Ce as face daca as fi ministrul Transporturilor

Ministerul Transporturilor functioneaza ca o firma care ofera clientilor servicii de transport (cai ferate, autostrazi) si primeste in schimb niste bani.

Deosebirea fata de o firma privata consta in faptul ca in acest caz, „clientii” (contribuabilii) dau bani automat, prin taxele si impozitele platite la bugetul de stat. Ei nu pot spune „plecam la alta pravalie, unde vom cumpara autostrazi mai bune si locuri in tren mai confortabile”. Au doar posibilitatea ca peste 4 ani sa voteze alti „manageri”. Multi au observat insa ca votul nu ajuta prea mult. In 20 de ani, schimbi (sau rotesti) sefii de la ministere de 4 ori, dar degeaba: rotile se invartesc la fel de lent.

Directorul unei companii private se vede nevoit sa se identifice tot timpul cu clientul, sa se puna in pielea lui, ca altfel risca sa il piarda si atunci afacerea se duce de rapa. Seful unui minister nu are astfel de stresuri. El nu consuma produsul (ori serviciul) generat din munca sa.

Cand proprietarul fabricii de bere soarbe o inghititura si stramba din nas, nemultumit de gust, retrage marca de pe piata, ori o imbunatateste. „Eu nu beau berea asta, atunci cine mi-ar da bani pe ea?” Pe ministrul Transporturilor nu il intereseaza cat de confortabila si rapida e calatoria cu trenul, pentru ca el nu merge cu trenul. Si stie ca pasagerii, clientii lui, nu il pot schimba din functie.

Daca as fi ministrul Transporturilor, as actiona ca managerul unei companii private. In primele zile ale mandatului, m-as transforma intr-un client al institutiei. Pentru a depista problemele calatoriei pe calea ferata, as face cateva drumuri cu trenul. La Cluj, la Suceava, la Constanta… Odata problemele trecute pe lista, le-as discuta cu seful de la CFR Calatori.

As constata, de exemplu, ca pe cursele InterRegio exista doua tipuri de vagoane: cele cu compartimente si cele fara. Compartimentele au si acum 8 locuri, ca pe vremea comunistilor, ceea ce le face extrem de incomode. Zilele trecute, am calatorit alaturi de un pasager de peste 1,90 m si circa 100 kg. Un om cu acesti parametri nu poate, fizic, sa ocupe un (singur) loc intr-un astfel de compartiment.

Si atunci actualul ministru, Ramona Manescu, ar trebui sa isi imagineze ca in acelasi tren s-ar urca seful sau direct, Victor Ponta. Care a castigat vizibil in volum, de cand e prim-ministru. Ba [url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-finante-banci/economia-a-crescut-cu-1-6-in-trimestrul-trei-peste-asteptarile-analistilor-95813/]potrivit datelor oficiale[/url], si in PIB. Iar aceasta crestere ar trebui sa se vada si in ridicarea standardului de viata, deci inclusiv in modernizarea trenurilor.

Nu as accepta scuza, de la seful CFR Calatori, ca din ratiuni de profitabilitate, romanii sa se inghesuie ca sardelele. Prin logica asta, am putea sa fim si mai profitabili si sa proiectam compartimente de tren cu 12, sau 20 de locuri.

La fel de incomod se arata si vagonul „unitate”. Distanta pana la locul din fata e atat de mic incat trebuie sa stai ghemuit. In 1997 am mers cu trenul de la Praga pana la Budapesta (deci in tari foste socialiste). Era atata spatiu ca n-ai mai fi vrut sa ajungi la destinatie. Si au trecut de atunci 16 ani. Cu statele dezvoltate nici nu incape comparatie.

Bancutele de sus, pentru asezarea bagajelor, sunt atat de mici ca nu pot sustine toate gentile de voiaj si rucsacurile, astfel ca multe dintre acestea ajung pe jos, blocand o parte din caile de acces.

Vara, sistemele de aer conditionat joaca de multe ori farse. Am mers in trenuri cu frig de Polul Nord intr-un vagon, cand afara erau 40 de grade, iar in vagonul vecin… 45. Conductorul spunea sa alegem intre cele doua extreme, pentru ca instalatia nu are buton de reglare a temperaturii.

Ce nu as face daca as fi ministrul Transporturilor: chiar in situatia disperata ca, pe durata unui an de zile, toate trenurile din Romania ar acumula o intarziere totala de peste 10 minute (!), tot nu as incerca sa ma sinucid, ca omologul japonez. Nu ar folosi la nimic. Aproape sigur din cei peste 19 milioane de romani, nu vom gasi vreodata unul atat de inteligent incat sa rezolve problema intarzierii trenurilor.