Actualitate

UPDATE Ion Iliescu, condus pe ultimul drum cu onoruri de stat. Ceremonie la Palatul Cotroceni

07 Aug, 08:32 • Bugiu ⁠Ana Maria
Ziua de 7 august a fost declarată doliu național, în semn de respect pentru fostul președinte Ion Iliescu, decedat la vârsta de 95 de ani. Ceremoniile funerare se vor desfășura joi, cu onoruri militare și momente solemne la Palatul Cotroceni, Biserica Cotroceni și Cimitirul Militar Ghencea III, în prezența oficialităților, a familiei și a celor apropiați.
UPDATE Ion Iliescu, condus pe ultimul drum cu onoruri de stat. Ceremonie la Palatul Cotroceni

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, decedat marți, la vârsta de 95 de ani, va fi înmormântat joi, 7 august 2025. Autoritățile au stabilit un program detaliat al ceremoniilor funerare, care se vor desfășura cu onoruri militare și în prezența oficialităților, a familiei și a apropiaților. Ziua de 7 august a fost declarată zi de doliu național, atât pe teritoriul României, cât și în cadrul misiunilor diplomatice din străinătate. Vor fi respectate toate prevederile legale privind acest tip de comemorare națională.

UPDATE 13:40

Mai mulți oameni s-au adunat la intrarea în cimitir, unde s-au pus la coadă pentru a aștepta să se deschidă accesul publicului, la ora 16:00.

UPDATE 13:00

La înmormântarea lui Ion Iliescu, desfășurată într-un cadru privat, au fost trase 21 de salve de tun în semn de omagiu. Ceremonia a inclus intonarea Imnului Național al României și semnalul de trompetă „Stingerea”, marcând solemn momentul despărțirii.

UPDATE 12:40

Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte Ion Iliescu a fost așezat pe un afet de tun, în cadrul unei ceremonii cu onoruri militare organizate la Cimitirul Militar Ghencea III. Înhumarea are loc în prezența familiei și a apropiaților. Cortegiul funerar, însoțit de militarii Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul” și Muzica Militară, a parcurs un traseu extins prin Capitală, fiind întâmpinat de câteva zeci de persoane la cimitir.

UPDATE 12:14

Cortegiul funerar al fostului președinte Ion Iliescu a ajuns la Cimitirul Militar Ghencea III. În fața cimitirului, mai multe persoane s-au urcat pe gard pentru a asista la momentul simbolic al ultimului drum al fostului șef de stat.

UPDATE 10:47

A început slujba de înmormântare.

UPDATE 10:40

Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului preşedinte Ion Iliescu a fost ridicat de pe catafalc şi purtat prin Palatul Cotroceni, trecând prin Sala Unirii, Galeria Basarabilor, Holul de Onoare şi Copertină. Cortegiul funerar a fost însoţit de Şiruri de Onoare formate din militari şi de Muzica Militară. Onorul i-a fost prezentat în sunet de trompetă, iar clopotul Bisericii Cotroceni a marcat plecarea spre lăcaşul de cult.

UPDATE 10:28

După slujba religioasă, a avut loc ceremonia Gărzii la Catafalc, unde reprezentanți ai Armatei Române, foști premieri și apropiați ai lui Ion Iliescu au adus un omagiu. A urmat un moment de reculegere și onorul dat de un gornist. Sicriul va fi purtat pe un traseu solemn prin Sala Unirii, Galeria Basarabilor și Holul de Onoare, până la Copertină, unde militari și Muzica Militară vor acorda onorul final.

UPDATE 10:00

A început slujba religioasă, la catafalcul fostului președinte Ion Iliescu, amplasat în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni.

UPDATE 9:51

Premierul Ilie Bolojan, vicepremierul Marian Neacșu și fostul premier și președinte PSD, Marcel Ciolacu, au sosit la Palatul Cotroceni pentru a participa la ceremonia de la Sala Unirii, unde se află sicriul fostului președinte Ion Iliescu. Alături de ei, au venit și ministrul Sănătății Alexandru Rogobete, ministrul Muncii Florin Manole și senatorul PSD Robert Cazanciuc.

UPDATE 9:15

La Palatul Cotroceni au început să sosească invitații care participă la ultima slujbă religioasă în memoria fostului președinte Ion Iliescu. Printre cei prezenți se numără Ionuț Vulpescu, un apropiat al lui Iliescu în ultimii ani, precum și foștii premieri Adrian Năstase și Nicolae Văcăroiu. Slujba religioasă va avea loc la ora 10:00 în Sala Unirii, unde a fost depus sicriul miercuri.

Te-ar mai putea interesa și: Top 20 de lucruri pe care nu le știai despre Ion Iliescu, primul președinte post-decembrist

Programul ceremoniilor de joi, 7 august:

  • Ora 9:00 – 9:50: Sosirea invitaților la Palatul Cotroceni.
  • Ora 10:00: Moment religios scurt.
  • Ora 10:10: Ceremonia Gărzii la Catafalc.
  • Ora 10:15: Moment de reculegere în memoria fostului președinte.
  • Ora 10:16: Ridicarea sicriului de pe catafalc și deplasarea acestuia spre ieșirea oficială a Palatului Cotroceni. Traseul va fi: Sala Unirii – Galeria Basarabilor – Holul de Onoare – Copertină.

La Copertină: se va afla un dispozitiv format din Șiruri de Onoare ale Forțelor Armate și Muzica Militară, care va marca solemn momentul. Se va trage și clopotul de la Biserica Cotroceni.

Deplasarea cortegiului funerar:

  • Ora 10:20: Plecarea cortegiului de la Palatul Cotroceni către Biserica Cotroceni.
  • Ora 10:30 – 11:30: Oficierea slujbei religioase de înmormântare în Biserica Cotroceni. Slujba va fi condusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
  • Ora 11:15: Intrarea Gărzii de Onoare pe Platoul Marinescu.
  • Ora 11:35: Cortegiul funerar părăsește Palatul Cotroceni.
  • Ora 11:40: Garda de Onoare (Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”) va prezenta ultimul onor în fața fostului șef de stat. Se va intona Imnul Național al României, iar drapelul va fi înclinat, conform protocolului militar.

Traseul complet al cortegiului funerar:

Bulevardul Gheorghe Marinescu – Bulevardul Eroii Sanitari – Bulevardul Eroilor – Strada Bagdasar – Șoseaua Panduri – Bulevardul Geniului – Strada Răzoare – Drumul Sării – Bulevardul Ghencea – Prelungirea Ghencea – Drumul Cooperativei – Cimitirul Militar Ghencea 3.

Ceremonia finală va avea loc la Cimitirul Militar Ghencea III, unde sicriul va fi amplasat pe un afet de tun, la intrarea în cimitir. Acolo se vor desfășura ultimele momente oficiale, formarea cortegiului și prezentarea onorului. Înhumarea efectivă se va face într-un cadru restrâns, în prezența familiei și a apropiaților.

Pe parcursul nopții de miercuri spre joi, sicriul fostului președinte a fost vegheat de Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”, printr-o Gardă la Catafalc, simbol al respectului național.

Ion Iliescu, primul președinte al României postcomuniste, a murit marți, la vârsta de 95 de ani. Se afla internat de aproximativ două luni la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București, suferind de cancer pulmonar. Decesul a survenit în urma cedării multiplelor organe.

Te-ar mai putea interesa și: Cine este „fiul adoptiv” al lui Ion Iliescu, pe care l-a crescut, dar pe care nu l-a înfiat legal

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Siegfried Mureșan, atac către Grindeanu că schimbă „liniile roșii” ale PSD de la o zi la alta: Nu poți lua în serios un astfel de partid
Siegfried Mureșan, atac către Grindeanu că schimbă „liniile roșii” ale PSD de la o zi la alta: ...
Eugen Tomac, mesaj pentru parlamentari înaintea votului pentru Guvernul Niculescu: „A devenit o obligație patriotică”
Eugen Tomac, mesaj pentru parlamentari înaintea votului pentru Guvernul Niculescu: „A devenit o obligație ...
Nicușor Dan, mesaj de Ziua Holocaustului: „E important să cunoaștem istoria și să asumăm istoria”
Nicușor Dan, mesaj de Ziua Holocaustului: „E important să cunoaștem istoria și să asumăm istoria”
Octombrie începe cu temperaturi de până la 30 de grade. ANM: „O primă decadă mai caldă decât în mod obișnuit”
Octombrie începe cu temperaturi de până la 30 de grade. ANM: „O primă decadă mai caldă decât ...
Kelemen Hunor, după discuția cu Luca Niculescu: „Avem încredere că va reuși să formeze o majoritate”
Kelemen Hunor, după discuția cu Luca Niculescu: „Avem încredere că va reuși să formeze o majoritate”
Petrișor Peiu, după consultările de la Cotroceni: „AUR are o majoritate pentru alegeri anticipate”
Petrișor Peiu, după consultările de la Cotroceni: „AUR are o majoritate pentru alegeri anticipate”
SUA și China discută vizite reciproce la instalațiile nucleare, pe fondul temerilor privind o nouă cursă a înarmării
SUA și China discută vizite reciproce la instalațiile nucleare, pe fondul temerilor privind o nouă ...
Peste 9.000 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți din București
Peste 9.000 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți din București
Sorin Grindeanu: „PSD nu poate acorda voturi în alb. Luca Niculescu e un om decent. Nu e suficient”
Sorin Grindeanu: „PSD nu poate acorda voturi în alb. Luca Niculescu e un om decent. Nu e suficient”
Radu Marinescu, despre nominalizarea lui Luca Niculescu: „Este atributul președintelui”. Ce condiție pune PSD
Radu Marinescu, despre nominalizarea lui Luca Niculescu: „Este atributul președintelui”. Ce condiție ...
Reacția liderilor politici după ce Trump a spus că „Iranul poate să distrugă orașele Los Angeles și San Diego”
Reacția liderilor politici după ce Trump a spus că „Iranul poate să distrugă orașele Los Angeles ...
Tensiuni în PSD după nominalizarea lui Luca Niculescu. Un deputat cere suspendarea lui Nicușor Dan
Tensiuni în PSD după nominalizarea lui Luca Niculescu. Un deputat cere suspendarea lui Nicușor Dan
Ursula von der Leyen: „Trebuie să înlocuim combustibilii fosili cu electricitate curată produsă în Europa”
Ursula von der Leyen: „Trebuie să înlocuim combustibilii fosili cu electricitate curată produsă ...
Nobelul pentru Fizică 2026, acordat lui Francis Halzen pentru descoperirea neutrinilor cosmici
Nobelul pentru Fizică 2026, acordat lui Francis Halzen pentru descoperirea neutrinilor cosmici
Uzina Dacia de la Mioveni oprește temporar producția în 9 și 12 octombrie
Uzina Dacia de la Mioveni oprește temporar producția în 9 și 12 octombrie
Leul se prăbușește în fața euro. Moneda europeană atinge un nou maxim istoric
Leul se prăbușește în fața euro. Moneda europeană atinge un nou maxim istoric
Călin Georgescu, scos din Arestul Central și dus la DIICOT pentru noi audieri. Cristela Georgescu a ajuns la sediul instituției
Călin Georgescu, scos din Arestul Central și dus la DIICOT pentru noi audieri. Cristela Georgescu a ...
Luca Niculescu, premierul desemnat: „Sunt deschis la discuții și respect ideile bune, indiferent de unde vin
Luca Niculescu, premierul desemnat: „Sunt deschis la discuții și respect ideile bune, indiferent ...