JW Marriott Bucharest Grand Hotel a redeschis spațiile sale de conferințe și evenimente, complet reconfigurate. Renovarea, realizată în trei luni, a transformat cele 12 săli într-un cadru modern, echipat cu tehnologie audiovizuală de ultimă generație și cu o flexibilitate crescută pentru diverse tipuri de evenimente.
De la elegantul Vienna Lounge până la sălile de evenimente recent renovate, investițiile subliniază o viziune clară asupra rafinamentului și confortului, conturând un nou standard pentru ospitalitatea de lux contemporană.
Suprafața totală renovată este de aproximativ 4.600 m², acoperind atât zonele pentru conferințe și evenimente, cât și spațiile adiacente de lobby, lounge și galeria comercială The Grand Avenue.
:format(webp):quality(100)/https://www.dailybusiness.ro/wp-content/uploads/2025/11/jw-marriott-bucharest-grand-hotel.jpg)
„Ne-am dorit ca fiecare element al acestui proiect să reflecte atât eleganța și tradiția brandului JW Marriott, cât și așteptările actuale ale oaspeților noștri”, a declarat Ioan Matieș, General Manager, JW Marriott Bucharest Grand Hotel.
Citește și: Simbolurile Brașovului prind din nou viață, Telecabina Tâmpa și Restaurantul Panoramic se redeschid
La Vienna Lounge, diminețile sunt dedicate ritualului cafelei, cu două sortimente de specialitate, unul creat exclusiv pentru acest spațiu. Meniul reunește selecții din opt țări cu tradiție în cultivarea cafelei, alături de ceaiuri organice, matcha și infuzii contemporane.
Seara, atmosfera se transformă, iar lounge-ul devine un elegant Champagne & Caviar Bar.
:format(webp):quality(100)/https://www.dailybusiness.ro/wp-content/uploads/2025/11/vienna-lounge-1024x576.jpeg)
Elementul central al lounge-ului este candelabrul semnat de artista română Andreea Brăescu, parte a colecției Ginkgo. Confecționat manual din sute de frunze de porțelan, obiectul creează un efect vizual impresionant, inspirat de natură și de modul în care lumina îi conturează formele.
:format(webp):quality(100)/https://www.dailybusiness.ro/wp-content/uploads/2025/11/marriott-hotel-bucuresti-1-1024x683.jpg)
Emblematicul Grand Ballroom a fost reconfigurat pentru a găzdui evenimente de gală, conferințe sau ceremonii private într-un cadru impresionant.
Sălile Timișoara și Galați beneficiază acum de pereți mobili, permițând combinarea lor într-un spațiu unic cu o capacitate de până la 140 de participanți, oferind astfel flexibilitate pentru evenimente corporate și private de diferite dimensiuni.
În linie cu modernizarea JW Marriott Bucharest Grand Hotel, galeria comercială The Grand Avenue, situată la parter, își prezintă noua identitate vizuală, care aduce o reinterpretare contemporană a eleganței atemporale.
Noul concept de design al The Grand Avenue pune ambianța în prim-plan: corpurile de iluminat, realizate special pentru spațiu, conturează subtil atmosfera și evidențiază liniile arhitecturale și vitrinele magazinelor. Mobilierul, realizat la comandă din materiale premium, adaugă întregului ansamblu o notă de confort și rafinament discret.
:format(webp):quality(100)/https://www.dailybusiness.ro/wp-content/uploads/2025/11/Grand-Avenue-1024x448.jpg)
Transformarea marchează un moment definitoriu pentru cei 25 de ani de existență ai The Grand Avenue, subliniind angajamentul galeriei de a crea un spațiu unde arta, arhitectura și experiența retail se întâlnesc în armonie.
Renovarea JW Marriott Bucharest Grand Hotel a fost semnată de biroul Toner Architects din Istanbul, care a reușit să îmbine elemente clasice și contemporane, creând un design atemporal ce răspunde cerințelor moderne ale industriei ospitalității.
Amplasat într-o zonă de mare interes istoric și național, JW Marriott Bucharest Grand Hotel este singurul hotel de cinci stele din zonă și se află în imediata apropiere a Palatului Parlamentului și a Catedralei Mântuirii Neamului.
:format(webp):quality(100)/https://www.dailybusiness.ro/wp-content/uploads/2025/11/Marriott-Hotel-Bucuresti-1024x1024.jpg)
Cu 402 camere, 12 săli de conferință (în total aproximativ 2.000 mp), 6 restaurante și lounge-uri, un centru de conferințe, galerie comercială cu branduri de lux, cazinou, spa și centru de fitness, hotelul se numără printre cele mai generoase și rafinate destinații din București.
Fie că oaspeții aleg JW Marriott Bucharest Grand Hotel pentru camerele sale spațioase, pentru un prânz sau o cină deosebită ori pentru un eveniment important, fiecare vizită este însoțită de servicii premium și atenție la detalii.
Citește și: Ciocolata Dubai – dincolo de un trend viral, un catalizator pentru inovație în retail și HoReCa