Auto

Cu câţi kilometri/oră se poate încălca viteza legală fără să fii amendat

16 Jan, 15:41 • Russo George
Legea prevede o marjă de eroare în care şoferii nu pot fi amendaţi dacă depăşesc viteza legală, asta din cauza faptului că aparatele radar pot fi decalibrate şi astfel să arate viteze mai mari decât cele înregistrate de fapt.
Cu câţi kilometri/oră se poate încălca viteza legală fără să fii amendat

Chiar dacă aparatele radar din dotarea Poliţiei Rutiere Române sunt dintre cele mai performante, având un preţ de aproximativ 13.000 de euro per bucată, acestea tot sunt, cel puţin teoretic, susceptibile unor greşeli, astfel că s-a stabilit un interval în care şoferii să nu fie amendaţi pentru că au încălcat viteza legală.

Viteza înregistrată de cinemometre (aparat de măsurare a vitezei) poate fi ușor diferită de cea reală.

„Pentru cinemometrele care funcționează numai în regim staționar, aceasta este de ± 3 km/h, pentru viteze de până la 100 km/h. Iar de ± 3% din valoarea măsurată, pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h. În regim de deplasare, pentru măsurarea vitezei autovehiculelor aflate în trafic, eroarea maximă tolerată este de ± 4 km/h pentru viteze de până la 100 km/h. De ± 4% din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h”, scrie avocatul Tudor Ion pe blogul său, potrivit Promotor.

De aceea, șoferii care depășesc viteza maximă impusă cu doar câțiva KM/h, nu sunt amendați pentru că se află în limita de toleranță a radarelor.

Care este viteza maximă cu care poţi circula fără să fii amendat

Legea stabilește că șoferii pot depăși cu maximum 5 km/h viteza maximă admisă. Ceea ce înseamnă că, de exemplu, dacă pe o secțiune de drum unde limita e de 50 km/h, un șofer circulă cu 55 km/h, acesta nu va fi sancționat.

Dar, dacă radarul îl va înregistra că circulă cu 56 km/h, atunci riscă să fie sancționat. Iar dacă e prins cu 61 km/h, aproape sigur va fi amendat cu până la 495 de lei.

În general, polițiștii închid ochii când un conducător auto depășește viteza limită cu 8-10 km/h. Dar, sunt și cazuri în care șoferii au fost amendați pentru astfel de diferențe.

Dacă un conducător auto consideră că viteza înregistrată de radar nu a fost corectă, se poate adresa instanței de judecată. Judecătorii pot cere verificarea metrologică a aparatului, pentru a se constata dacă acesta măsoară corect.

Și, în cazul în care se descoperă abateri peste limita de toleranță, sancțiunea emisă în baza măsurătorilor acestui aparat va fi anulată.

Citeşte şi: Amenzi mai mari pentru șoferii indisciplinați în 2024. O parcare neregulamentară te poate lăsat fără un sfert din salariul pe o lună

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră