- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

CEC Bank a obţinut un împrumut de 25 milioane euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), pe care îl va utiliza pentru finanţarea proiectelor din sectorul public

16 Dec, 16:06 • Daniela Oancea
CEC Bank a obținut un împrumut de 25 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI), sumă destinată finanțării proiectelor din sectorul public, care sprijină dezvoltarea economică durabilă, cu prioritate în regiunile cele mai afectate de tranziția climatică, potrivit Agerpres.
CEC Bank a obţinut un împrumut de 25 milioane euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), pe care îl va utiliza pentru finanţarea proiectelor din sectorul public

BEI va sprijini promotorii de proiecte să acceseze granturi, în cadrul unui program paralel al Comisiei Europene, cunoscut sub denumirea de Facilitatea de Împrumut pentru Sectorul Public, sau PSLF.

„Acest parteneriat cu CEC Bank consolidează angajamentul nostru faţă de dezvoltarea durabilă în România. Obiectivul nostru este să sprijinim iniţiative care permit comunităţilor locale să fie reziliente şi adaptabile în faţa schimbării”, a declarat vicepreşedintele BEI, Ioannis Tsakiris.

Acordul de finanţare se încadrează într-o componentă a Pactului Verde European, cunoscută sub denumirea de „Mecanismul pentru o Tranziţie Justă”, care oferă o combinaţie de împrumuturi BEI şi granturi ale Comisiei pentru entităţile publice din regiunile cele mai afectate de tranziţia climatică.

„Susţinerea proiectelor de investiţii ale administraţiilor publice locale, care contribuie direct la dezvoltarea comunităţilor şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii, reprezintă o direcţie strategică pentru CEC Bank”, a transmis Bogdan Neacşu, CEO al CEC Bank.

Banca Europeană de Investiţii este instituţia de creditare pe termen lung a Uniunii Europene, deţinută de statele sale membre.

Grupul BEI, care include Fondul European de Investiţii (FEI), a semnat aproape 89 miliarde euro în finanţări noi pentru peste 900 de proiecte cu impact ridicat în 2024, stimulând competitivitatea şi securitatea Europei.

Toate proiectele finanţate de Grupul BEI sunt în conformitate cu Acordul de la Paris privind clima

Toate proiectele finanţate de Grupul BEI sunt în conformitate cu Acordul de la Paris privind clima, aşa cum este prevăzut în Foaia de parcurs a Băncii Climatice. Aproape 60% din finanţarea anuală a Grupului BEI susţine proiecte care contribuie direct la atenuarea schimbărilor climatice, adaptare şi un mediu mai sănătos.

Prin stimularea integrării pieţelor şi mobilizarea investiţiilor, Grupul a susţinut un nivel record de peste 100 miliarde euro în noi investiţii pentru securitatea energetică a Europei în 2024 şi a mobilizat 110 miliarde euro în capital de creştere pentru startup-uri, scale-up-uri şi pionieri europeni. Aproximativ jumătate din finanţarea BEI în interiorul UE este direcţionată către regiunile de coeziune, unde venitul pe cap de locuitor este sub media UE.

Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale.

Grupul CEC Bank a fost constituit prin achiziţia, la data de 27.07.2023, de către CEC Bank S.A., a pachetului majoritar de acţiuni (99,993%) al Fondului de Garantare a Creditului Rural – I.F.N. S.A.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu