CCIR anunță că firmele incluse în primele zece poziții activează în șapte domenii: industrie, servicii, comerț, turism, cercetare-dezvoltare și high-tech, agricultură-silvicultură-pescuit și construcții.
CCIR transmite că profitul din exploatare al celor 12.943 de companii a crescut cu 2,39%, la 26,5 miliarde de euro, reprezentând 8,86% din cifra de afaceri cumulată. Companiile clasate pe primele 10 poziții au împreună 1.373.720 de salariați.
„Se vorbește mult în spațiul public despre o economie românească aflată în dificultate. Cifrele Topului Național al Firmelor 2026 spun însă o altă poveste: situația nu este atât de rea pe cât se vehiculează. Cele mai performante companii din România se apropie de pragul de 300 de miliarde de euro cifră de afaceri, cu o creștere de peste 4% față de anul trecut, iar profitul din exploatare a urcat la 26,5 miliarde de euro. Aceste firme asigură locuri de muncă pentru aproape 1,4 milioane de oameni, a declarat Mihai Daraban, președintele CCIR.
„Nu spun că nu există probleme reale în economia românească, dar avem companii care investesc, produc și generează profit, iar ele merită să fie văzute, nu ignorate într-un discurs dominat de pesimism”, a mai spus Daraban, președintele CCIR.
Industria și serviciile au cele mai mari ponderi în clasament din punctul de vedere al numărului de companii, cu 34,39%, respectiv 28,77%.
În funcție de cifra de afaceri, comerțul are cea mai mare pondere, de 43,54%, urmat de industrie, cu 33,31%, și servicii, cu 12,66%.
Pentru ediția 2026 a Topului Național al Firmelor au fost analizate 945.739 de bilanțuri financiar-contabile, dintre care 366.550 au intrat în competiția pentru primele 10 poziții. Clasamentul este realizat pe baza metodologiei implementate de Camerele de Comerț din toate județele țării.
Topul Național al Firmelor este realizat de CCIR începând din 1994. Clasamentul se bazează pe cinci indicatori economici: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficiența utilizării resurselor umane și eficiența utilizării capitalului angajat.
CCIR precizează că este singura instituție abilitată printr-o lege organică să stabilească o astfel de ierarhie la nivelul întregii țări.
Citește și: Afacerile din serviciile de piață adresate întreprinderilor au scăzut cu 1,9% în primele șapte luni din 2026