- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Modificări la legea ANI: Proiectul introduce restricții pre și post-angajare pentru demnitari și personal contractual

09 Oct, 15:59 • Daniela Oancea
După încheierea ședinței de guvern de joi, 9 octombrie, a fost adoptat proiectul de modificare a Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii 144/2007, așa-numita Lege ANI.
Modificări la legea ANI: Proiectul introduce restricții pre și post-angajare pentru demnitari și personal contractual

Proiectul de lege adoptat de Executiv introduce un cadru juridic unitar privind restricţii pre şi post-angajare pentru demnitari şi continuând cu personalul contractual, informează news.ro.

„De la Ministerul Justiţiei am avut două proiecte de legi pe ordinea de zi, ambele adoptate, unul este pentru modificarea Codului de procedură penală, conform unei decizii CCR, 50/2025. Este o chestiune tehnică, în ipoteza în care instanţa a dispus în mod greşit încetarea procesului penal, să poată şi inculpatul să facă recurs în casaţie”, a informat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.

„Pentru obiectivul de aderare la OCDE, dar nu numai, a fost adoptat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea legii 176 pe 2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice pentru modificarea şi completarea legii 144 pe 2007, aşa-numita lege ANI.”

Citește și: Ilie Bolojan prezintă bilanțul la 100 de zile de guvernare: „Nu a fost austeritate ceea ce s-a făcut”

Proiectul de lege introduce un cadru juridic unitar privind restricţii pre şi post-angajare pentru mai multe categorii de persoane

În primul rând, este vorba despre demnitari, începând cu prim-ministrul, miniştrii, secretarul general al Guvernului, consilieri, dar continuând şi cu personalul contractual de la cabinetele demnitarilor.

„Din momentul intrării în vigoare a acestei legi, ei au la dispoziţie 15 zile de la data numirii sau alegerii în funcţie, să depună o declaraţie pe propria răspundere în care să precizeze angajările anterioare, aferente ultimelor 12 luni, obligaţii care îi vizează atât pe cei cu funcţii publice de conducere cât şi personalul contractual”, a menţionat Ioana Dogioiu.

La finalul mandatului sau al contractului post-angajare, aceștia au obligaţia nu numai de a păstra confidenţialitatea, dar şi a notifica intenţia de a desfăşura activităţi profesionale remunerate sau nu la o persoană juridică de drept privat, în contextul în care activităţile respective sunt prezumate că ar putea genera o stare de conflict, în raport cu atribuţiile deţinute anterior.

„Ei trebuie să notifice această intenție, ANI evaluează situația și emite un aviz. A desfășura o asemenea activitate post-mandat fără notificare fără notificare și fără aviz duce la sancțiuni contravenționale semnificative, de până la 10.000 de lei. Deci este o măsură de integritate care privește perioada ante-intrare în mandat, respectiv în contract, și post-contract.”

Este ceea ce în alte țări se cunoaște drept sistemul de combatere a ușilor batante: „ai fost într-o companie, te duci și îi servești interesele din funcția publică; ieși dintr-o funcție și te întorci la compania respectivă și îi servești interesele”, a declarat purtătoarea de cuvânt a guvernului, Ioana Dogioiu.

Citește și: Guvernul analizează o ordonanță care dă voie primăriilor cu datorii să se împrumute pentru combustibil

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Un iranian și o româncă, puși sub acuzare, după ce au încercat să pătrundă la o bază de submarine din Scoția
Un iranian și o româncă, puși sub acuzare, după ce au încercat să pătrundă la o bază de submarine ...
Accident grav la Tutova: un mort și 15 răniți după răsturnarea unui autocar cu 44 de pasageri
Accident grav la Tutova: un mort și 15 răniți după răsturnarea unui autocar cu 44 de pasageri
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu trebuie să afecteze deficitul bugetar”
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu ...
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică de 1%
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică ...
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%