Ministrul Apărării, Radu Miruță, a respins ferm informațiile apărute în mediul online potrivit cărora, în ultimele 48 de ore, la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu ar fi fost aduși militari americani răniți pentru a fi tratați în spitale din România și Europa. Oficialul a catalogat aceste afirmații drept complet false și a subliniat că activitatea bazei se desfășoară în parametri normali, fără nicio situație de urgență medicală sau logistică de tipul celor vehiculate, potrivit digi24.ro.
Te-ar mai putea interesa și: Miruță: „De pe teritoriul național nu se va pleca cu încărcătură ofensivă; nu am primit notificări privind riscul unor atacuri”
Miruță a avertizat că astfel de informații fac parte dintr-un tipar de dezinformare menit să creeze panică în rândul populației și să afecteze încrederea publică în instituțiile statului și în parteneriatele strategice ale României. El a subliniat că aceste mesaje apar frecvent în contexte sensibile, fiind folosite pentru a genera confuzie și neîncredere.
Ministrul Apărării a făcut apel la cetățeni să verifice sursele informațiilor înainte de a le distribui, atrăgând atenția că răspândirea știrilor false contribuie la amplificarea efectelor acestora.