- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri externe

SUA: Trump propune crearea unei rezerve de minerale critice, în valoare de 12 miliarde de dolari, pentru a contracara dependența de China

02 Feb, 19:45 • Daniela Oancea
Președintele Donald Trump propune înființarea unei rezerve strategice de minerale critice, cu o finanțare inițială de 12 miliarde de dolari, menită să protejeze producătorii americani de șocurile din lanțurile de aprovizionare, informează Bloomberg.
SUA: Trump propune crearea unei rezerve de minerale critice, în valoare de 12 miliarde de dolari, pentru a contracara dependența de China

Inițiativa lui Trump, denumită Project Vault, va combina capital privat în valoare de 1,67 miliarde de dolari cu un împrumut de 10 miliarde de dolari, acordat de Banca de Export-Import a Statelor Unite (Ex-Im Bank), fondurile urmând să fie folosite pentru achiziționarea și depozitarea de minerale destinate producătorilor industriali.

Această rezervă va include pământuri rare și alte minerale critice, utilizate în produse precum iPhone-uri, baterii și motoare de avion și este concepută pentru a reduce dependența SUA de pământurile rare și de alte metale provenite din China.

Administrația Trump urmărește astfel să limiteze impactul întreruperilor de aprovizionare, într-un context în care Statele Unite încearcă să își diminueze dependența de China, principalul furnizor și procesator mondial de minerale critice.

Proiectul Vault va furniza minerale pentru constructori auto, companii tehnologice și alți producători industriali

Anunțul de lansare a planului a dus la creșteri ale acțiunilor companiilor americane din sectorul pământurilor rare în tranzacțiile premergătoare deschiderii pieței, inclusiv USA Rare Earth Inc., Critical Metals Corp., United States Antimony Corp. și NioCorp Developments Ltd.

Detaliile inițiativei — care ar reprezenta primul stoc de acest tip destinat sectorului privat din SUA — au fost prezentate de oficiali de rang înalt ai administrației, care au solicitat anonimatul, întrucât planul nu a fost încă anunțat oficial.

Proiectul este comparabil cu rezerva strategică de petrol a Statelor Unite, însă, în loc de țiței, se va concentra pe minerale precum galiul și cobaltul, utilizate în produse precum bateriile, semiconductoarele și motoarele de avioane.

Stocul de minerale critice va include atât pământuri rare, cât și alte minerale supuse unor fluctuații puternice de preț

Inițiativa marchează un angajament major al administrației Trump de a acumula minerale considerate esențiale pentru pentru sectoarele auto, aerospațial și energetic și evidențiază efortul de desprindere de lanțurile de aprovizionare ale SUA de China.

Printre companiile care participă deja la proiect, se numără General Motors, Stellantis, Boeing, Corning, GE Vernova și Google, parte a grupului Alphabet

Trei mari case de comerț cu materii prime — Hartree Partners, Traxys North America și Mercuria Energy Group — s-au angajat să se ocupe de achiziția materiilor prime necesare constituirii stocului.

Consiliul de administrație al Ex-Im Bank urmează să voteze luni autorizarea împrumutului pe 15 ani, un record pentru bancă, de peste două ori mai mare decât orice finanțare acordată anterior.

Tot luni, Trump este așteptat să se întâlnească cu directoarea generală a General Motors, Mary Barra, și cu magnatul din industria minieră Robert Friedland, reprezentanți atât ai producătorilor, cât și ai consumatorilor de minerale critice.

Statele Unite dispun deja de un stoc național de minerale critice destinat industriei de apărare, însă nu au până acum o rezervă dedicată nevoilor civile

Sub administrația Trump, guvernul american a recurs, de asemenea, la investiții directe în companii miniere interne pentru a stimula producția și procesarea pământurilor rare pe plan intern.

Administrația Trump a semnat deja acorduri de cooperare cu Australia, Japonia, Malaezia și alte state și intenționează să promoveze astfel de parteneriate și cu alte țări, în cadrul unui summit internațional programat să aibă loc miercuri la Washington.

Eforturile de reducere a riscurilor din lanțul de aprovizionare cu minerale au căpătat un nou impuls anul trecut, după ce China a înăsprit controalele la export pentru anumite materiale. Măsura a determinat unii producători americani să reducă producția și a scos în evidență influența semnificativă a Beijingului asupra pieței globale.

Proiectul Vault le va oferi companiilor participante posibilitatea de a se proteja de fluctuațiile de preț, fără a fi nevoite să își creeze propriile stocuri

Astfel de variații de preț pot genera o volatilitate majoră a costurilor și pot afecta semnificativ bilanțurile companiilor. De exemplu, nichelul a înregistrat o creștere istorică a prețului la scurt timp după invazia Rusiei în Ucraina, pe fondul temerilor că metalul nu va mai putea fi achiziționat de la unul dintre cei mai mari furnizori mondiali.

Unele detalii legate de structura Project Vault nu sunt încă publice, inclusiv identitatea investitorilor instituționali care asigură capitalul privat de 1,67 miliarde de dolari, precizează Bloomberg. Oficialii administrației au precizat că proiectul a fost suprasubscris, investitorii fiind atrași de bonitatea ridicată a companiilor participante, de angajamentele lor pe termen lung și de implicarea agenției americane de credit la export.

De asemenea, nu au fost făcute publice costurile de depozitare care vor fi percepute producătorilor sau comisioanele firmelor de trading implicate în achiziții.

În cadrul mecanismului propus, companiile care se angajează inițial să cumpere materiale la un preț de inventar stabilit pentru o dată ulterioară și achită anumite taxe în avans vor putea transmite Project Vault lista materialelor de care au nevoie.

Proiectul Vault va achiziționa și va depozita aceste materiale, iar producătorii vor plăti costurile aferente dobânzii împrumutului și depozitării

Companiile vor putea utiliza materialele din stoc atât timp cât le reconstituie ulterior. În cazul unei perturbări majore a aprovizionării, vor putea accesa integral rezervele disponibile.

Un element-cheie al proiectului este faptul că firmele care se angajează să cumpere o anumită cantitate de materiale la un preț fix își asumă și obligația de a răscumpăra aceeași cantitate, la același preț, în viitor. Administrația Trump consideră că acest mecanism va contribui la stabilizarea pieței și la reducerea volatilității prețurilor.

Citește și: Președintele Trump semnează un ordin care amenință cu tarife țările ce furnizează petrol Cubei

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu