Știri interne

Nicușor Dan a numit-o pe Oana Gheorghiu în Colegiul director al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate

18 Sep, 22:02 • Daniela Oancea
Preşedintele Nicuşor Dan a numit-o pe Oana Gheorghiu, Vicepreşedintele Asociaţiei „Dăruieşte Viaţă”, membru în Colegiul director al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate.
Nicușor Dan a numit-o pe Oana Gheorghiu în Colegiul director al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate

„Preşedintele României, Nicuşor Dan, a aprobat desemnarea în calitatea de reprezentant al Administraţiei Prezidenţiale în Colegiul director al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 185/2017, cu modificările şi completările ulterioare, a doamnei Oana Clara Gheorghiu, vicepreşedinte al Asociaţiei «Dăruieşte Viaţă», pentru un nou mandat de 5 ani”, anunţă, joi seară, Administraţie Prezidenţială, potrivit News.ro.

Oana Gheorghiu a mulţumit, într-o postare pe Facebook, preşedintelui Nicuşor Dan şi a precizat că această poziţie este una destul de formală. Ea a precizat că funcţia nu-i dă putere concretă, ci posibilitatea de a ridica probleme reale cu care se confruntă sistemul medical şi pacienţii. „Fără a înţelege realitatea, oricât de dură ar fi ea, nu putem construi soluţii sustenabile”, a transmis Oana Gheorghiu.

„Cum trecem de la simboluri la fapte? De la reformă de PR la reformă reală în sănătate?”

„Critica la adresa autorităților, guvernului, politicienilor rămâne un exercițiu democratic, necesar, dar singură nu mai ajunge. Dacă ne oprim doar la ea, riscăm ca mesajul să fie manipulat, întors împotriva noastră și transformat într-un bumerang. Avem nevoie de mai mult: soluții, construcție și parteneriate reale.”

Reforma în sănătate nu se face cu declarații

În postarea ei din Social Media, Oana Gheorghiu povestește despre intervenția sa în calitate de speaker la Forumul organizat de ANMCS (Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate), cu prilejul Zilei Mondiale a Siguranței Pacientului.

„Când am fost invitată să iau cuvântul, am spus un adevăr care nu trebuie ignorat: cei mai mulți dintre cei prezenți în sală suntem (și aici mă includ) pacienți privilegiați. Pentru că avem acces rapid la servicii medicale, la rețele profesionale, la medici, la spitale. În timp ce realitatea celor din rural sau a celor fără resurse este cu totul alta.”

„Tocmai acest gol, de acces la servicii medicale, de comunicare medic-pacient, de încredere în sistem, lasă loc conspirațiilor, extremismului și populismului. Și am spus că e momentul să ne întoarcem la firul ierbii, la nevoile reale ale oamenilor. Să le aflăm, să le punem pe masă și să le transformăm în sursa politicilor publice. Fără a înțelege realitatea, oricât de dură ar fi ea, nu putem construi soluții sustenabile. Aici este cheia.”

Calitatea de membru în Colegiul Director al ANMCS îi oferă oportunitatea de a ridica întrebări esențiale despre sistemul de sănătate, despre felul în care se iau deciziile, despre rolul Colegiului Director (care, după părerea sa, funcționează momentan mai mult ca un exercițiu formal), despre misiunea ANMCS și despre legea care o guvernează și care ar trebui actualizată. Despre cum ar trebui să arate, de fapt, buna guvernanță într-o astfel de instituție.

„ANMCS ar putea și ar trebui să fie motorul reformei în sănătate, nu doar „autoritatea care acreditează spitale”.

„În mandatul meu, voi continua să aduc pe masă realitățile ascunse sub discursurile oficiale, să cer transparență și să dau voce celor care nu sunt auziți. Reforma în sănătate nu se face cu declarații, ci cu responsabilitate, cu curaj și cu soluții care pornesc de la nevoile reale ale pacienților.”

„Un singur om nu e suficient pentru a schimba lucrurile. Dar o comunitate unită poate reuși întotdeauna. O comunitate formată din medici, pacienți, guvernanți, antreprenori, oameni de business și politicieni responsabili.”

„Am văzut deja forța unei comunități prin proiectul #NoiFacemUnSpital. Exact așa ar trebui să gândim și reforma sistemului de sănătate: #NoiReformamSanatatea. Noi, toți!”

Citește și: Ilie Bolojan a declarat că săptămâna viitoare se va lua o decizie referitoare la plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Autostrada Sibiu – Făgăraș avansează: A început montarea ultimului segment metalic al unui pod de pe Tronsonul 3
Autostrada Sibiu – Făgăraș avansează: A început montarea ultimului segment metalic al unui ...
Canada ar putea deveni primul membru asociat al UE. Ce propune Parlamentul European pentru relația cu Ottawa
Canada ar putea deveni primul membru asociat al UE. Ce propune Parlamentul European pentru relația cu ...
CNAIR anunță restricții la plata rovinietei cu cardurile BCR. Când ar putea fi deschise noi tronsoane de pe Autostrada Transilvania
CNAIR anunță restricții la plata rovinietei cu cardurile BCR. Când ar putea fi deschise noi tronsoane ...
Ministerul Educației investește aproape 100 de milioane de lei în educația incluzivă. Peste 18.000 de angajați vor fi formați
Ministerul Educației investește aproape 100 de milioane de lei în educația incluzivă. Peste 18.000 ...
Ministrul Justiției anunță 500 de noi locuri în penitenciare până la finalul anului. Supraaglomerarea a ajuns la 126%
Ministrul Justiției anunță 500 de noi locuri în penitenciare până la finalul anului. Supraaglomerarea ...
Aderarea României la zona euro depinde de reducerea deficitului bugetar. Ce condiții trebuie îndeplinite până în 2029–2030
Aderarea României la zona euro depinde de reducerea deficitului bugetar. Ce condiții trebuie îndeplinite ...
Liderii UE și ai Balcanilor de Vest se reunesc la Bruxelles pentru a discuta aderarea regiunii
Liderii UE și ai Balcanilor de Vest se reunesc la Bruxelles pentru a discuta aderarea regiunii
Ucraina vrea să mute controalele vamale pentru cereale în UE, pe fondul atacurilor rusești asupra transporturilor
Ucraina vrea să mute controalele vamale pentru cereale în UE, pe fondul atacurilor rusești asupra ...
Nicușor Dan și Luca Niculescu, apel către tinerii din diaspora: România are nevoie de experiența și competențele lor
Nicușor Dan și Luca Niculescu, apel către tinerii din diaspora: România are nevoie de experiența ...
Ursula von der Leyen, alarmată de atacul cu drone din Marea Neagră, în largul Constanței: Un marinar a murit, trei sunt dispăruți
Ursula von der Leyen, alarmată de atacul cu drone din Marea Neagră, în largul Constanței: Un marinar ...
Un mort și patru răniți, inclusiv un copil, într-un atac armat cu mașina într-o suburbie a Parisului
Un mort și patru răniți, inclusiv un copil, într-un atac armat cu mașina într-o suburbie a Parisului
Guvernul anunță măsuri pentru combaterea violenței în școli. Planul include pază suplimentară, mai mulți consilieri psihologici și sancțiuni mai dure
Guvernul anunță măsuri pentru combaterea violenței în școli. Planul include pază suplimentară, ...
Dan Cărbunaru revine la Guvern. A fost numit purtător de cuvânt al premierului Luca Niculescu
Dan Cărbunaru revine la Guvern. A fost numit purtător de cuvânt al premierului Luca Niculescu
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv, a decis Curtea de Apel Bucureşti
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv, a decis Curtea de Apel Bucureşti
Bolojan, despre tensiunile din coaliție: „Cu golanii e greu să faci treabă”
Bolojan, despre tensiunile din coaliție: „Cu golanii e greu să faci treabă”
Serbia organizează alegeri parlamentare anticipate, după doi ani de proteste (BBC)
Serbia organizează alegeri parlamentare anticipate, după doi ani de proteste (BBC)
România reduce deficitul bugetar, dar rămâne pe primul loc în UE. Ministerul Finanțelor cere noi măsuri de austeritate
România reduce deficitul bugetar, dar rămâne pe primul loc în UE. Ministerul Finanțelor cere noi ...
ASF lansează un ghid pentru utilizarea corectă a asigurărilor de garanții în achizițiile publice
ASF lansează un ghid pentru utilizarea corectă a asigurărilor de garanții în achizițiile publice