Actualitate

ELCEN își schimbă din nou conducerea. Mirela-Adriana Pavel, numită director general provizoriu în locul lui Claudiu Crețu, aflat sub control judiciar

06 Nov, 19:29 • Bugiu ⁠Ana Maria
Consiliul de Administrație al ELCEN a desemnat-o pe Mirela-Adriana Pavel la conducerea companiei pentru două luni, după ce fostul director, Claudiu Crețu, urmărit penal pentru luare de mită, a fost suspendat din funcție.
ELCEN își schimbă din nou conducerea. Mirela-Adriana Pavel, numită director general provizoriu în locul lui Claudiu Crețu, aflat sub control judiciar

Compania Electrocentrale București (ELCEN), aflată sub autoritatea Ministerului Energiei, a anunțat joi, 6 noiembrie 2025, numirea Mirelei-Adriana Pavel ca director general provizoriu, în contextul în care mandatul interimar al lui Mihai Volf expiră pe 7 noiembrie, iar fostul director general, Claudiu Crețu, rămâne suspendat din funcție după ce a fost plasat sub control judiciar pentru luare de mită, fără a fi însă oficial revocat din funcție, potrivit mediafax.ro.

Te-ar mai putea interesa și: Protest al salariaţilor ELCEN din cauza Ordonanţei trenuleţ. Bucureştenii riscă să rămână fără apă. Burduja: Personalul administrativ este supradimensionat

ELCEN își schimbă din nou conducerea. Mirela-Adriana Pavel, numită director general provizoriu în locul lui Claudiu Crețu, aflat sub control judiciar

În ședința de joi, Consiliul de Administrație al ELCEN a hotărât ca Mirela-Adriana Pavel să preia conducerea companiei începând cu 8 noiembrie, pentru o perioadă de două luni, corespunzătoare celor 60 de zile în care a fost prelungită măsura controlului judiciar asupra lui Claudiu Crețu.

Potrivit comunicatului oficial, această numire temporară urmărește să asigure continuitatea conducerii și stabilitatea operațională a celui mai important producător de energie termică din România, într-un moment crucial pentru funcționarea sistemului de termoficare al Capitalei, odată cu apropierea sezonului rece.

Noua directoare provizorie, Mirela-Adriana Pavel, este membru în Consiliul de Administrație al ELCEN din august 2023 și are o carieră de peste 20 de ani în domeniul juridic, administrativ și managerial.

Absolventă de Drept, Pavel este din 2024 arbitru comercial internațional la Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. De asemenea, ocupă din mai 2023 funcția de director al Direcției Avizare, Cadastru și Fonduri Nerambursabile din cadrul Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), unde lucrează de peste 24 de ani.

Ea a urcat gradual în ierarhia RA-APPS – de la consilier juridic (2001-2004), la șef serviciu (2004-2017), apoi director juridic (2017-2023), fiind implicată în gestionarea proiectelor legislative, de patrimoniu și a relațiilor instituționale. Înainte de această carieră, a activat în administrația centrală, inclusiv la Ministerul de Interne și Secretariatul General al Guvernului.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
România rămâne campioana inflației în UE. Prețurile cresc de aproape trei ori mai repede decât media europeană
România rămâne campioana inflației în UE. Prețurile cresc de aproape trei ori mai repede decât ...
Românii încep mai multe afaceri în 2026. Aproape 86.000 de firme și PFA-uri, înființate în primele șapte luni
Românii încep mai multe afaceri în 2026. Aproape 86.000 de firme și PFA-uri, înființate în primele ...
Inspecții la Philips România și 10 distribuitori. Consiliul Concurenței suspectează o posibilă înțelegere privind licitațiile pentru spitale
Inspecții la Philips România și 10 distribuitori. Consiliul Concurenței suspectează o posibilă ...
Agricultura începe să schimbe balanța comercială a României. BNR: Exporturile de materii prime agricole au crescut cu 13,9%
Agricultura începe să schimbe balanța comercială a României. BNR: Exporturile de materii prime agricole ...
Daniel Dăianu, avertisment dur privind PNRR: „România nu își permite să piardă miliarde de euro”
Daniel Dăianu, avertisment dur privind PNRR: „România nu își permite să piardă miliarde de euro”
Carburanții s-au scumpit din nou în România. Cât economisesc șoferii dacă alimentează în Bulgaria sau Ungaria
Carburanții s-au scumpit din nou în România. Cât economisesc șoferii dacă alimentează în Bulgaria ...
Ministerul Economiei lansează o nouă platformă de dialog cu mediul de afaceri. Antreprenorii și companiile, chemați să contribuie la politicile publice
Ministerul Economiei lansează o nouă platformă de dialog cu mediul de afaceri. Antreprenorii și companiile, ...
Admiterea la liceu și Evaluarea Națională, schimbate din mers? Raluca Turcan propune ca noile reguli să se aplice din 2030
Admiterea la liceu și Evaluarea Națională, schimbate din mers? Raluca Turcan propune ca noile reguli ...
Furtunile lasă pagube de sute de mii de lei. Cele mai mari despăgubiri pentru locuințe au ajuns la 340.000 de lei
Furtunile lasă pagube de sute de mii de lei. Cele mai mari despăgubiri pentru locuințe au ajuns la ...
Misterul focului care arde de un an sub pământ, în Lunca Mureșului. Pompierii nu reușesc să stingă focarul
Misterul focului care arde de un an sub pământ, în Lunca Mureșului. Pompierii nu reușesc să stingă ...
Ministerul Culturii lansează un program-pilot pentru un viitor teatru dedicat
Ministerul Culturii lansează un program-pilot pentru un viitor teatru dedicat
Blocada de facto a porturilor Odesa lovește agricultura ucraineană. Sute de milioane de dolari pierdute lunar
Blocada de facto a porturilor Odesa lovește agricultura ucraineană. Sute de milioane de dolari pierdute ...