Știri politică

Nicuşor Dan cere sprijinul UE pentru un centru de securitate civilă la Marea Neagră, proiect comun cu Bulgaria

15 Oct, 13:58 • Daniela Oancea
Nicuşor Dan a declarat joi, la Bruxelles, înaintea reuniunii Consiliului European, că România vrea ca preocupările privind securitatea la Marea Neagră să fie reflectate în concluziile discuţiilor europene şi ca Uniunea Europeană să sprijine proiectul unui centru de securitate civilă pe care Bucureştiul intenţionează să îl construiască împreună cu Bulgaria.
Nicuşor Dan cere sprijinul UE pentru un centru de securitate civilă la Marea Neagră, proiect comun cu Bulgaria

„Aici ne interesează foarte mult ca preocupările noastre legate de Marea Neagră să fie incluse în concluziile dezbaterii şi mai departe să existe un sprijin al Uniunii pentru acel centru de securitate civilă pe care vrem să-l construim împreună cu Bulgaria”, a declarat şeful statului.

Nicuşor Dan a precizat că discuţiile din cadrul Consiliului European vor viza Ucraina şi securitatea europeană, în contextul incidentelor recente din regiunea Mării Negre.

Preşedintele României a mai spus că a discutat joi dimineaţă cu premierul bulgar Rumen Radev despre situaţia de securitate, iar cei doi urmau să se întâlnească în cursul după-amiezii cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, la Bruxelles.

„Să vedem cum putem să ne acordăm mai bine pentru a răspunde provocărilor de securitate tot mai frecvente la Marea Neagră”, a afirmat Nicuşor Dan.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe agenda întâlnirii trilaterale se află şi incidentele recente provocate de drone, inclusiv cele care au vizat nave din perimetrul Mării Negre. Aceste evenimente ridică îngrijorări privind deteriorarea situaţiei de securitate din regiune.

România urmăreşte, în acest context, obţinerea sprijinului european pentru consolidarea securităţii civile la Marea Neagră, prin proiectul comun cu Bulgaria.

Ce spune Nicușor Dan despre activarea articolului 4 din NATO

Nicușor Dan a declarat joi, la Bruxelles, că România va reacționa, după incidentul în care o navă a fost lovită în Marea Neagră, în apropiere de Sulina. În privința unei eventuale activări a articolului 4 din Tratatul NATO, șeful statului a precizat că autoritățile trebuie să clarifice mai întâi circumstanțele incidentului.

„Au trecut relativ puține ore și vrem să avem toate datele, dar evident că o să existe o reacție. O să existe o reacție a statului român”, a declarat Nicușor Dan înaintea summitului Consiliului European.

Întrebat dacă România va solicita consultări în cadrul NATO prin activarea articolului 4, președintele nu a anunțat o decizie, explicând că sunt necesare mai multe informații despre incident.

Nicușor Dan a abordat și tema comandamentului NATO pentru regiunea Mării Negre, găzduit în prezent de Turcia

Potrivit președintelui, în cadrul Alianței sunt discutate variante privind organizarea prin rotație a comandamentului, atât în ceea ce privește conducerea, cât și locul în care acesta funcționează.

„Poate să însemne doar comanda sau poate să însemne și locația. Ne dorim și locația. Este un subiect pe care îl discutăm în NATO”, a afirmat șeful statului.

Declarațiile au fost făcute în contextul preocupărilor privind securitatea la Marea Neagră, pe fondul incidentelor recente care au implicat nave și drone în regiune.

Citește și: Alertă în Marea Neagră, lângă Sulina: Opt marinari dați dispăruți după izbucnirea unui incendiu la bordul unui petrolier

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul pentru restanțe salariale de circa 5 miliarde de lei
ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul pentru restanțe salariale de circa 5 miliarde de lei
Pacienții oncologici s-ar putea pensiona la 60 de ani, indiferent dacă sunt în remisie. Proiectul depus de AUR
Pacienții oncologici s-ar putea pensiona la 60 de ani, indiferent dacă sunt în remisie. Proiectul ...
Nicușor Dan, optimist în privința noului Guvern: „Ne îndreptăm către votarea de către Parlament a unui guvern”
Nicușor Dan, optimist în privința noului Guvern: „Ne îndreptăm către votarea de către Parlament ...
Guvernul Luca Niculescu prinde contur: PSD primește 11 ministere, iar cinci portofolii revin independenților
Guvernul Luca Niculescu prinde contur: PSD primește 11 ministere, iar cinci portofolii revin independenților
Control la Romsilva: directori silvici ar fi participat la vânători în timpul programului, iar invitații nu ar fi plătit tarifele
Control la Romsilva: directori silvici ar fi participat la vânători în timpul programului, iar invitații ...
Bursa și Ministerul Investițiilor pregătesc garanții pentru finanțarea proiectelor locale în perioada 2027–2032
Bursa și Ministerul Investițiilor pregătesc garanții pentru finanțarea proiectelor locale în perioada ...
Piața obligațiunilor municipale din România are loc de creștere. Emisiunea Alba Iulia de 30 de milioane de euro, suprasubscrisă de 2,5 ori
Piața obligațiunilor municipale din România are loc de creștere. Emisiunea Alba Iulia de 30 de milioane ...
4 din 10 angajați români de peste 55 de ani vor să lucreze și după pensionare. Ce îi determină să rămână în câmpul muncii
4 din 10 angajați români de peste 55 de ani vor să lucreze și după pensionare. Ce îi determină ...
Industria României, în scădere cu 3,4% în primele opt luni din 2026. Industria prelucrătoare trage în jos producția
Industria României, în scădere cu 3,4% în primele opt luni din 2026. Industria prelucrătoare trage ...
Alertă în Marea Neagră, lângă Sulina: Opt marinari dați dispăruți după izbucnirea unui incendiu la bordul unui petrolier
Alertă în Marea Neagră, lângă Sulina: Opt marinari dați dispăruți după izbucnirea unui incendiu ...
Regele Charles al III-lea l-a primit pe Zelenski la Buckingham, pe fondul tensiunilor cu Trump
Regele Charles al III-lea l-a primit pe Zelenski la Buckingham, pe fondul tensiunilor cu Trump
Rheinmetall nu a notificat încă preluarea Șantierului Naval Mangalia la Consiliul Concurenței și la CEID
Rheinmetall nu a notificat încă preluarea Șantierului Naval Mangalia la Consiliul Concurenței și ...
Sorin Grindeanu: PSD a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național
Sorin Grindeanu: PSD a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național
SUA și România marchează 30 de ani de Parteneriat strategic prin livrarea unei aeronave C-130
SUA și România marchează 30 de ani de Parteneriat strategic prin livrarea unei aeronave C-130
Papa Leon al XIV-lea a fost operat cu succes la plămân
Papa Leon al XIV-lea a fost operat cu succes la plămân
PSD a decis în unanimitate să susțină învestirea Guvernului Luca Niculescu și va avea 11 ministere
PSD a decis în unanimitate să susțină învestirea Guvernului Luca Niculescu și va avea 11 ministere
Nicușor Dan: România și Bulgaria vor solicita UE și NATO măsuri mai ferme împotriva amenințărilor cu drone la Marea Neagră
Nicușor Dan: România și Bulgaria vor solicita UE și NATO măsuri mai ferme împotriva amenințărilor ...
Mark Rutte spune că schimbul de informații între SUA și Ucraina nu a fost întrerupt
Mark Rutte spune că schimbul de informații între SUA și Ucraina nu a fost întrerupt