Știri interne

INSCOP Research: PNL urcă pe locul al doilea în intenția de vot, și depășește PSD, după moțiunea de cenzură. AUR își menține poziția de lider

18 May, 14:37 • Daniela Oancea
Primul sondaj realizat după moțiunea de cenzură indică o schimbare de poziții în clasamentul intenției de vot pentru alegerile parlamentare. PNL depășește PSD și urcă pe locul al doilea, în timp ce AUR își menține poziția de lider, potrivit celui mai recent Barometru Informat.ro – INSCOP Research, realizat în perioada 11–14 mai 2026.
INSCOP Research: PNL urcă pe locul al doilea în intenția de vot, și depășește PSD, după moțiunea de cenzură. AUR își menține poziția de lider

Datele cercetării INSCOP Research arată că, raportat la respondenții care au indicat un partid pentru care ar vota, indiferent dacă spun sau nu că vor merge sigur la urne, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) conduce cu 38,2%, în creștere ușoară față de 37% în aprilie.

Pe locul al doilea urcă Partidul Național Liberal (PNL), cu 20,3%, față de 15,5% în luna precedentă, depășind Partidul Social Democrat (PSD), care scade la 17,5%, de la 20,1% în aprilie.

Uniunea Salvați România (USR) este cotat la 10%, în scădere de la 12,7% în aprilie, iar Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) obține 5%. SOS România este creditată cu 2,9%, SENS cu 2,5%, iar POT cu 1,9%.

AUR conduce la 41,4% în rândul votanților mobilizați să meargă la vot, urmat de PNL cu 21,9% și PSD cu 13,3%, potrivit INSCOP

În rândul alegătorilor care declară că vor merge sigur la vot, categoria definită drept votanți mobilizați, diferențele dintre partide devin mai pronunțate. AUR ajunge la 41,4%, PNL la 21,9%, în timp ce PSD coboară la 13,3%. USR este cotat la 10,8%, iar UDMR la 3,4%.

Directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac, afirmă că sondajul surprinde primele efecte politice ale moțiunii de cenzură și evidențiază o polarizare accentuată a electoratului.

PSD înregistrează un recul atât în rândul electoratului general, cât și al votanților mobilizați

Potrivit acestuia, PNL este principalul beneficiar al contextului politic recent, pe fondul creșterii de popularitate a lui Ilie Bolojan, în timp ce PSD înregistrează un recul atât în rândul electoratului general, cât și al votanților mobilizați.

Barometrul indică însă că marile blocuri electorale își păstrează relativ stabil dimensiunea. Blocul AUR–SOS–POT rămâne la aproximativ 43% în rândul celor care exprimă o opțiune de vot și urcă la 46% în rândul votanților mobilizați.

Blocul PNL–USR crește ușor, la 30%, respectiv 33%, în timp ce PSD pierde trei puncte procentuale comparativ cu aprilie

În ceea ce privește disponibilitatea de participare la vot, 67,4% dintre respondenți declară că ar merge „sigur” la urne, alegând nivelul maxim pe o scară de la 1 la 10, iar 15,2% afirmă că sigur nu ar participa.

Barometrul Informat.ro – INSCOP Research a fost realizat în perioada 11–14 mai 2026 prin metoda CATI (interviuri telefonice), pe un eșantion de 1.100 de persoane reprezentativ pentru populația adultă neinstituționalizată a României. Marja maximă de eroare este de ±3%, la un nivel de încredere de 95%.

Citește și: Sondaj INSCOP: Majoritatea alegătorilor PSD doresc ca partidul să rămână la guvernare

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Niculescu menține trei variante pentru formarea Guvernului și spune că este optimist în privința învestirii
Niculescu menține trei variante pentru formarea Guvernului și spune că este optimist în privința ...
De ce nu a negociat Luca Niculescu cu AUR pentru formarea Guvernului. Explicația premierului desemnat
De ce nu a negociat Luca Niculescu cu AUR pentru formarea Guvernului. Explicația premierului desemnat
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, în pericol
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, ...
PNL spune că renunță la guvernare pentru deblocarea crizei și acuză PSD că prelungește impasul politic
PNL spune că renunță la guvernare pentru deblocarea crizei și acuză PSD că prelungește impasul ...
Percheziții DNA la Permise Ilfov: Polițiști și angajați ai școlilor de șoferi, suspectați că luau mită pentru examene și înmatriculări
Percheziții DNA la Permise Ilfov: Polițiști și angajați ai școlilor de șoferi, suspectați că ...
PSD, chemat să decidă dacă guvernează singur. Sorin Grindeanu se teme de costurile electorale, după refuzul PNL și UDMR
PSD, chemat să decidă dacă guvernează singur. Sorin Grindeanu se teme de costurile electorale, după ...
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și ...
Două nave comerciale, lovite în Marea Neagră, în apropierea Bulgariei. Sofia cere o anchetă internațională și explicații din partea Rusiei
Două nave comerciale, lovite în Marea Neagră, în apropierea Bulgariei. Sofia cere o anchetă internațională ...
Ucraina se pregătește pentru cea mai grea iarnă de la începutul războiului. Dmitro Kuleba avertizează că Rusia încearcă să paralizeze țara
Ucraina se pregătește pentru cea mai grea iarnă de la începutul războiului. Dmitro Kuleba avertizează ...
China își îndreaptă atenția spre insulele Batanes, un punct strategic crucial în eventualitatea unui conflict pentru Taiwan
China își îndreaptă atenția spre insulele Batanes, un punct strategic crucial în eventualitatea ...
Marea Britanie și UE au convenit să organizeze pe 20 noiembrie un summit pentru „resetarea” relațiilor post-Brexit
Marea Britanie și UE au convenit să organizeze pe 20 noiembrie un summit pentru „resetarea” relațiilor ...
Roman Abramovici, acuzat că s-a folosit de compania Deloitte ca să ascundă active de 672 de milioane de dolari și să evite plata impozitelor
Roman Abramovici, acuzat că s-a folosit de compania Deloitte ca să ascundă active de 672 de milioane ...
Daniel Fenechiu și-a retras semnătura de pe proiectul pentru dezincriminarea posesiei de droguri
Daniel Fenechiu și-a retras semnătura de pe proiectul pentru dezincriminarea posesiei de droguri
Alexus Grynkewich, comandantul suprem al NATO, avertizează că Alianța va distruge toate țintele implicate, într-un eventual atac al Rusiei
Alexus Grynkewich, comandantul suprem al NATO, avertizează că Alianța va distruge toate țintele implicate, ...
Luca Niculescu vrea perioadă de grație de 6 luni. Două liste de miniştri: politicieni şi tehnocraţi
Luca Niculescu vrea perioadă de grație de 6 luni. Două liste de miniştri: politicieni şi tehnocraţi
Peskov: Putin este pregătit să nu ordone atacuri asupra Ucrainei în ziua alegerilor
Peskov: Putin este pregătit să nu ordone atacuri asupra Ucrainei în ziua alegerilor
UE adoptă cel mai amplu pachet de sancțiuni împotriva Rusiei de la începutul războiului. Industria de armament, în vizorul Bruxellesului
UE adoptă cel mai amplu pachet de sancțiuni împotriva Rusiei de la începutul războiului. Industria ...
Matthew Whitaker, trimisul lui Trump la NATO, cere mutarea forțelor militare spre est
Matthew Whitaker, trimisul lui Trump la NATO, cere mutarea forțelor militare spre est