Ministerul Finanțelor a anunțat prelungirea reducerii temporare cu 25% a accizei pentru motorina standard în perioada 16–31 octombrie 2026. Decizia a fost luată în urma reevaluării bilunare a pieței carburanților, conform mecanismului instituit prin Legea nr. 162/2026, care prevede ajustarea măsurilor în funcție de evoluția cotațiilor internaționale și a prețurilor practicate la pompă.
Te-ar mai putea interesa și: Guvernul Luca Niculescu prinde contur: PSD primește 11 ministere, iar cinci portofolii revin independenților
Potrivit comunicatului transmis joi de Ministerul Finanțelor, reducerea urmărește să limiteze impactul creșterii costurilor cu carburanții asupra populației și economiei. Măsura continuă intervenția aplicată în perioada anterioară și vizează în special efectele pe care scumpirea motorinei le poate avea asupra transporturilor, logisticii și, indirect, asupra prețurilor bunurilor de consum.
Reducerea de 25% echivalează cu o diminuare a accizei de 701,07 lei pentru fiecare 1.000 de litri de motorină, respectiv de 829,69 lei pe tonă. În urma aplicării acestei reduceri, nivelul efectiv al accizei pentru motorina standard comercializată pe piața internă va rămâne, în intervalul 16–31 octombrie 2026, la 2.103,22 lei pentru 1.000 de litri, respectiv 2.489,05 lei pe tonă.
Decizia a fost fundamentată pe indicatorii privind evoluția cotațiilor internaționale și a prețurilor de la pompă. Conform datelor prezentate de instituție, pentru perioada analizată, variația procentuală a cotațiilor Platts pentru motorină a fost de +47,78%, în timp ce variația prețului mediu la pompă pentru motorina standard a ajuns la +35,60%. Pe baza acestor valori și a formulei prevăzute de lege, autoritățile au decis menținerea reducerii accizei la nivelul de 25%.
Ministerul Finanțelor explică faptul că mecanismul are rolul de a limita propagarea costurilor cu carburanții în economie. Motorina este un factor important pentru transportul de mărfuri și pentru activitățile logistice, iar creșterea prețului acesteia poate genera costuri suplimentare pentru companii, care se pot reflecta ulterior în prețurile produselor și serviciilor suportate de consumatori.
Mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026 presupune reevaluarea indicatorilor de piață la fiecare două săptămâni, astfel încât nivelul reducerii să poată fi menținut sau ajustat în funcție de evoluțiile pieței. În acest context, Ministerul Finanțelor a precizat că va continua să monitorizeze atât cotațiile internaționale ale carburanților, cât și prețurile practicate la pompă.