Procurorii consideră că mesajul publicat de parlamentarul AUR pe Facebook a incitat la ură și discriminare împotriva lucrătorilor străini din România, proveniți din Asia și Africa. Dan Tănasă scria: „Refuzați comanda dacă aceasta nu este livrată de un român. Nu mai încurajați importul de muncitori necalificați din Asia și Africa. Treziți-vă!”.
Potrivit procurorilor, imunitatea parlamentară de care beneficiază Dan Tănasă nu se aplică în acest caz, aceasta protejând voturile și opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, în condițiile prevăzute de lege.
„AUR a luat la cunoștință cu surprindere de trimiterea în judecată a deputatului Dan Tanasă pentru un mesaj public în care acesta critica importul masiv de forță de muncă necalificată din Asia și Africa și îi îndemna pe români să nu încurajeze această politică. Am ajuns să trăim într-o Românie în care o poziție politică despre migrație, piața muncii și viitorul societății românești este transformată într-un dosar penal pentru «incitare la ură și discriminare»”, a transmis partidul într-un comunicat de presă.
AUR a mai afirmat că va apăra atât dreptul lui Dan Tănasă la un proces echitabil, cât și dreptul parlamentarilor de a-și exprima opiniile politice.
La câteva zile după publicarea mesajului deputatului, Cosmin Tudoran s-a filmat în timp ce lovea cu pumnul un livrator originar din Bangladesh, pe o stradă din București. În timpul agresiunii, tânărul i-a spus acestuia, în limba engleză, „Du-te înapoi în țara ta! Ești un invadator!”.
În septembrie, Cosmin Tudoran a fost condamnat în primă instanță la un an și opt luni de închisoare cu suspendare. El este cercetat și într-un alt dosar, pentru amenințare în scop terorist, informează Europa FM.
Citește și: CEDO dă câștig de cauză României în procesul magistraților pentru restanțe salariale de 300.000 de euro