Bogatia ascunsa a licitatiilor

Piata obiectelor de arta din Romania, mica dar promitatoare, se loveste deja de primele critici si pareri neincrezatoare. Sunt voci care spun ca ce era de vandut s-a cam vandut si ca, cel putin pe termen scurt, oferta va fi saraca. Lucrurile ar putea sa nu stea chiar asa insa.

Pentru a avea o imagine cat de cat corecta a dezvoltarii pietei, ar trebui sa privim pentru inceput casele de licitatie.

Daca in galeriile de arta se promoveaza – si se vand- opere ale artistilor contemporani mai mult sau mai putin afirmati si cunoscuti de public, in casele de licitatie se vand mai ales opere „clasice”, ale „corifeilor” artei romanesti (nume ca Tonitza, Luchian, Brauner, Ciucurencu, Tuculescu) sau opere ale unor artisti redescoperiti dupa anii comunismului (Cheller, Loghi). Evident, nu e o regula. In fond, oferta caselor de licitatie depinde de ofertele colectionarilor particulari.

Preturi mari?

Cel mai scump tablou vandut in 2006 a fost uleiul pe panza „Portretul poetului Ion Minulescu de Victor Brauner” cu 165.000 de euro prin casa de licitatii Pogany, cea mai noua din Bucuresti, deschisa in 2005. Tabloul fusese evaluat la 250.000 – 300.000 de euro, dar, cum nu a fost vandut decat dupa incheierea licitatiei, prin negociere directa, a obtinut un pret mai mic.

Alte tablouri care au obtinut preturi mari la licitatii anul trecut au fost „Portret de femeie”, de Tonitza, prin casa Monavissa, vandut cu 40.000 de euro, „Trandafiri”, de Gheorghe Patrascu, cu 42.274 de euro, si, tot de acelasi artist, uleiul pe panza „Flori”, cu 39.706 de euro, prin casa Alis.

Desi unii specialisti spun ca piata a „absorbit” deja multe din tablourile clasice de mare valoare si ca oferta a devenit din ce in ce mai saraca, personal am dubii. Uitandu-ma la expozitia licitatiei din 6 decembrie de la casa Pogany, de exemplu, dubiile cresc.

Licitatia nu a vandut decat cateva tablouri valoroase – printre care trei din cele sase desene de Victor Brauner si cateva tablouri de Hans Mattis Teutsch. Si asta nu pentru ca nu ar fi avut de unde sa aleaga cumparatorul impatimit si nerabdator – oferta fiind destul de frumoasa si diversificata – ci pentru ca e mai simplu sa negociezi un pret mai mic dupa licitatie, decat un pret mai mare decat cel de pornire.

Iar cum recent deschisa Pogany nu si-a stabilit inca niste reguli mai clare (prin care sa nu permita cumpararea mai ieftina dupa licitatie a lucrarilor nevandute initial), este destul de evident ca negocieri de acest fel vor avea loc in continuare. Vezi cazul tabloului mai sus mentionat al lui Brauner vandut la aproape jumatate din valoarea sa.

In orice caz, oferta de tablouri este una generoasa inca, iar preturile sunt bune.

Tot de la Pogany, de exemplu, admiratorii lui Ciucurencu ii pot cumpara „Peisajul urban” cu un pret de pornire de 13.000 de euro sau „Masa si pere” (20.000 de euro). Corneliu Baba e si el aici, cu un „Studiu de nud” ce porneste de la 13.000 de euro si cu un „Peisaj venetian” de la 7.000 de euro.

Dar cel mai scump din expozitia de aici este Ion Tuculescu cu „Drama folclorica” (foto) cu pretul de pornire de 300.000 de euro si cu „Compozitie” si „Compozitie cromatica”, cu 70.000 de euro fiecare. Sunt curioasa care va fi pretul de achizite pentru „Drama folclorica…la negociere.

Amatorii de arta au de unde sa aleaga deocamdata. Preturile pentru tablouri sunt destul de mici, in general, iar in cazul in care cumparatorul se hotaraste se investeasca in artisti contemporani (cum e Aurel Cojan de pilda), cotatia lucrarilor poate creste peste cativa ani cu cateva procente.

Ceea ce ar fi de facut este o prima documentare: casele Alis si Monavissa publica cataloage inaintea fiecarei licitatii iar Pogany inca mai are expusa pe site oferta ultimei licitatii. Pentru Hanul cu Tei e mai bine sa mergeti la fata locului, cel putin pentru placerea de a vizita galeria din inconfundabila si pitoreasca strada cu acelasi nume.