- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Mai multe zone din București sunt inundate. Pe străzi s-a strâns apa adusă de ploi

04 Oct, 00:40 • Daniela Oancea
Ploaia a paralizat traficul din București și a blocat complet Șoseaua Sisești, dar și alte artere importante, inclusiv zona fostului restaurant 2 Cocoși, precum și intersecția cu DN1A spre Ploiești și Târgoviște. Probleme de circulație au fost raportate și pe drumurile din Colentina și Doamna Ghica, iar pompierii și polițiștii au intervenit pentru a debloca traficul și a preveni pagubele.
Mai multe zone din București sunt inundate. Pe străzi s-a strâns apa adusă de ploi

Poliția a transmis un comunicat de seară, în care prezintă evenimentele din București, provocate de ploaie. Astfel, în sectorul 3, pe Splaiul Unirii, un copac s-a prăbușit peste 1 autoturism, în care se aflau 2 persoane, în urma căruia a rezultat o victimă conștientă, cu traumatisme minore, care a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.

De asemenea, un copac s-a prăbușit peste un autoturism aflat în deplasare, în care se afla o persoană pe str. Luică, în sectorul 4. În urma evenimentului, persoana nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Citește și: Val de aer polar peste România. Meteorologii anunță frig, ploi și chiar ninsori. A fost emis cod portocaliu, inclusiv la București

„Rugăm populația să respecte recomandările autorităților și să se informeze din surse oficiale. Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri.”

„Pentru informații suplimentare privind modul de comportare în situații de urgență, accesați platforma națională de pregătire fiipregatit.ro și descărcați aplicația DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.”

Problemele apărute la nivel național

Ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice, în data de 03.10.2025, în intervalul 07:00 – 21:00, s-au înregistrat efecte în 49 localități din 14 județe (AG, BR, BZ, CS, DJ, DB, GR, HD, IL, IF, OT, PH, TR și VN) și municipiul București.

Forțele de intervenție au intervenit pentru evacuarea apei din 21 de curți, 5 locuințe, 4 subsoluri ale instituțiilor publice și agenților economici și de pe 2 străzi, precum și pentru îndepărtarea elementelor de construcție căzute de pe acoperișurile a 63 de imobile.

În plus, au fost degajați 237 de copaci și 4 stâlpi de electricitate doborâți, iar 141 de autovehicule au fost avariate. O persoană conștientă a fost transportată la spital cu diverse traumatisme în București.

De asemenea, traficul rutier a fost afectat pe DN 57A/CS, unde căderile de pietre pe carosabil au îngreunat circulația, și pe DJ 204B/VN, unde un copac prăbușit a blocat temporar drumul.

În ceea ce privește traficul maritim și fluvial, polițiștii anunță că sunt închise Porturile Constanța Nord, Constanța Sud, Midia și Bara Sulina.

Două zboruri de pe Otopeni, redirecţionate pe alte aeroporturi

Două curse aeriene programate să aterizeze vineri seară la Aeroportul Henri Coandă din București au fost deviate către alte aeroporturi din cauza furtunii care a lovit Capitala și județul Ilfov, aducând vânt puternic și ploi torențiale. După mai multe ore de precipitații abundente, mai multe zone din București se confruntă cu inundații.

Astfel, cursa Tarom 276 Salonic – Bucureşti a aterizat pe aeroportul din Sibiu, iar cursa WizzAir 3004 Luton – Bucureşti a aterizat la Craiova, informează TVR Info.

„În acest moment, aeronavele decolează şi aterizează pe Aeroportul Henri Coandă, dar se pot înregistra întârzieri din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Pistele, platformele şi căile de rulare a aeronavelor sunt deschise şi operaţionale, fiind asigurate condiţiile pentru desfăşurarea operaţiunilor aeriene″, se menţionează în informarea transmisă de CNAB.

Citește și: România, sub șase alerte meteo. Ploi torențiale, viscol la munte și vânt de 85 km/h în Capitală

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu