Știri interne

O dronă a fost găsită în apa mării la Costinești. Perimetrul a fost izolat de autorități

13 Aug, 11:57 • Cornel Ghimeșan
Un obiect despre care autoritățile spun că ar putea fi un fragment de dronă de supraveghere a fost găsit joi dimineața în apa mării, la Costinești, iar zona a fost izolată pentru a împiedica turiștii să se apropie de acesta.
O dronă a fost găsită în apa mării la Costinești. Perimetrul a fost izolat de autorități

Obiectul a fost observat înainte de ora 8:00. După începerea programului, salvamarii au fost alertați și au sunat la 112. La fața locului au intervenit reprezentanți ai SRI, Gărzii de Coastă și Jandarmeriei, potrivit informațiilor difuzate de TVR Info.

Obiectul se află la aproximativ 15 metri de stabilopozi, iar marea este agitată. Autoritățile se tem că acesta ar putea ajunge sub stabilopozi, ceea ce ar complica operațiunea de recuperare.

Primele observații indică posibilitatea ca obiectul să fie un fragment al unei drone de supraveghere. Acesta urmează să fie scos din apă și analizat de specialiști, care vor stabili natura obiectului, inclusiv dacă acesta are sau nu o eventuală încărcătură și dacă prezintă vreun pericol.

Incidentul de la Costinești are loc după o noapte și o dimineață în care autoritățile au raportat activitate aeriană în apropierea frontierei cu Ucraina

La ora 1:27, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat un grup de cinci ținte aeriene în zona Ismail, deasupra teritoriului ucrainean.

Una dintre ținte a pătruns în spațiul aerian al României și a evoluat timp de aproximativ 10 minute de-a lungul brațului Chilia, după care a revenit în Ucraina, în apropiere de Chilia Veche.

Pentru monitorizarea situației, Forțele Aeriene Române au ridicat de la sol două aeronave F-16 de la Baza 86 Aeriană Borcea. În nordul județului Tulcea a fost transmis un mesaj RO-Alert.

Un al doilea mesaj RO-Alert a fost transmis la ora 9:13, după detectarea unei noi ținte aeriene în proximitatea frontierei. Populația a fost sfătuită să își păstreze calmul și să nu intre în panică, autoritățile avertizând asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian.

Deocamdată nu există o confirmare că obiectul găsit la Costinești are legătură cu activitatea aeriană raportată în timpul nopții și dimineții. Natura obiectului și eventualul său risc vor putea fi stabilite după recuperarea și analiza acestuia de către specialiști.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
De ce afacerile din Sibiu dau mai puțini bani pe curent datorită panourilor fotovoltaice Trevora
De ce afacerile din Sibiu dau mai puțini bani pe curent datorită panourilor fotovoltaice Trevora
Adrian Codirlașu, CFA România: „Țara noastră nu va intra în zona euro mai devreme de 10 ani”
Adrian Codirlașu, CFA România: „Țara noastră nu va intra în zona euro mai devreme de 10 ani”
Nuclearelectrica începe oprirea controlată a Unității 2 de la Cernavodă, pe fondul scăderii nivelului Dunării
Nuclearelectrica începe oprirea controlată a Unității 2 de la Cernavodă, pe fondul scăderii nivelului ...
MApN: Noi atacuri cu drone la graniță; mesaj RO-ALERT pentru nordul județului Tulcea
MApN: Noi atacuri cu drone la graniță; mesaj RO-ALERT pentru nordul județului Tulcea
Ucraina își mută exporturile pe calea ferată prin Moldova. Tarifele de tranzit, reduse la jumătate
Ucraina își mută exporturile pe calea ferată prin Moldova. Tarifele de tranzit, reduse la jumătate
Investiție americană la Uzina Mecanică Sadu. Fabrică de muniție și sute de noi locuri de muncă
Investiție americană la Uzina Mecanică Sadu. Fabrică de muniție și sute de noi locuri de muncă
David Popovici, din nou regele Europei la 100 m liber! Al treilea titlu consecutiv, cu record al competiției
David Popovici, din nou regele Europei la 100 m liber! Al treilea titlu consecutiv, cu record al competiției
Eclipsa totală de Soare a scumpit cazările în Europa. În unele orașe, prețurile au crescut cu peste 200%
Eclipsa totală de Soare a scumpit cazările în Europa. În unele orașe, prețurile au crescut cu peste ...
Alarmă în sectorul energiei. PSD cere activarea sprijinului european
Alarmă în sectorul energiei. PSD cere activarea sprijinului european
Restricții pentru camioane în minivacanța de Sfânta Maria. CNAIR interzice traficul greu pe A2, DN7, DN39 și DN22C
Restricții pentru camioane în minivacanța de Sfânta Maria. CNAIR interzice traficul greu pe A2, DN7, ...
50 de oi, transportate ilegal și fără crotalii, depistate la Vaslui. Animalele vor fi eutanasiate
50 de oi, transportate ilegal și fără crotalii, depistate la Vaslui. Animalele vor fi eutanasiate
Sindicatele din Educație resping proiectul legii salarizării: „Nu asigură profesiei didactice locul cuvenit”
Sindicatele din Educație resping proiectul legii salarizării: „Nu asigură profesiei didactice locul ...
BNS cere revizuirea Constituției după instituirea stării de alertă: „Guvernul nu trebuie să aibă prerogative nelimitate”
BNS cere revizuirea Constituției după instituirea stării de alertă: „Guvernul nu trebuie să aibă ...
Ministerul Afacerilor Externe al României nu oferă nicio dovadă a implicării Rusiei în incidentele cu drone, potrivit ambasadei Rusiei la București
Ministerul Afacerilor Externe al României nu oferă nicio dovadă a implicării Rusiei în incidentele ...
Leul se apreciază în fața principalelor valute. Euro coboară la 5,2405 lei, iar aurul se scumpește
Leul se apreciază în fața principalelor valute. Euro coboară la 5,2405 lei, iar aurul se scumpește
Incident la Ambasada României din Elveția. Un dispozitiv incendiar a fost amplasat lângă gard
Incident la Ambasada României din Elveția. Un dispozitiv incendiar a fost amplasat lângă gard
Camera Deputaților aprobă un mecanism prin care tranzacțiile cu bunuri imobiliare ale statului vor necesita avizul Guvernului
Camera Deputaților aprobă un mecanism prin care tranzacțiile cu bunuri imobiliare ale statului vor ...
Dunărea scade sub nivelul critic. Unitatea 2 de la Cernavodă va fi oprită joi, după ce autoritățile au câștigat aproape o săptămână
Dunărea scade sub nivelul critic. Unitatea 2 de la Cernavodă va fi oprită joi, după ce autoritățile ...