Documentul include și schimbări în impozitarea proprietăților, măsuri pentru familiile vulnerabile și reforme în administrație, educație și sănătate.
Pentru 2026, Guvernul își propune un deficit de aproximativ 6% din PIB, calculat potrivit metodologiei europene ESA, și adoptarea bugetului pentru 2027 până la 31 decembrie.
Documentul consemnează că economia României s-a contractat cu 0,6% în primul semestru din 2026, iar Fondul Monetar Internațional (FMI) estimează o scădere a PIB de 0,5% pentru întregul an. Măsurile propuse combină sprijinul social și relansarea economică cu reforme administrative și angajamente privind consolidarea bugetară.
Programul nu precizează procentul majorării, ci stabilește că aceasta trebuie să fie compatibilă cu resursele bugetare și cu obiectivele de reducere a deficitului.
Guvernul propune eliminarea CASS pentru mamele cu copii sub doi ani și pentru veteranii de război. Aplicarea măsurii este condiționată de identificarea unor resurse bugetare compensatorii.
Programul prevede și modificarea regulilor privind indemnizația pentru creșterea copilului. Părinții care revin voluntar la serviciu când copilul are între șase și 12 luni ar putea primi indemnizația încă șase luni.
Pentru cei care revin la muncă după ce copilul împlinește 12 luni, perioada suplimentară ar fi de trei luni. În acest interval, indemnizația nu s-ar cumula cu stimulentul de inserție.
O altă propunere permite bunicilor angajați să preia concediul pentru creșterea copilului, cu acordul părinților.
Pentru 2027 este prevăzut un pachet de solidaritate destinat gospodăriilor cu venituri reduse, familiilor cu cel puțin trei copii, familiilor monoparentale și persoanelor cu dizabilități.
În domeniul fiscal, programul păstrează principiul cotei unice, dar prevede revizuirea facilităților fiscale și reformarea graduală a impozitării proprietăților, prin raportarea impozitelor la valoarea de piață. Documentul nu stabilește noile cote și nici data exactă la care ar urma să fie aplicat sistemul.
Planul include reorganizarea ANAF și reunirea instituției cu Autoritatea Vamală Română într-o singură autoritate fiscală și de control. Începând din 2027, conducerea ANAF și structurile operative ar urma să fie evaluate printr-un sistem de bonusuri și penalizări.
Pentru perioada 2027–2030, finanțarea prin programul Rabla ar urma să fie acordată numai pentru vehicule fabricate în Uniunea Europeană.
În cazul TAROM, Guvernul își propune atragerea unui investitor strategic în 2027. Acesta ar putea prelua un pachet minoritar de acțiuni, cuprins între 20% și 49%, sau un pachet majoritar.
Programul prevede și evaluarea companiilor de stat care înregistrează pierderi. Acestea ar urma să primească un rating public de la A la E, în funcție de performanța economică. Pentru companiile considerate neviabile sunt avute în vedere restructurarea, parteneriatele sau lichidarea.
În educație, Guvernul propune extinderea activităților din programul „Școală după școală” în intervalul 8:00–17:00, cu obiectivul reducerii abandonului școlar și al sprijinirii părinților care lucrează.
Programul „Masă sănătoasă” ar urma să fie generalizat până în anul școlar 2029–2030, cu prioritate pentru comunitățile vulnerabile.
Pentru perioada 2027–2028 sunt prevăzute primele 500 de posturi noi de consilieri școlari. Obiectivul este ca un consilier să aibă în grijă cel mult 500 de elevi.
Documentul mai prevede corectarea graduală, în limita bugetului disponibil, a unor efecte ale Legii 141/2025 asupra elevilor și profesorilor. Sistemul informatic integrat al educației, inclusiv catalogul electronic, ar urma să fie finalizat până în 2029.
În sănătate, Guvernul își propune continuarea proiectelor spitalelor regionale din Iași, Cluj-Napoca și Craiova și finalizarea centrelor pentru mari arși din Timișoara, Târgu Mureș și București.
Programul include pregătirea unei noi legi a malpraxisului, măsuri pentru reducerea infecțiilor nosocomiale și introducerea unor indicatori publici de performanță pentru spitale.
O altă măsură vizează extinderea screeningului neonatal la 22 de biomarkeri, pentru aproximativ 140.000 de nou-născuți anual. Obiectivul este asigurarea acoperirii naționale în 2027.
La nivel central, programul prevede reorganizarea administrației, eliminarea structurilor cu atribuții suprapuse și reducerea birocrației, fără reduceri procentuale uniforme ale personalului.
În administrația locală, Guvernul propune comasarea voluntară a localităților mici, însoțită de stimulente pentru investiții. Documentul identifică 429 de unități administrativ-teritoriale cu cel mult 1.500 de locuitori care ar putea avea prioritate la finanțare în acest proces.
Este prevăzută și digitalizarea documentelor și serviciilor publice, inclusiv a permisului de conducere, pentru reducerea numărului de deplasări la ghișeu.
În domeniul apărării, programul prevede creșterea graduală a cheltuielilor către 5% din PIB, în concordanță cu angajamentele NATO, și dezvoltarea industriei naționale de apărare.
Guvernul propune înființarea Autorității Naționale pentru Industria de Apărare, în subordinea prim-ministrului, precum și dezvoltarea producției interne de drone și sisteme de interceptare.
În politica externă, prioritățile anunțate sunt menținerea apartenenței României la Uniunea Europeană și NATO, consolidarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, sprijinirea Republicii Moldova și finalizarea procesului de aderare la OCDE.
Aplicarea măsurilor cu impact bugetar va depinde de resursele disponibile. Programul prevede că noile cheltuieli permanente trebuie să aibă surse permanente de finanțare, iar calendarul reformelor poate fi ajustat, în funcție de evoluția economiei, încasările bugetare și respectarea țintelor de deficit.
Citește și: Luca Niculescu, premierul desemnat, a depus în Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor