Lifestyle

„Fierarii”, „Nelson” și „Fă-mi loc”, spectacolele săptămânii în București și în mai multe orașe din țară

03 May, 21:59 • Daniela Oancea
Publicul din București, Constanța și Câmpina este invitat, în perioada 11–13 mai, la o serie de spectacole de teatru care reunesc nume importante ale scenei românești.
„Fierarii”, „Nelson” și „Fă-mi loc”, spectacolele săptămânii în București și în mai multe orașe din țară

De la comedia cu substrat social „Fierarii”, adaptată de Horațiu Mălăele și interpretată de Maia Morgenstern, Horațiu Mălăele, George Mihăiță și Valentin Teodosiu la spectacolul plin de emoție „Fă-mi loc!”, dar și la comedia contemporană „Nelson”, publicul va avea ocazia să descopere trei spectacole de teatru care îmbină umorul, ironia și reflecția asupra societății.

„Fierarii”
• 11 mai, ora 20:00 – București, spectacol găzduit de TNB, Sala „Ion Caramitru”
• 12 mai, ora 19:00 – Constanța, Casa de Cultură a Sindicatelor

Textul original al dramaturgului Milos Nikolic, născut în Kosovo în 1939, redă povestea unui fierar neamț, care după multă vreme descoperă că fiul e copilul unui român.

Horațiu Mălăele adaptează subiectul și fierarul Grigorie este un român care descoperă că fiul este copilul ungurului Peter, acesta află că și fiul său are drept tată pe rusul Ivan, iar Ivan constată că și fiul său aparține lui Grigorie.

Această brambureală genetică este consecința războiului, pentru că toți bărbații, fierari de meserie, au fost și soldați pe front.

Substratul piesei este generos tematic prin sugestii referitoare la consecințele războiului și falsa trâmbițare a naționalismului devenit „doctrină” pentru unele partide europene actuale. În distribuție îi regăsim pe remarcabilii Maia Morgernstern, Horațiu Mălăele, George Mihăiță, Valentin Teodosiu.

„Fă-mi loc”
• 11 mai, ora 20:00 – București, spectacol găzduit de TNB, Sala Studio
Spectacolul urmărește povestea a doi tineri ce se regăsesc în cușeta unui tren de noapte. Ea, o fată singură, șarmantă, aventurieră, el, un bărbat cu principii, pus în fața unui eveniment neprevăzut ce-i va răsturna întreaga existență.

„Fă-mi loc!”, cu Marius Manole și Medeea Marinescu, este un spectacol care ne invită să reflectăm asupra propriei noastre existențe, dincolo de conveniențele sociale.
„Fă-mi loc!”, cu Marius Manole și Medeea Marinescu, este un spectacol care ne invită să reflectăm asupra propriei noastre existențe, dincolo de conveniențele sociale.

„Nelson”
• 13 mai, ora 20:00 – Câmpina, Casa Tineretului

Spectacolul devine o oglindă satirică a discrepanțelor dintre imagine şi realitate, promisiunile sociale şi ipocrizia cotidiană,

Familia „privilegiată”, carnivoră şi preocupată de lux, este pusă faţă în faţă cu o familie vegană, militantă şi cu valori îndreptate spre ecologie, iar situaţiile de tensiune „carnivor versus vegan” servesc drept catalizator pentru farse, revelaţii şi momente de adevăr.

Finalul aduce întrebarea dacă această mascaradă va reuşi să ţină până la capăt, iar dacă nu, ce se întâmplă când apar adevăratele sentimente, adevăratele alianţe şi dezvăluirile de sine.

Distribuția îi reunește pe actorii pe Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Mircea Rusu, Gheorghe Ifrim, Lucian Ifrim, Isadora Băltățeanu, Tudor Istodor, Mihai Munteniță, Denis Hangau și Ciprian Nicula.

Biletele sunt disponibile pe https://proticket.ro și pe https://fanteatru.ro

Citește și: Dragi părinți”, o radiografie a familiei contemporane, ajunge pe scena Teatrul Național București

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră