal (PNL) va trece în opoziție, poziționând decizia drept una fermă în perspectiva negocierilor pentru formarea noului Executiv.
Bolojan: În condițiile în care PSD va fi într-o guvernare, PNL va fi în opoziție

Ilie Bolojan, într-un interviu acordat HotNews a declarat că „sunt două aspecte în care PNL a luat decizii. Primul este că nu vom mai fi într-o coaliție cu PSD. A doua, că în condițiile în care PSD va fi într-o guvernare, PNL va fi în opoziție”.

Bolojan a precizat că celelalte scenarii privind configurația viitorului guvern vor fi analizate după consultările de la Palatul Cotroceni, în funcție de propunerile care vor rezulta în urma discuțiilor politice.

„Celelalte aspecte legate de posibilitățile de a avea un guvern în perioada următoare sunt de discutat. Vom vedea care sunt discuțiile după această rundă, care sunt propunerile care se vor degaja, cu ce perspectivă va veni președintele României și vom lua decizii în consecință”, a spus Bolojan.

Premierul interimar a afirmat că se așteaptă ca PSD să își asume un rol clar în actualul context politic, în condițiile unui Parlament fragmentat, și a criticat lipsa unei soluții asumate public.

„Avem un Parlament care este fragmentat. Nu este ușor să funcționezi sub forma unei coaliții majoritare”, a arătat acesta.

Bolojan a fost întrebat și despre varianta unui guvern tehnocrat, precizând că o astfel de formulă ar putea fi analizată, însă depinde de componența și susținerea parlamentară.

„În condițiile în care se va face o propunere de guvern tehnocrat, vom analiza care este această propunere, ce vrea să facă acest guvern”, a afirmat el.

În același context, Nicușor Dan va avea luni consultări cu partidele parlamentare la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării candidatului pentru funcția de prim-ministru.

Citește mai mult: Nicușor Dan va face consultări cu toate partidele parlamentare: ”Primul lucru pe care o să-l întreb: Care va fi majoritatea?”

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags: