Luca Niculescu a anunțat crearea unui mecanism guvernamental de răspuns la manipulările informaționale externe și înființarea unui Fond Național pentru Reziliență Informațională. Proiectul european ar urma să fie lansat alături de președintele României și de Parlament, la două decenii de la aderarea țării la UE, la 1 ianuarie 2007.
Niculescu a subliniat că apartenența la Uniunea Europeană a adus României nu doar fonduri, ci și acces la piața comună, un cadru de reguli și o comunitate de securitate. Potrivit acestuia, până la finalul anului 2025, câștigul net al României din fondurile europene a depășit 72 de miliarde de euro.
„Vreau să folosim această aniversare, 20 de ani, nu doar pentru a privi înapoi și a vedea ce am făcut, ci și pentru a ne uita înainte. Și îmi propun ca, la 1 ianuarie 2027, alături de președintele României și de Parlament, să lansăm un proiect național dedicat următorilor 20 de ani ai României în Uniunea Europeană”, a declarat premierul desemnat.
El a susținut continuarea investițiilor pentru modernizarea Armatei Române și a subliniat că securitatea națională depinde atât de garanțiile oferite de aliați, cât și de capacitatea României de a-și asigura propria apărare.
Premierul desemnat a anunțat că Guvernul va crea un mecanism de răspuns la manipulările informaționale externe, despre care a precizat că nu va avea atribuții de cenzură. În paralel, Fondul Național pentru Reziliență Informațională ar urma să susțină educația media, verificarea faptelor și presa locală independentă.
„Am fost jurnalist timp de peste 20 de ani, știu cât de importantă este libertatea presei într-o democrație și cât de necesar este ca oamenii, cetățenii să aibă acces la informații credibile”, a spus Niculescu.
Luca Niculescu a declarat că dorește extinderea Parteneriatului strategic cu Statele Unite dincolo de dimensiunea de securitate, către domeniile economic, tehnologic și cultural. El a descris parteneriatul drept unul dintre pilonii fundamentali ai securității României.
În relația cu Republica Moldova, premierul desemnat a susținut că România trebuie să rămână principalul sprijin al Chișinăului în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Potrivit acestuia, accelerarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova impune adaptarea politicii Bucureștiului și oferă oportunități pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale și a proiectelor comune.
Niculescu a evidențiat și rolul pe care companiile românești îl pot avea în reconstrucția Ucrainei. El a menționat portul Constanța, Dunărea, infrastructura de transport și legăturile cu Republica Moldova și Ucraina drept avantaje strategice ale României în contextul schimbărilor economice și strategice din regiunea Mării Negre.
„Le vom apăra și vom susține implicarea companiilor românești în reconstrucția Ucrainei”, a afirmat premierul desemnat.
Un alt obiectiv anunțat este intensificarea diplomației economice. Niculescu a propus stabilirea unor obiective anuale măsurabile pentru fiecare misiune diplomatică, cu accent pe dezvoltarea relațiilor cu țări din Africa, Asia și America Latină, deschiderea de piețe pentru companiile românești și atragerea investițiilor.
În discursul susținut în Parlament, premierul desemnat a afirmat că își asumă responsabilitatea conducerii Guvernului, deși este independent politic, și a subliniat că Executivul va avea nevoie de sprijin parlamentar și de dialog cu partidele pentru a funcționa.
„Învestirea de către Parlament se obține prin votul dumneavoastră dacă îl veți acorda, dar încrederea societății e evident că se câștigă prin rezultate și votul de azi nu reprezintă un cec în alb, sunt foarte conștient de acest lucru”, a declarat Niculescu.
El a susținut că România trebuie să depășească disputele interne și să își asume un rol activ într-o lume aflată în schimbare rapidă. În opinia sa, conflictele politice nu vor determina partenerii internaționali să amâne deciziile și nici nu vor garanta României un loc în viitoarea ordine internațională.
„Cred în această țară, cred în România, cred în oamenii ei, în inteligența lor, în energia, în capacitatea noastră de a construi”, a spus premierul desemnat, adăugând că fiecare român poartă o responsabilitate pentru felul în care va arăta țara în viitor.