- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

România a semnat un acord de cooperare cu OCCAR și își fortifică participarea la programele europene de apărare

09 Oct, 09:22 • Daniela Oancea
Vicepremierul și ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a semnat miercuri, 8 octombrie, împreună cu Joachim Sucker, directorul OCCAR, Acordul-cadru de cooperare între Guvernul României și organizația europeană, un pas strategic care deschide industriei românești de apărare accesul la programele europene de echipamente militare și sprijină modernizarea forțelor armate.
România a semnat un acord de cooperare cu OCCAR și își fortifică participarea la programele europene de apărare

Acordul deschide industriei românești de apărare accesul direct la programele OCCAR pentru dezvoltarea, achiziția și întreținerea echipamentelor militare moderne, oferind totodată României proceduri de achiziție mai eficiente, transparente și economice, menite să sprijine modernizarea forțelor armate.

Modernizarea armatei și integrarea europeană, priorități prin Acordul OCCAR

„Semnarea acestui acord este un pas major pentru modernizarea armatei, pentru integrarea mai profundă în sistemul european de apărare și pentru sprijinirea industriei naționale de profil. Ne oferă acces la cele mai noi tehnologii și consolidează cooperarea cu partenerii europeni”, a declarat ministrul Ionuț Moșteanu.

„Acest moment nu este doar simbolic, este strategic. El reflectă angajamentul nostru comun de a consolida cooperarea europeană în domeniul apărării, de a spori interoperabilitatea și de a răspunde ferm contextului de securitate aflat în schimbare”, a spus în discursul său, directorul OCCAR-EA, Joachim Sucker.

Citește și: MApN a cerut Parlamentului aprobarea pentru a cumpăra 216 tancuri Abrams și 76 de vehicule derivate

Forțele Navale Române își propun să cumpere nu mai puțin de patru corvete de luptă printr-un program dezvoltat la nivel european. Prima navă ar trebui să fie gata în 2030, potrivit planurilor Marinei, iar primul pas oficial al României a fost făcut miercuri.

Corvetele Europene Multirol: România participă la programul naval european

Proiectul Corvetei Europene Multirol reunește mai multe state europene și șantiere navale într-un efort comun de a dezvolta și construi o nouă generație de nave modulare, capabile să îndeplinească misiuni diverse. Aceste corvete, cu un deplasament de circa 3.000 de tone și o lungime mai mică de 110 metri, sunt concepute pentru a răspunde cerințelor moderne de apărare navală ale Europei.

Proiectul reunește unele dintre cele mai importante state și companii europene din industria navală, sub coordonarea Italiei. Alături de Franța, Spania, Grecia, Danemarca, Portugalia și Croația, în program sunt implicate șantierele Naviris (parteneriat între Fincantieri și Naval Group), Fincantieri, Naval Group și Navantia, contribuind la dezvoltarea unei platforme comune pentru viitoarea corvetă europeană.

De pe lista principalilor constructori navali implicați în proiect lipsește compania Damen, care produce nave militare în șantierul său din Galați. În schimb, Fincantieri este deja prezentă în România, prin șantierele navale de la Brăila și Tulcea, scriu editorii de la hotnews.ro.

În cadrul discuțiilor, cei doi oficiali au analizat și noi oportunități de colaborare între Ministerul Apărării Naționale și OCCAR, ministrul Moșteanu subliniind dorința României de a se implica activ în inițiative internaționale care promovează dezvoltarea și securitatea durabilă.

Citește și: Daraban (CCIR): Nu prea cred în viitorul producției militare. Departamentul de înzestrare din MApN este mai favorabil cumpărăturilor

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu