- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Descinderi DNA la Autoritatea Rutieră Română: Peste 20 de percheziții în București și în patru județe într-un dosar de corupție

31 Mar, 13:44 • Daniela Oancea
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează marți o serie de percheziții într-un dosar de corupție și constituire a unui grup infracțional organizat, vizând peste 20 de locații din București și patru județe, informează Agerpres.
Descinderi DNA la Autoritatea Rutieră Română: Peste 20 de percheziții în București și în patru județe într-un dosar de corupție

Potrivit unui comunicat al DNA, perchezițiile au loc în 23 de locații din București, Bacău, Dolj, Timiș și Vâlcea. Dintre acestea, una aparține unei instituții publice, iar restul sunt domicilii ale unor persoane fizice sau sedii și puncte de lucru ale unor firme. Acțiunile se desfășoară în baza autorizațiilor emise de instanța competentă.

Ancheta, coordonată de Serviciul teritorial Cluj al DNA, vizează presupuse infracțiuni de corupție și fapte asimilate, comise în perioada 2025–prezent, inclusiv constituirea unui grup infracțional organizat.

Surse judiciare au declarat pentru Agerpres că perchezițiile se desfășoară și la Autoritatea Rutieră Română, fiind vizate 12 persoane, printre care și șeful instituției, Cristian Anton.

Cristian Anton, șeful ARR, a fost anterior șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu, în perioada în care liderul PSD ocupa funcția de ministru al Transporturilor.

Anchetatorii investighează mai multe infracțiuni de corupție și asimilate, între care: luare și dare de mit, trafic de influență, constituire de grup infracțional, divulgare de informații nedestinate publicului

Potrivit surselor Euronews, suspecții ar fi cerut și primit sume cuprinse între 600 și 1.500 de euro pentru a furniza subiectele de examen necesare obținerii atestatelor profesionale pentru șoferi de transport marfă.

Cine este Cristian Anton, șeful ARR

Cristian Anton este jurist de profesie și are o carieră în administrația publică marcată de colaborări repetate cu actualul lider al PSD, Sorin Grindeanu, potrivit unei analize publicate de Snoop.

Cei doi sunt apropiați de peste două decenii, încă din perioada în care erau consilieri locali la Timișoara, din partea Partidului Social Democrat. În 2008, la o ședință la care a participat și Anton, Sorin Grindeanu a fost ales viceprimar.

În 2009, Cristian Anton a renunțat la mandatul de consilier local pentru a prelua conducerea Oficiului pentru Protecția Consumatorilor Timiș, funcție în care a fost susținut de PSD Timiș.

Ulterior, între 2010 și 2011, a activat în mediul privat, ca director juridic în cadrul unui grup de firme controlat de omul de afaceri Neculai Miron.

Din 2012, Anton activează în cadrul Autorității Rutiere Române, unde a ocupat funcția de director al direcției juridice. Odată cu numirea lui Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor, în noiembrie 2021, Cristian Anton a fost cooptat în echipa acestuia ca director de cabinet.

Citește și: Fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc, trimis în judecată de DNA într-un dosar de mită legat de o achiziție a RAR

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Mirabela Grădinaru: Copiii se confruntă cu provocări din ce în ce mai subtile, dar mai periculoase ca oricând
Mirabela Grădinaru: Copiii se confruntă cu provocări din ce în ce mai subtile, dar mai periculoase ...
EY România: Declarația Unică va fi precompletată din 2026, dar contribuabilii rămân responsabili pentru verificarea datelor
EY România: Declarația Unică va fi precompletată din 2026, dar contribuabilii rămân responsabili ...
Guvernul se reunește în ședință extraordinară pentru prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază
Guvernul se reunește în ședință extraordinară pentru prelungirea plafonării adaosului comercial ...
SUA atacă o instalație nucleară iraniană, în timp ce Teheranul lovește un petrolier în largul coastei Dubaiului
SUA atacă o instalație nucleară iraniană, în timp ce Teheranul lovește un petrolier în largul ...
Secretarul de stat american Marco Rubio avertizează Iranul și promite redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Secretarul de stat american Marco Rubio avertizează Iranul și promite redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Pentagonul respinge acuzațiile privind posibile investiții ale lui Pete Hegseth în industria de apărare înainte de conflictului cu Iranul
Pentagonul respinge acuzațiile privind posibile investiții ale lui Pete Hegseth în industria de apărare ...
Legea bugetului de stat pe 2026 a intrat în vigoare. Finanțele indică accelerarea investițiilor și consolidare fiscală prudentă
Legea bugetului de stat pe 2026 a intrat în vigoare. Finanțele indică accelerarea investițiilor și ...
Leavitt: Trump poate lua în considerare o contribuţie din partea ţărilor arabe la costul războiului
Leavitt: Trump poate lua în considerare o contribuţie din partea ţărilor arabe la costul războiului
Bolojan, despre reducerea accizei la combustibili: În prima etapă ne concentrăm pe motorină, aici au fost creşterile cele mai mari
Bolojan, despre reducerea accizei la combustibili: În prima etapă ne concentrăm pe motorină, aici ...
Rachetă iraniană interceptată în spațiul aerian al Turciei, al patrulea incident într-o lună
Rachetă iraniană interceptată în spațiul aerian al Turciei, al patrulea incident într-o lună
Trump amenință că va „distruge complet” infrastructura iraniană, pe fondul unei posibile escaladări a tensiunilor
Trump amenință că va „distruge complet” infrastructura iraniană, pe fondul unei posibile escaladări ...
Cele două fetițe date dispărute din Târnăveni au fost găsite în viață de un pădurar
Cele două fetițe date dispărute din Târnăveni au fost găsite în viață de un pădurar
ÎCCJ dă Guvernul în judecată pentru neplata restanțelor salariale ale magistraților
ÎCCJ dă Guvernul în judecată pentru neplata restanțelor salariale ale magistraților
Guvernul Bolojan pregătește noi măsuri pentru carburanți și accelerează proiectele de infrastructură
Guvernul Bolojan pregătește noi măsuri pentru carburanți și accelerează proiectele de infrastructură
Coface: Întreruperile în aprovizionarea cu materii prime prin Strâmtoarea Ormuz continuă să alimenteze volatilitatea prețurilor
Coface: Întreruperile în aprovizionarea cu materii prime prin Strâmtoarea Ormuz continuă să alimenteze ...
Plafonarea adaosurilor la alimente: Ministrul Agriculturii propune limită de 20-30% pentru toate produsele
Plafonarea adaosurilor la alimente: Ministrul Agriculturii propune limită de 20-30% pentru toate produsele
Ministrul Sănătății avertizează: Scumpirea carburanților pune presiune pe sistemul sanitar
Ministrul Sănătății avertizează: Scumpirea carburanților pune presiune pe sistemul sanitar
Lavazza: venituri de 3,9 mld. euro în 2025, în creștere cu 15,7%, într-un context de prețuri record la cafea și volatilitate globală
Lavazza: venituri de 3,9 mld. euro în 2025, în creștere cu 15,7%, într-un context de prețuri record ...