Antitraining

Da, stiu ca sunt trainer. Si stiu ca din asta imi castig existenta. O sa spuneti ca am innebunit. Posibil. Sunt suspectat de mai mult timp si de mai multe persoane ca as fi ajuns la nivelul optim de nebunie de la care nu prea se mai poate face nimic. Dar deunazi am intrat inr-un restaurant italian. Intru destul de des in asemenea restaurante pentru ca imi place genul. Acum insa m-a frapat un titlu din meniu. Antipaste. Ma si gandeam, cum adica anti? Adica sunt puse acolo in ciuda pastelor? Sau pentru decaderea pastelor din pozitia de italian best?
M-am interesat si am aflat ca antipastele sunt feluri de mancare pe care le pot comanda cei care nu vor paste. Sau care realizeaza ca daca mananca paste nu-si fac un bine. Cu alte cuvinte, un fel de antreu care sa reduca dimensiunile mormanului de spaghete de la felul principal.

Acum recunosc ca a venit criza dar restaurantele sunt la fel de pline. Salile de training mai putin ca deh, bugetul de training e printre primele care dispar la greu. Sau daca nu dispar se diminueaza. Dar faceam o oarecare paralela intre paste si training. Pastele sunt bune si uneori chiar gustoase. Trainingul e bun si uneori chiar folositor. Pastele miros bine si umfla stomacul. Trainingul daca e cat de cat ok creste motivatia participantilor. Pastele nu aduc un aport de vitamine sau de proteine organismului…eventual ceva fibre. Trainingul nu invata nimic nou pe participanti (trainerii care au inca impresia asta sunt fie la inceput de cariera in training fie viseaza cai verzi pe pereti. Aduce eventual o structura si intareste sau neaga o parte din certitudinile si mai ales din incertitudinile participantilor la curs. Deschide calea catre alte forme de dezvoltare care chiar aduc un aport consistent de cunostinte si abilitati. Dar daca e bine livrat, trezeste ceva in participanti…da revelatii mici dar interesante.

Antitrainingul ar trebui sa fie altceva decat training. Nu chiar workshop. Nu o lalaiala fara logica si fara structura. Un eveniment la care cei care participa sa isi verse pe masa tot ce au in ei: frustrari, nevoi, impliniri, neimpliniri, relatii armonioase si conflicte. Sa le verbalizeze. Si din ele sa traga concluzii, sa primeasca si alte perspective ale lucrurilor sau actiunilor pe care le vad in jurul lor in organizatie. Iar trainerul ar trebui sa foloseasca foarte mult ceea ce s-ar putea numi „OGLINDIRE”. Adica sa puna in fata participantilor oglinda lui dar si oglinda lor, a celorlalti. Sa ofere sansa repozitionarii elementelor organizationale fara sa forteze asta. De fapt, fara sa forteze nimic.

Antitrainingul nu e un fel de mancare. Si nu se opune trainingului. Dar potenteaza si in acelasi timp normeaza nevoia de training. Se focuseaza pe participanti tocmai ca sa nu faca vreo indigestie cu training indopat de planuri. Uneori chiar tine locul trainingului sau face ca participantii sa realizeze exact ce fel de instrument de dezvoltare li se potriveste cel mai bine. Este ceva mai dificil de livrat pentru ca, surpriza, luminile rampei nu mai sunt pe trainer. Trainerul pune intrebari si asculta. Eventual racaie atunci cand simte ca a dat peste un punct sensibil. Dar nu tine prelegeri destepte despre cum ar trebui sa se intample lucrurile. Pur si simplu ii asista pe participanti si le ofera mediul de comunicare care sa ii faca sa simta. Daca vor simti indeajuns de mult, vor face lucrurile mai bine. Sau vor incerca macar sa faca lucrurile altfel. Cine poate sti daca nu asta e cheia succesului pe care toti decidentii il asteapta cand isi trimit oamenii la training?