Știri politică

Șefa diplomației canadiene: România și Canada își extind parteneriatul nuclear

07 Jul, 12:22 • Daniela Oancea
Canada își reafirmă angajamentul de a dezvolta parteneriatul strategic cu România, iar cooperarea în domeniul energiei nucleare rămâne unul dintre pilonii centrali ai relației bilaterale. Aflată în vizită la București, ministra Afacerilor Externe a Canadei, Anita Anand, a declarat că proiectele privind construcția unităților 3 și 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă reprezintă o direcție importantă de colaborare pentru următoarele decenii.
Șefa diplomației canadiene: România și Canada își extind parteneriatul nuclear

Ministra canadiană a Afacerilor Externe, Anita Anand, a subliniat că vizita sa în România are ca obiectiv consolidarea relațiilor dintre cele două state și identificarea unor noi oportunități de cooperare în domenii precum comerțul, investițiile, apărarea, securitatea și energia.

„Unul dintre motivele pentru care am dorit să vin astăzi aici, la București, este să reafirm solidaritatea dintre țările noastre și potențialul de creștere a cooperării în domeniul comerțului și investițiilor, al apărării și securității, precum și în sectorul energiei, în special al energiei nucleare”, a declarat ministra, într-un interviu acordat în exclusivitate TVR Info.

Potrivit acesteia, schimburile comerciale dintre România și Canada se situează în prezent la puțin sub un miliard de dolari, însă există premise pentru o extindere a acestora prin valorificarea Acordului Economic și Comercial Cuprinzător dintre Uniunea Europeană și Canada (CETA), precum și a inițiativei SAFE.

Totodată, oficialul a evidențiat cooperarea dintre cele două state în domeniul apărării și securității și sprijinul comun pentru inițiativa Băncii pentru Apărare, Securitate și Reziliență.

Referindu-se la colaborarea din sectorul nuclear, ministra a amintit că România și Canada au o relație de lungă durată, începută în urmă cu aproximativ cinci decenii, odată cu semnarea acordului bilateral de cooperare în domeniul nuclear.

„În urmă cu 50 de ani, Canada și România au semnat Acordul de cooperare în domeniul nuclear. În urmă cu 30 de ani, reactorul CANDU a fost construit aici, în România, la Cernavodă”, a afirmat Anita Anand, ministra de Externe a Canadei.

Șefa diplomației canadiene a apreciat colaborarea dintre cele două țări și a transmis că Ottawa își dorește implicarea în viitoarele proiecte de dezvoltare a capacităților nucleare din România.

„Suntem foarte recunoscători pentru colaborarea cu România, însă mai sunt încă multe de realizat. Unitățile 3 și 4 se întrevăd la orizont, iar Canada este un lider în tehnologia nucleară. Așteptăm cu interes să colaborăm cu România pentru multe decenii de acum înainte”, a declarat ministra de Externe a Canadei.

Oficialul canadian a evidențiat rolul țării noastre în cadrul NATO, dar și importanța dezvoltării industriei de apărare.

„România este un lider în domeniul energiei nucleare și al securității nucleare în cadrul NATO. Canada deține tehnologia reactorului CANDU, iar reactoare CANDU funcționează în Argentina, China, Coreea și România. România este singurul stat membru NATO, în afara Canadei, unde se află un reactor CANDU. Așadar, este vorba despre energia nucleară, despre poziția geografică a României și despre rolul de lider pe care România și-l asumă în dezvoltarea bazei industriale de apărare.”

„România se numără printre statele care susțin în mod activ Banca pentru Apărare, Securitate și Reziliență (DSRB), iar noi vă mulțumim pentru participarea la negocierile privind această inițiativă. Acest lucru arată, fără îndoială, că înțelegeți importanța întreprinderilor mici și mijlocii în lanțul de aprovizionare al industriei de apărare”, a afirmat Anita Anand.

Interviul integral cu ministra Afacerilor Externe a Canadei va fi difuzat de TVR Info vineri, de la ora 11:30, și duminică, de la ora 23:00, în cadrul emisiunii „Lumea diplomatică”, realizată de Vlad Ungar.

Citește și: Anita Anand, Ministra de externe a Canadei, efectuează o vizită oficială în România

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
România, în centrul unei anchete germane privind o presupusă rețea de arme legată de Rusia
România, în centrul unei anchete germane privind o presupusă rețea de arme legată de Rusia
Bolojan, despre noua lege a salarizării: „Nu se vor face economii, dar trebuie să o adoptăm”
Bolojan, despre noua lege a salarizării: „Nu se vor face economii, dar trebuie să o adoptăm”
ANPC, controale în toată țara. Amenzi de peste 3,2 milioane de lei în doar cinci zile
ANPC, controale în toată țara. Amenzi de peste 3,2 milioane de lei în doar cinci zile
Oana Țoiu condamnă declarațiile lui Ben-Gvir: „Apelurile la violență nediscriminatorie sunt complet inacceptabile”
Oana Țoiu condamnă declarațiile lui Ben-Gvir: „Apelurile la violență nediscriminatorie sunt complet ...
România, campioana UE la scumpirea carburanților. Prețurile au crescut cu 22,9% într-un an
România, campioana UE la scumpirea carburanților. Prețurile au crescut cu 22,9% într-un an
Drona distrusă de F-16 lângă Neptun Deep, în presa internațională. Incidentul readuce în prim-plan amenințarea Rusiei
Drona distrusă de F-16 lângă Neptun Deep, în presa internațională. Incidentul readuce în prim-plan ...
Nicușor Dan merge la ONU. Președintele va susține candidatura lui Dacian Cioloș la șefia Francofoniei
Nicușor Dan merge la ONU. Președintele va susține candidatura lui Dacian Cioloș la șefia Francofoniei
Canicula lovește din nou România. Codul portocaliu se restrânge, dar temperaturile ajung la 38 de grade în weekend
Canicula lovește din nou România. Codul portocaliu se restrânge, dar temperaturile ajung la 38 de ...
Inteligența artificială schimbă biroul și relațiile dintre colegi. Cum ajunge AI să provoace neîncredere și conflicte la locul de muncă
Inteligența artificială schimbă biroul și relațiile dintre colegi. Cum ajunge AI să provoace neîncredere ...
Piața auto încetinește în 2026. Cifra de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete a scăzut în prima jumătate a anului
Piața auto încetinește în 2026. Cifra de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete a ...
Criză în sistemul energetic, pe fondul caniculei. România ar putea importa peste 2.000 de MW la orele de vârf
Criză în sistemul energetic, pe fondul caniculei. România ar putea importa peste 2.000 de MW la orele ...
Programul „Sfânta Ana” continuă cu bani de la bugetul de stat. Noi creșe moderne construite pentru sprijinirea familiilor
Programul „Sfânta Ana” continuă cu bani de la bugetul de stat. Noi creșe moderne construite pentru ...