Actualitate

Evaluare psihiatrică obligatorie pentru profesori. Reguli noi pentru angajarea în învățământ din 2026

29 Mar, 13:41 • Bugiu ⁠Ana Maria
Un ordin comun al Ministerul Educației și Ministerul Sănătății introduce obligativitatea evaluării psihiatrice pentru toți cei care vor să lucreze în învățământul preuniversitar. Măsura vizează nu doar profesorii, ci întreg personalul din sistem și face parte dintr-un set mai larg de condiții medicale și profesionale necesare pentru accesul în cariera didactică începând cu anul 2026.
Evaluare psihiatrică obligatorie pentru profesori. Reguli noi pentru angajarea în învățământ din 2026

Noua reglementare emisă printr-un ordin comun al Ministerul Educației și Ministerul Sănătății introduce obligația ca toate persoanele care doresc să lucreze în învățământul preuniversitar să fie evaluate inclusiv de un medic psihiatru. Măsura nu se aplică doar profesorilor, ci întregului personal din sistem: cadre didactice, personal auxiliar, administrativ și chiar candidații la funcții de conducere (directori, inspectori etc.), potrivit capital.ro.

Te-ar mai putea interesa și: Circa 500 de profesori protestează la Palatul Cotroceni împotriva măsurilor guvernamentale din educație

Evaluare psihiatrică obligatorie pentru profesori. Reguli noi pentru angajarea în învățământ din 2026

Începând cu anul școlar următor, angajarea în sistem va necesita un dosar medical complet, care trebuie să includă trei avize obligatorii:

  • avizul medicului de familie,
  • avizul medicului psihiatru,
  • avizul medicului de medicină a muncii.

Fără aceste documente, o persoană nu va putea ocupa un post în învățământ.

Pentru angajații deja existenți, evaluarea psihiatrică nu este impusă automat, dar poate deveni obligatorie în anumite situații, mai ales dacă apar schimbări de comportament care ridică semne de întrebare privind capacitatea de a-și desfășura activitatea. În urma evaluării, medicul psihiatru poate decide dacă persoana este aptă sau inaptă pentru muncă, temporar sau permanent.

Ordinul include și o listă de afecțiuni psihice relevante care pot influența capacitatea profesională. Printre acestea se află și tulburarea depresivă majoră, dar și alte tulburări care pot afecta siguranța și eficiența activității didactice. În unele cazuri, persoanele pot fi declarate temporar inapți, urmând să revină la muncă după tratament și reevaluare.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
România rămâne campioana inflației în UE. Prețurile cresc de aproape trei ori mai repede decât media europeană
România rămâne campioana inflației în UE. Prețurile cresc de aproape trei ori mai repede decât ...
Românii încep mai multe afaceri în 2026. Aproape 86.000 de firme și PFA-uri, înființate în primele șapte luni
Românii încep mai multe afaceri în 2026. Aproape 86.000 de firme și PFA-uri, înființate în primele ...
Inspecții la Philips România și 10 distribuitori. Consiliul Concurenței suspectează o posibilă înțelegere privind licitațiile pentru spitale
Inspecții la Philips România și 10 distribuitori. Consiliul Concurenței suspectează o posibilă ...
Agricultura începe să schimbe balanța comercială a României. BNR: Exporturile de materii prime agricole au crescut cu 13,9%
Agricultura începe să schimbe balanța comercială a României. BNR: Exporturile de materii prime agricole ...
Daniel Dăianu, avertisment dur privind PNRR: „România nu își permite să piardă miliarde de euro”
Daniel Dăianu, avertisment dur privind PNRR: „România nu își permite să piardă miliarde de euro”
Carburanții s-au scumpit din nou în România. Cât economisesc șoferii dacă alimentează în Bulgaria sau Ungaria
Carburanții s-au scumpit din nou în România. Cât economisesc șoferii dacă alimentează în Bulgaria ...
Ministerul Economiei lansează o nouă platformă de dialog cu mediul de afaceri. Antreprenorii și companiile, chemați să contribuie la politicile publice
Ministerul Economiei lansează o nouă platformă de dialog cu mediul de afaceri. Antreprenorii și companiile, ...
Admiterea la liceu și Evaluarea Națională, schimbate din mers? Raluca Turcan propune ca noile reguli să se aplice din 2030
Admiterea la liceu și Evaluarea Națională, schimbate din mers? Raluca Turcan propune ca noile reguli ...
Furtunile lasă pagube de sute de mii de lei. Cele mai mari despăgubiri pentru locuințe au ajuns la 340.000 de lei
Furtunile lasă pagube de sute de mii de lei. Cele mai mari despăgubiri pentru locuințe au ajuns la ...
Misterul focului care arde de un an sub pământ, în Lunca Mureșului. Pompierii nu reușesc să stingă focarul
Misterul focului care arde de un an sub pământ, în Lunca Mureșului. Pompierii nu reușesc să stingă ...
Ministerul Culturii lansează un program-pilot pentru un viitor teatru dedicat
Ministerul Culturii lansează un program-pilot pentru un viitor teatru dedicat
Blocada de facto a porturilor Odesa lovește agricultura ucraineană. Sute de milioane de dolari pierdute lunar
Blocada de facto a porturilor Odesa lovește agricultura ucraineană. Sute de milioane de dolari pierdute ...