Știri interne

Cătălin Cherecheș, fostul primar din Baia Mare, eliberat condiționat

10 Jul, 16:34 • Cornel Ghimeșan
Cătălin Cherecheș, fostul primar al municipiului Baia Mare, va fi eliberat condiționat din penitenciar, după ce Tribunalul Maramureș a respins, vineri, contestația formulată de Parchet și a menținut decizia Judecătoriei Baia Mare privind punerea sa în libertate.
Cătălin Cherecheș, fostul primar din Baia Mare, eliberat condiționat

Cherecheș a părăsit Penitenciarul Baia Mare după transmiterea documentelor necesare de către instanță către administrația locului de detenție, potrivit avocatului său, Răzvan Doseanu. Hotărârea instanței este definitivă și a fost anunțată după audierea fostului edil.

 

Cătălin Cherecheș executa o pedeapsă de cinci ani de închisoare, primită în 2023 după condamnarea definitivă pentru luare de mită în formă continuată.

Fostul edil al municipiului Baia Mare fusese găsit vinovat pentru primirea de foloase necuvenite în schimbul exercitării atribuțiilor de serviciu, iar condamnarea a rămas definitivă în noiembrie 2023.

Prin decizia pronunțată vineri, Tribunalul Maramureș a confirmat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru eliberarea condiționată, respingând solicitarea Parchetului de menținere în detenție.

„Cătălin Chereches este începând de azi o persoana liberă. Mă bucur ca am rămas alături de el în timp ce mulţi i-au întors spatele. Mulţumesc pentru încredere, Cătălin Cherecheş! Bine ai venit acasă!”, a scris avocatul lui Chdrecheş, Răzvan Dosneanu, pe reţelele de socializare.

Tribunalul Maramureş a judecat vineri, contestaţia procurorilor DNA la decizia de eliberare condiţionată a lui Cătălin Cherecheş, dată în 16 iunie de Judecătoria Baia Mare.

Cătălin Cherecheș a declarat vineri, la ieșirea din închisoare: „În primul rând, îi mulțumesc soției mele. Ea e eroul acestei povești, o poveste dureroasă, traumatizantă, iar ea și familia mea sunt eroi. În afară de familie și Dumnezeu, nu există nimic important”.

„Le mulțumesc celor care nu mi-au uitat familia. Le mulțumesc și celor care mi-au uitat familia, pentru că e bine să faci salubrizare, curățenie în viață, pentru că a fost multă otravă în jurul meu și multe lucruri nu le-am corectat și am învățat foarte mult”, a mai spus fostul edil din Baia Mare.

Acesta a mai afirmat, conform RFI România: „Le mulțumesc colegilor, fraților din pușcărie, fraților mei pe care nu-i uit. E un lucru important să vezi suferințele pe care le au acești oameni”.

Fostul primar al municipiului a fost condamnat definitiv în 2024 la cinci ani de închisoare pentru luare de mită, după ce Curtea de Apel Cluj i-a respins contestaţia în anulare. Cherecheş fusese dat în urmărire internaţională după ce a fugit din ţară, sub identitatea unei rude, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, înainte de pronunţarea sentinţei la instanţa de fond.

Fostul edil a fost depistat de poliţişti în Augsburg, Germania, în 28 noiembrie 2023, fiind adus în România şi încarcerat la Peniteniciarul Rahova, iar apoi fiind dus la Penitenciarul Baia Mare. În 4 iunie 2026, tot Judecătoria Baia Mare l-a condamnat pe Cherecheş la doi ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat, însă fostul primar a contestat decizia, care are termen de judecată în 22 septembrie, la Curtea de Apel Cluj.

Judecătoria Baia Mare a admis, în 16 iunie, cererea lui Cătălin Cherecheş de eliberare condiţionată din Penitenciarul Baia Mare, însă ulterior procurorii DNA au atacat decizia.

Cătălin Cherecheş a fost trimis în judecată de DNA în 20 mai 2016, pentru luare de mită în formă continuată, după ce ar fi primit de la o persoană din conducerea CS Fotbal Club Municipal Baia Mare 70.000 de lei pentru a susţine financiar clubul.

Socrii săi au fost arestaţi la începutul lunii noiembrie 2023, după ce soacra sa a fost prinsă în flagrant delict de procurorii DNA, în timp ce i-ar fi dat mamei unei judecătoare de la Curtea de Apel Cluj 50.000 de euro, pentru o sentinţă mai blândă în dosarul edilului, potrivit știrilor RFI România.

Citește și: Viorel Pașca, soția și cei trei fii ai săi, plasați sub control judiciar

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Elon Musk este cel mai mare donator în alegerile intermediare din SUA
Elon Musk este cel mai mare donator în alegerile intermediare din SUA
Glucksmann: Fie Trump este „un idiot util”, fie urmărește în mod deliberat să slăbească Europa
Glucksmann: Fie Trump este „un idiot util”, fie urmărește în mod deliberat să slăbească Europa
Luca Niculescu va depune joi la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Luca Niculescu va depune joi la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Donald Trump îi cere demisia ambasadoarei SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, după acuzații privind conduita acesteia
Donald Trump îi cere demisia ambasadoarei SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, după acuzații privind ...
Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului dacă Guvernul Niculescu nu trece
Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului dacă Guvernul Niculescu nu trece
Ucraina extinde drepturile minorităților la educație în limba maternă. Nicușor Dan salută noile prevederi
Ucraina extinde drepturile minorităților la educație în limba maternă. Nicușor Dan salută noile ...
BALFIN aduce retailerul danez Flying Tiger Copenhagen în România
BALFIN aduce retailerul danez Flying Tiger Copenhagen în România
Șeful ANRE: Securitatea cibernetică a sistemului energetic este tratată cu seriozitate. Ce spune George Niculescu despre riscurile inteligenței artificiale
Șeful ANRE: Securitatea cibernetică a sistemului energetic este tratată cu seriozitate. Ce spune George ...
Ilie Bolojan: PNL ar susține bugetul pe 2027 și nu ar vota moțiuni de cenzură timp de șase luni, dacă guvernul Niculescu ar respecta acordul politic bilateral
Ilie Bolojan: PNL ar susține bugetul pe 2027 și nu ar vota moțiuni de cenzură timp de șase luni, ...
Comisia Europeană aprobă preluarea Artrom Steel Tubes din România de către Tenaris
Comisia Europeană aprobă preluarea Artrom Steel Tubes din România de către Tenaris
Ajutor pentru încălzire în sezonul rece 2026-2027. Cine poate primi bani de la stat și ce condiții trebuie îndeplinite
Ajutor pentru încălzire în sezonul rece 2026-2027. Cine poate primi bani de la stat și ce condiții ...
Călin Georgescu scapă de arestul preventiv și va fi plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de judecătorul care a respins inițial arestarea
Călin Georgescu scapă de arestul preventiv și va fi plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost ...
Papa Leon al XIV-lea a ajuns la Spitalul Gemelli. Operația pentru îndepărtarea unei formațiuni pulmonare ar putea avea loc marți sau miercuri
Papa Leon al XIV-lea a ajuns la Spitalul Gemelli. Operația pentru îndepărtarea unei formațiuni pulmonare ...
UE lansează o campanie de pregătire pentru dezastre. România, printre cele șapte țări implicate
UE lansează o campanie de pregătire pentru dezastre. România, printre cele șapte țări implicate
Niculescu menține trei variante pentru formarea Guvernului și spune că este optimist în privința învestirii
Niculescu menține trei variante pentru formarea Guvernului și spune că este optimist în privința ...
De ce nu a negociat Luca Niculescu cu AUR pentru formarea Guvernului. Explicația premierului desemnat
De ce nu a negociat Luca Niculescu cu AUR pentru formarea Guvernului. Explicația premierului desemnat
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, în pericol
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, ...
PNL spune că renunță la guvernare pentru deblocarea crizei și acuză PSD că prelungește impasul politic
PNL spune că renunță la guvernare pentru deblocarea crizei și acuză PSD că prelungește impasul ...