Întrebat la Europa FM despre criticile populației referitoare la situația Guvernului, Bolojan a explicat că acestea sunt generate de efectele nepopulare ale măsurilor adoptate, respectiv creșteri de impozite, reduceri de cheltuieli și salarii, precum și concedieri în sectorul public.
„Nu există alte soluții sau ar fi trebuit să ni se spună care sunt alternativele pentru corectarea deficitelor fără astfel de efecte”, a spus premierul.
Bolojan a comparat procesul de ajustare bugetară cu lucrările într-o locuință, afirmând că „niciunde în lume astfel de corecții n-au fost făcute fără costuri”.
El a reiterat la Europa FM importanța folosirii fondurilor europene și a menținut că problemele economice, cum ar fi criza energetică și eventualele creșteri de prețuri la produsele alimentare, sunt priorități mai importante decât disputele politice.
Premierul a mai spus că guvernele au nevoie de majorități stabile pentru a implementa reforme și că angajamentele politice nu trebuie sacrificate pentru poziționări electorale. „Cetățenii așteaptă comportamente raționale și responsabile”, a concluzionat Bolojan, potrivit News.ro.
Citește și: Ilie Bolojan: Trebuie să luăm legătura cu firma Pfizer, să începem o negociere, să blocăm plata dobânzilor