Știri interne

Nicușor Dan: Nu există riscul ca programul SAFE să fie blocat

15 May, 14:52 • Daniela Oancea
Nicușor Dan a declarat vineri că nu există riscul ca programul „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE) să fie blocat pentru România, în contextul dezbaterilor privind cadrul legislativ și al sesizării formulate la Curtea Constituțională.
Nicușor Dan: Nu există riscul ca programul SAFE să fie blocat

„Nu există riscul acesta. Cumva, pe măsură ce ne apropiem de 31 mai, discuțiile pe SAFE sunt tot mai dese. Există un backup în Parlament. Există o posibilitate de a interveni legislativ în Parlament, în timp optim, astfel încât termenul de 31 mai să nu fie afectat”, a afirmat președintele, într-o conferință de presă.

Declarația vine în contextul în care Renate Weber a atacat la Curtea Constituțională Ordonanța de urgență 38/2026 adoptată de Guvern, act normativ care vizează inclusiv implementarea programului SAFE pentru industria de apărare.

OUG 38/2026, publicată în Monitorul Oficial pe 8 mai 2026, a fost contestată pe motiv că ar încălca prevederi constituționale, inclusiv în ceea ce privește avizarea și regimul juridic al actelor adoptate de un Guvern aflat în interimat.

În sesizarea transmisă la CCR se invocă, între altele, lipsa avizului Consiliului Legislativ și limitările constituționale ale unui Executiv demis, care poate asigura doar administrarea treburilor curente până la învestirea unui nou Guvern.

Documentul mai arată că ordonanța vizează modificări ale regimului proprietății în contextul proiectelor de interes public național din domeniul securității, ceea ce ar impune aprobarea prin lege.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Bolojan, după decizia CCR privind Legea ANI: „Legea nu trebuie folosită pentru a lovi un adversar politic”
Bolojan, după decizia CCR privind Legea ANI: „Legea nu trebuie folosită pentru a lovi un adversar ...
PNRR, între oportunități și eșecuri: România pierde proiecte importante și lecții pentru viitoarele fonduri europene
PNRR, între oportunități și eșecuri: România pierde proiecte importante și lecții pentru viitoarele ...
România are suficientă energie, în ciuda opririi unui reactor de la Cernavodă. Ministerul Energiei: „Situația este sub control”
România are suficientă energie, în ciuda opririi unui reactor de la Cernavodă. Ministerul Energiei: ...
LAPAR cere control strict pentru cerealele ucrainene: „Nu putem lăsa tranzitul să blocheze agricultura și logistica României”
LAPAR cere control strict pentru cerealele ucrainene: „Nu putem lăsa tranzitul să blocheze agricultura ...
Incendiul a distrus stația de sortare a deșeurilor din Leț. Activitatea continuă, iar cei 40 de angajați își păstrează locurile de muncă
Incendiul a distrus stația de sortare a deșeurilor din Leț. Activitatea continuă, iar cei 40 de angajați ...
Prețurile la motorină cresc de la o zi la alta. Bogdan Ivan cere controale urgente la benzinării
Prețurile la motorină cresc de la o zi la alta. Bogdan Ivan cere controale urgente la benzinării
Unde își permit românii cel mai ușor să-și cumpere o locuință. Bucureștiul, printre piețele cu cea mai bună accesibilitate
Unde își permit românii cel mai ușor să-și cumpere o locuință. Bucureștiul, printre piețele ...
Producția ia avânt în România. Fabricile și investițiile industriale schimbă piața logistică
Producția ia avânt în România. Fabricile și investițiile industriale schimbă piața logistică
AAI: Geopolitica și inteligența artificială schimbă regulile în business. Cum trebuie să se pregătească boardurile companiilor
AAI: Geopolitica și inteligența artificială schimbă regulile în business. Cum trebuie să se pregătească ...
Atac masiv cu drone asupra Moscovei. Rusia anunță sute de aparate interceptate, iar Zelenski pregătește noi lovituri
Atac masiv cu drone asupra Moscovei. Rusia anunță sute de aparate interceptate, iar Zelenski pregătește ...
Rezultate Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă. Notele au fost publicate. Când se depun contestațiile
Rezultate Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă. Notele au fost publicate. Când se depun contestațiile
Maia Sandu: Dronele care intră în spațiul aerian al Republicii Moldova pot fi oprite prin sprijinirea Ucrainei, nu prin simple proteste diplomatice
Maia Sandu: Dronele care intră în spațiul aerian al Republicii Moldova pot fi oprite prin sprijinirea ...