Mihai Dimian, născut la 9 februarie 1975, este profesor universitar și conducător de doctorat, iar din 2024 este rector al universității sucevene. Este dublu licențiat în matematică (1997) și fizică (2001) la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
A fost asistent de cercetare la Universitatea din Versailles în 2001 și a obținut titlul de doctor în inginerie electrică și electronică în Statele Unite, la University of Maryland, College Park (2002–2005).
Ulterior, a fost cercetător la Institutul Max Planck (2005–2006) și cadru didactic la Universitatea Howard (2006–2016), unde a activat ca profesor asistent, apoi profesor asociat și conducător de doctorat.
Dimian a primit distincția „Profesorul Anului” (2008) din partea Consiliului Studenților Facultății de Inginerie, Arhitectură și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Howard și titlul „Profesor Bologna” acordat de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (2007, 2016).
În prezent, este președinte sau vicepreședinte al Comisiei de Electronică, Telecomunicații și Nanotehnologii din cadrul Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare și membru al Colegiului Consultativ pentru Cercetare, Dezvoltare și Inovare.
Dimian a fost, de asemenea, membru al Consiliului Național al Cercetării Științifice și al Consiliului Național de Statistică și Prognoză în Învățământul Superior.
Potrivit universității, Dimian a coordonat numeroase proiecte de dezvoltare a infrastructurii didactice și de cercetare și implementează în prezent cel mai amplu program de investiții din istoria instituției, vizând dezvoltarea unui al doilea campus.
A contribuit la lansarea a peste 30 de programe noi de studii, în contextul în care numărul studenților a ajuns la 11.500 în anul universitar 2025/2026, peste 15% provenind din afara României.
Dimian a fost implicat în organizarea de competiții și tabere științifice pentru elevi, în sprijinirea refugiaților din Ucraina și în atragerea de investiții IT în regiune. A contribuit la selectarea municipiului Suceava de către Comisia Europeană între cele 100 de orașe incluse în misiunea pentru orașe inteligente și neutre climatic.
În 2021, a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Suceava. Este autor și coautor al mai multor volume și lucrări științifice publicate în reviste de specialitate cotate ISI.