Știri interne

Mircea Lucescu a suferit vineri dimineață un infarct miocardic

03 Apr, 12:00 • Daniela Oancea
Mircea Lucescu, în vârstă de 80 de ani, a suferit vineri dimineață un infarct miocardic la Spitalul Universitar din București, unde era internat de aproape o săptămână, informează GOLAZO.ro și Spitalul Universitar.
Mircea Lucescu a suferit vineri dimineață un infarct miocardic

Lucescu a fost preluat de urgență de medici și a beneficiat prompt de intervențiile terapeutice necesare, conform protocoalelor în vigoare.

În prezent, starea antrenorului Mircea Lucescu este stabilă, sub monitorizare atentă de specialitate.

Lucescu rămâne internat în cadrul Spitalul Universitar din București, unde primește îngrijirile medicale adecvate

Mircea Lucescu fusese internat inițial după ce a suferit o tahicardie ventriculară, în timpul antrenamentelor pregătitoare pentru partida cu Slovacia, disputată marți, încheiată cu scorul 0-2.

Deși externarea era programată pentru azi dimineață, starea i s-a agravat, ceea ce a determinat transferul lui la terapie intensivă.

Fostul antrenor rămâne sub strictă supraveghere cardiologică, iar specialiștii monitorizează atent evoluția acestuia.

Fostul selecționer al echipei naționale de fotbal a României, a fost internat de urgență la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB) la sfârșitul săptămânii trecute, după ce a acuzat probleme de sănătate în timpul unei ședințe tehnice premergătoare unui antrenament, au declarat surse oficiale, citate de Agerpres.

Incidentul a survenit după înfrângerea suferită de România în fața Turciei (0-1), care a condus la ratarea calificării directe la Cupa Mondială 2026.

Lucescu nu a putut însoți echipa națională în deplasarea din Slovacia

Lucescu nu a însoțit echipa națională în deplasarea din Slovacia, unde reprezentativa României a fost condusă de secundul Ionel Gane, în meciul amical pierdut marți, cu scorul de 0-2.

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat joi, pe site-ul oficial, încheierea mandatului lui Mircea Lucescu pe banca tehnică a naționalei.

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a precizat că fostul antrenor va fi implicat într-un nou rol în cadrul federației în lunile următoare.

Sub conducerea lui Lucescu, România a înregistrat o campanie remarcabilă în Liga Națiunilor, reușind să obțină calificarea în play-off-ul din martie pentru accederea la Cupa Mondială 2026. Bilanțul său la cârma echipei naționale include 11 victorii, un egal și 6 înfrângeri.

Citește și: Mircea Lucescu, internat la Spitalul Universitar. Când ar putea fi externat și ce spune selecționerul despre starea sa

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Bolojan, după decizia CCR privind Legea ANI: „Legea nu trebuie folosită pentru a lovi un adversar politic”
Bolojan, după decizia CCR privind Legea ANI: „Legea nu trebuie folosită pentru a lovi un adversar ...
PNRR, între oportunități și eșecuri: România pierde proiecte importante și lecții pentru viitoarele fonduri europene
PNRR, între oportunități și eșecuri: România pierde proiecte importante și lecții pentru viitoarele ...
România are suficientă energie, în ciuda opririi unui reactor de la Cernavodă. Ministerul Energiei: „Situația este sub control”
România are suficientă energie, în ciuda opririi unui reactor de la Cernavodă. Ministerul Energiei: ...
LAPAR cere control strict pentru cerealele ucrainene: „Nu putem lăsa tranzitul să blocheze agricultura și logistica României”
LAPAR cere control strict pentru cerealele ucrainene: „Nu putem lăsa tranzitul să blocheze agricultura ...
Incendiul a distrus stația de sortare a deșeurilor din Leț. Activitatea continuă, iar cei 40 de angajați își păstrează locurile de muncă
Incendiul a distrus stația de sortare a deșeurilor din Leț. Activitatea continuă, iar cei 40 de angajați ...
Prețurile la motorină cresc de la o zi la alta. Bogdan Ivan cere controale urgente la benzinării
Prețurile la motorină cresc de la o zi la alta. Bogdan Ivan cere controale urgente la benzinării
Unde își permit românii cel mai ușor să-și cumpere o locuință. Bucureștiul, printre piețele cu cea mai bună accesibilitate
Unde își permit românii cel mai ușor să-și cumpere o locuință. Bucureștiul, printre piețele ...
Producția ia avânt în România. Fabricile și investițiile industriale schimbă piața logistică
Producția ia avânt în România. Fabricile și investițiile industriale schimbă piața logistică
AAI: Geopolitica și inteligența artificială schimbă regulile în business. Cum trebuie să se pregătească boardurile companiilor
AAI: Geopolitica și inteligența artificială schimbă regulile în business. Cum trebuie să se pregătească ...
Atac masiv cu drone asupra Moscovei. Rusia anunță sute de aparate interceptate, iar Zelenski pregătește noi lovituri
Atac masiv cu drone asupra Moscovei. Rusia anunță sute de aparate interceptate, iar Zelenski pregătește ...
Rezultate Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă. Notele au fost publicate. Când se depun contestațiile
Rezultate Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă. Notele au fost publicate. Când se depun contestațiile
Maia Sandu: Dronele care intră în spațiul aerian al Republicii Moldova pot fi oprite prin sprijinirea Ucrainei, nu prin simple proteste diplomatice
Maia Sandu: Dronele care intră în spațiul aerian al Republicii Moldova pot fi oprite prin sprijinirea ...