Știri politică

Ilie Bolojan, întrebat dacă va intra în cursa pentru Cotroceni: ”Coaliţia de guvernare are un candidat, pe domnul Crin Antonescu” / Despre posibilitatea trimiterii de militari români în Ucraina: ”Nu a existat nicio discuție”

28 Feb, 15:18 • Anghel Valentin
Șeful interimat al statului, Ilie Bolojan, a fost întrebat, vineri, dacă ar intenționa să intre în cursa prezidențială de anul acesta. Bolojan a răspuns că există un candidat al coaliției de guvernare, Crin Antonescu, lăsând astfel să se înțeleagă faptul că nu se va înscrie în cursa pentru Cotroceni.
Ilie Bolojan, întrebat dacă va intra în cursa pentru Cotroceni: ”Coaliţia de guvernare are un candidat, pe domnul Crin Antonescu” / Despre posibilitatea trimiterii de militari români în Ucraina: ”Nu a existat nicio discuție”

Ilie Bolojan a avut, vineri, o conferință de presă, la care a atins numeroase subiecte importante.

Președintele interimar a dat de înțeles că nu va candida la alegerile din mai pentru Cotroceni. Întrebat dacă se gândește să intre în cursa prezidențială, Bolojan a răspuns:  ”Coaliţia de guvernare are un candidat, pe domnul Crin Antonescu. M-am gândit ca atunci când voi închide acest mandat de interimar, sper să las lucrurile într-o stare mai bună decât le-am găsit şi să-i pot preda preşedintelui care va fi ales prin votul democratic al românilor această instituţie, poate şi ţara noastră, într-o stare mai bună. Dacă voi reuşi acest lucru, înseamnă că nu am trecut degeaba trei luni de zile pe această funcţie”.

Președintele interimar a vorbit și despre securitatea țării, în contextul războiului din Ucraina.

Întrebat dacă, în urma consultărilor cu partidele, s-a stabilit un mandat concret privind creșterea cheltuielilor pe apărare, Ilie Bolojan a spus că, în opinia lui, această majorare s-ar putea face ”etapizat”. ”Nu s-a stabilit un mandat imperativ, pentru că ar permite niște constrângeri. Cred că România are deja un buget de apărare crescut, cred că el ar putea crește etapizat, într-un an, doi să ajungă la 3 la sută, dacă nu se impun alte creșteri sub presiune. Nu doar din punct de vedere contabil, ci și din punct de vedere real, trebuie să fie sustenabilă, suportabilă”, a explicat șeful interimar al statului.

Citește și Moțiunea de cenzură pentru cabinetul Ciolacu II a fost respinsă. Numărul voturilor ”pentru”, mai mic decât cel al inițiatorilor!

Ilie Bolojan: Ucraina poate fi doar prima victimă

Bolojan a fost întrebat și despre condițiile în care România ar putea să trimită trupe în Ucraina. El a subliniat că ”nu a existat nicio discuție pe fond” referitoare la acest lucru.

”Discuția este prematură, pentru că o astfel de discuție pe fond poate avea loc în momentul în care nu ai o încetare a focului, nu avem această situație, și există un acord de pace, pentru că aceasta ar însemna o trimite de trupe de menținere a păcii, cum avem în Bosnia și în Kosovo. Nu a existat nicio discuție pe fond, dar această chestiune nu are în acest moment o susținere parlamentară.

Am putea să asigurăm prin porturile noastre, prin infrastructura noastră, mobilizarea acestor trupe. Sunt analize care se pot face, ar trebui să analizăm lucrurile la rece, dar să nu creăm îngrijorări inutile și speculații, pentru că într-o perioadă de tip preelectoral, toate lucrurile sunt exacerbate”, a spus președintele interimar, citat de romaniatv.net.

Pe de altă parte, Ilie Bolojan a spus că țara noastră va susţine în continuare Ucraina.
”În ceea ce priveşte susţinerea pentru Ucraina, în consultările care au avut loc (cu partidele – n.r.), ne-am exprimat de principiu disponibilitatea ţării noastre de a susţine în continuare această ţară, pentru că nu este doar o susţinere a victimei în faţa agresorului ceea ce este o chestiune de principiu, ci în fapt este o susţinere pentru securitatea ţării noastre pentru că, aşa cum am spus, dacă aceste abordări ale Rusiei se vor menţine şi în perioada următoare, şi ştim ce a însemnat istoria în această parte de lume. Ucraina poate fi doar prima victimă”, a spus Bolojan.

Citește și Stenograme incendiare din dosarul lui Călin Georgescu. Finanțat de Horațiu Potra: ”Alegerile sunt pe 24 noiembrie. Te rog, am nevoie de sprijin” / Promisiuni pentru Frank Timiș: ”Dacă câștigă, vrea să redeschidă toate minele din Ro”

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Alte articole
România rămâne campioana inflației în UE. Prețurile cresc de aproape trei ori mai repede decât media europeană
România rămâne campioana inflației în UE. Prețurile cresc de aproape trei ori mai repede decât ...
Românii încep mai multe afaceri în 2026. Aproape 86.000 de firme și PFA-uri, înființate în primele șapte luni
Românii încep mai multe afaceri în 2026. Aproape 86.000 de firme și PFA-uri, înființate în primele ...
Inspecții la Philips România și 10 distribuitori. Consiliul Concurenței suspectează o posibilă înțelegere privind licitațiile pentru spitale
Inspecții la Philips România și 10 distribuitori. Consiliul Concurenței suspectează o posibilă ...
Agricultura începe să schimbe balanța comercială a României. BNR: Exporturile de materii prime agricole au crescut cu 13,9%
Agricultura începe să schimbe balanța comercială a României. BNR: Exporturile de materii prime agricole ...
Daniel Dăianu, avertisment dur privind PNRR: „România nu își permite să piardă miliarde de euro”
Daniel Dăianu, avertisment dur privind PNRR: „România nu își permite să piardă miliarde de euro”
Carburanții s-au scumpit din nou în România. Cât economisesc șoferii dacă alimentează în Bulgaria sau Ungaria
Carburanții s-au scumpit din nou în România. Cât economisesc șoferii dacă alimentează în Bulgaria ...
Ministerul Economiei lansează o nouă platformă de dialog cu mediul de afaceri. Antreprenorii și companiile, chemați să contribuie la politicile publice
Ministerul Economiei lansează o nouă platformă de dialog cu mediul de afaceri. Antreprenorii și companiile, ...
Admiterea la liceu și Evaluarea Națională, schimbate din mers? Raluca Turcan propune ca noile reguli să se aplice din 2030
Admiterea la liceu și Evaluarea Națională, schimbate din mers? Raluca Turcan propune ca noile reguli ...
Furtunile lasă pagube de sute de mii de lei. Cele mai mari despăgubiri pentru locuințe au ajuns la 340.000 de lei
Furtunile lasă pagube de sute de mii de lei. Cele mai mari despăgubiri pentru locuințe au ajuns la ...
Misterul focului care arde de un an sub pământ, în Lunca Mureșului. Pompierii nu reușesc să stingă focarul
Misterul focului care arde de un an sub pământ, în Lunca Mureșului. Pompierii nu reușesc să stingă ...
Ministerul Culturii lansează un program-pilot pentru un viitor teatru dedicat
Ministerul Culturii lansează un program-pilot pentru un viitor teatru dedicat
Blocada de facto a porturilor Odesa lovește agricultura ucraineană. Sute de milioane de dolari pierdute lunar
Blocada de facto a porturilor Odesa lovește agricultura ucraineană. Sute de milioane de dolari pierdute ...