Actualitate

Israelul, între speranță și teamă. Ultimele ore înaintea eliberării ostaticilor din Gaza

13 Oct, 08:34 • Bugiu ⁠Ana Maria
După doi ani de captivitate, ultimele ore ale crizei ostaticilor ținuți de Hamas aduc Israelului o așteptare tensionată. În timp ce familiile privesc cu emoție spre Gaza, unde urmează eliberarea celor rămași în viață, scena politică israeliană se clatină între entuziasmul adus de vizita lui Donald Trump și temerile privind un acord fragil care lasă Hamas încă înarmată și influentă.
Israelul, între speranță și teamă. Ultimele ore înaintea eliberării ostaticilor din Gaza

La aproape doi ani de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023, Israelul trăiește momente decisive: eliberarea ultimilor ostatici aflați în mâinile organizației islamiste palestiniene. Operațiunea face parte dintr-un acord de încetare a focului intermediat de Statele Unite, care prevede eliberarea a aproape 2.000 de prizonieri palestinieni în schimbul celor rămași captivi în Gaza, potrivit digi24.ro.

Deși procesul era programat să înceapă luni dimineață, incertitudinea persistă până în ultimul moment, iar atmosfera în Israel este una de emoție, teamă și suspiciune.

Te-ar mai putea interesa și: Israel și Hamas au semnat acordul de încetare a focului. Armistițiul a intrat în vigoare, ostaticii urmează să fie eliberați în 72 de ore

Israelul, între speranță și teamă. Ultimele ore înaintea eliberării ostaticilor din Gaza

Potrivit presei israeliene și agențiilor internaționale, eliberarea ostaticilor urmează să aibă loc în două runde, prima în jurul orei 08:00, din coridorul Netzarim, iar a doua între 09:00 și 10:00, în Khan Younis, sudul Fâșiei Gaza.

Trei locații din enclavă au fost desemnate pentru predarea ostaticilor:

  • Khan Younis (sud),
  • taberele de refugiați din centrul Gazei,
  • orașul Gaza (nord).

Surse din Hamas au confirmat pentru Al Jazeera că ostaticii în viață au fost deja predeați Crucii Roșii, urmând să fie transferați în Israel în cursul zilei. Totuși, armata israeliană avertizează că nu toate rămășițele ostaticilor decedați vor fi returnate imediat, unele fiind încă dispărute în ruinele Gazei.

Printre cei care urmează să fie eliberați se află 20 de persoane considerate încă în viață, majoritatea tineri răpiți de la festivalul de muzică Nova, aproape de kibbutzul Reim.
Printre ei:

  • Evyatar David (24 de ani), văzut ultima dată slăbit într-un videoclip difuzat de Hamas,
  • Alon Ohel (24 de ani), pianist,
  • Avinatan Or (32 de ani), capturat împreună cu iubita sa, Noa Argamani, care fusese eliberată anterior.

Alți ostatici provin din kibbutzuri de la granița cu Gaza – precum gemenii Gali și Ziv Berman sau frații Ariel și David Cunio, din care o parte a familiei a fost eliberată anterior.

Doi sunt soldați israelieni, Matan Angrest (22) și Nimrod Cohen (20).

Printre ostaticii străini se numără persoane din Tanzania, Thailanda și Nepal, însă trei au fost declarați morți, iar soarta studentului nepalez Bipin Joshi rămâne necunoscută.

Autoritățile israeliene confirmă că 26 de ostatici au murit, în timp ce cadavrele altora sunt încă de negăsit. O echipă internațională urmează să sprijine localizarea acestora.

Eliberarea ostaticilor coincide cu vizita președintelui american Donald Trump la Ierusalim, care a declarat în drum spre Israel că „războiul din Gaza s-a încheiat”, afirmând că noul armistițiu va rezista.
Trump urmează să se adreseze Knessetului și să primească Medalia Prezidențială de Distincție din partea președintelui israelian Isaac Herzog.

Totuși, nu toți politicienii israelieni împărtășesc optimismul american. Trei parlamentari de dreapta au anunțat că vor boicota discursul lui Trump, considerând acordul un eșec strategic. Deputatul Amit Halevi (Likud) a numit ceremonia o „falsă demonstrație de victorie”, acuzând SUA că au permis Turciei și Qatarului să câștige influență și că Hamas rămâne „intactă și periculoasă”.

Premierul Benjamin Netanyahu, deși vorbește despre un „moment istoric”, avertizează că „războiul nu s-a încheiat”, subliniind că Israelul se confruntă încă cu amenințări majore de securitate.

În ciuda acordului de pace mediat de SUA, Hamas a anunțat că nu va depune armele. Un purtător de cuvânt al organizației a declarat că dezarmarea este „exclusă și nenegociabilă”, respingând una dintre principalele condiții din planul de pace al lui Trump.

Planul american include un proces de demilitarizare a Gazei și distrugerea completă a armamentului Hamas, însă experții avertizează că implementarea este aproape imposibilă.
Potrivit Christinei Schirrmacher, specialistă în islam la universitățile din Bonn și Leuven, refuzul Hamas ar putea transforma actualul acord într-un „sfârșit de război doar de fațadă”.

Ea avertizează că, deși Hamas este momentan slăbită, reînarmarea este foarte probabilă cu sprijinul Turciei și Qatarului. „Dezarmarea completă este greu de imaginat”, spune experta, explicând că gruparea are rețele extinse de buncăre și depozite de arme construite de-a lungul decadelor.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
România rămâne campioana inflației în UE. Prețurile cresc de aproape trei ori mai repede decât media europeană
România rămâne campioana inflației în UE. Prețurile cresc de aproape trei ori mai repede decât ...
Românii încep mai multe afaceri în 2026. Aproape 86.000 de firme și PFA-uri, înființate în primele șapte luni
Românii încep mai multe afaceri în 2026. Aproape 86.000 de firme și PFA-uri, înființate în primele ...
Inspecții la Philips România și 10 distribuitori. Consiliul Concurenței suspectează o posibilă înțelegere privind licitațiile pentru spitale
Inspecții la Philips România și 10 distribuitori. Consiliul Concurenței suspectează o posibilă ...
Agricultura începe să schimbe balanța comercială a României. BNR: Exporturile de materii prime agricole au crescut cu 13,9%
Agricultura începe să schimbe balanța comercială a României. BNR: Exporturile de materii prime agricole ...
Daniel Dăianu, avertisment dur privind PNRR: „România nu își permite să piardă miliarde de euro”
Daniel Dăianu, avertisment dur privind PNRR: „România nu își permite să piardă miliarde de euro”
Carburanții s-au scumpit din nou în România. Cât economisesc șoferii dacă alimentează în Bulgaria sau Ungaria
Carburanții s-au scumpit din nou în România. Cât economisesc șoferii dacă alimentează în Bulgaria ...
Ministerul Economiei lansează o nouă platformă de dialog cu mediul de afaceri. Antreprenorii și companiile, chemați să contribuie la politicile publice
Ministerul Economiei lansează o nouă platformă de dialog cu mediul de afaceri. Antreprenorii și companiile, ...
Admiterea la liceu și Evaluarea Națională, schimbate din mers? Raluca Turcan propune ca noile reguli să se aplice din 2030
Admiterea la liceu și Evaluarea Națională, schimbate din mers? Raluca Turcan propune ca noile reguli ...
Furtunile lasă pagube de sute de mii de lei. Cele mai mari despăgubiri pentru locuințe au ajuns la 340.000 de lei
Furtunile lasă pagube de sute de mii de lei. Cele mai mari despăgubiri pentru locuințe au ajuns la ...
Misterul focului care arde de un an sub pământ, în Lunca Mureșului. Pompierii nu reușesc să stingă focarul
Misterul focului care arde de un an sub pământ, în Lunca Mureșului. Pompierii nu reușesc să stingă ...
Ministerul Culturii lansează un program-pilot pentru un viitor teatru dedicat
Ministerul Culturii lansează un program-pilot pentru un viitor teatru dedicat
Blocada de facto a porturilor Odesa lovește agricultura ucraineană. Sute de milioane de dolari pierdute lunar
Blocada de facto a porturilor Odesa lovește agricultura ucraineană. Sute de milioane de dolari pierdute ...